MARA

23447 vizualizari  |  5 comentarii

Mara de Ioan Slavici Mara apreciaza Nicolae Manolescu (in Arca lui Noe, Eseu despre romanul romanesc, vol. I, Editura Minerva, 1980) este romanul socialitatii invingatoare pe toate planurile in confruntarea cu indivizii, luati in parte, pe care natura si varsta ii imping vremelnic la nesupuneri. Colectivitatea face legea pe care individul e tinut s-o respecte; el nu simte deocamdata in aceasta necesitate supraindividuala caracterul opresiv. O priveste ca si cum legea tuturor ar fi buna si pentru el. Afirmatia este ilustrata prin comportamentul Persidei care-si infrunta mama , a lui Natl care-si infrunta tatal , mentalitatea Marei fiind cea care invinge pana la urma. Realismul romanului lui Slavici consta in zugravirea acestui echilibru, doar provizoriu tulburat, dintre viata oamenilor si valorile care le conduc, prin consimtamant aproape, destinele, dintre adevarurile particulare ale eroilor si acel unic adevar general in care se topesc toate (N. Manolescu). Considerat cel mai realizat dintre romanele lui Slavici (La rascruce, Din batrani, Manea, Corbei, Din valurile vietii, Din doua lumi, Cel din urma Armas), Mara apare in revista Vatra din 1894, iar in volum, in 1906, in conditiile in care romanul romanesc cunoscuse putine impliniri Ciocoii vechi si noi de Nicolae Filimon, Viata la tara si Tanase Scatiu de Duiliu Zamfirescu. Salutat inca de la aparitie de Nicolae Iorga, ca o capodopera a genului la noi, G. Calinescu fixeaza in Istoria literaturii romane valoarea scrierii: Pentru epoca in care a aparut, Mara trebuia sa insemne un eveniment, si astazi, privind inapoi, romanul apare ca un pas mare in istoria genului. Si totusi el a trecut sub tacere, toata lumea ramanand incredintata ca scrierea este neizbutita. In legatura cu universul evocat, spre deosebire de nuvele, unde lumea era aproape exclusiv taraneasca, personajele din Mara se compun din targoveti, breslasi, negustori, mica burghezie cum bine a apreciat N. Iorga si nu poate fi vorba de zugravirea sufletului taranesc de peste munti, cum avea sa aprecieze G. Calinescu. N. Manolescu explica si mai bine semnificatia temei romanului: Daca multi eroi slavicieni sunt preocupati de avere, in Mara averea se materializeaza in bani. Stim ca in Comoara banul era ochiul dracului, iar in Moara cu noroc filozofia scriitorului se exprima prin aceea a batranei: multumeste-te cu ce ai, mult-putin, nu provoca soarta. Tragedia izbucneste, in aceasta din urma, in parte datorita setei de bani, in parte datorita fortarii soartei. Pentru prima oara, in Mara, autorul vede, fara dubiu, in ban o valoare pozitiva, iar in energia intreprinzatoare a eroinei un fapt foarte stimabil. Mara in viziunea lui Calinescu poate fi tipul comun al femeii mature de peste munti si in genere al vaduvei intreprinzatoare si aprige la care apar atat zgarcenia cat si afectiunea materna, ea ramanand insa un personaj din afara sferei social-morale a satului. Precupeata Mara afirma Manolescu e prima femeie capitalist din literatura noastra. Pe ea n-o intereseaza avutia funciara, ca pe Dinu Paturica ori Tanase Scatiu, fata de care infatiseaza un moment ulterior: scopul ei fiind sa stranga bani, intreaga intrepiditate ii este canalizata in afaceri. E o businesswoman. Mara se lanseaza in afa-ceri; ea este extrem de calculata, transformand totul in bani. Prefera sa imprumute cu dobada decat sa investeasca. Pentru copii pune bani la ciorapi (fiecare copil avand ciorapul sau). Mara este preocupata sa tezaurizeze capital, averea fiind masurata prin cativa bani, strange din arenda podului, din afacerea cu padurea, cu cametele. Toate scenele dn roman cofirma cele afirmate mai sus confruntarea cu Trica in cazul discutiei privind rascumpararea de la armata de catre Bocioaca; finalul-romanului, in care zgarcenia nu este altceva decat iubirea de bani: Pare insa ca erau prea multi bani, asa, deodata... Era destul sa-i dea treizeci, douazeci si cinci ori douazeci de mii. Ceilalti ai ei raman, dar sunt mai bine pastrati. Asadar, pentru Mara banul aducea respect si impacare. Romanul este, in primul rand, romanul Marei surprinzand aspecte ale lumii meseriasilor, breslelor, intelectualilor, raporturi sociale, religioase din lumea infatisata. Prin spatiu si timp, actiunea romanului se situeaza in perioada copilariei autorului, intamplarile desfasurandu-se in zona Aradului Radna, Lipova , precum si la Budapesta, Viena, univers cunoscut de scriitor si posibil de identificat si in memorialistica lui Slavici. Romanul este alcatuit din 21 de capitole, urmarind destinul Marei, precupeata din Radna, al copiilor ei, Persida si Trica. Vaduva, eroina, prin spiritul ei intreprinzator, reuseste sa duca o viata prospera. Asigura Persidei, cu eforturi financiare reduse, o educatie corespunzatoare la calugarite, iar lui Trica ii asgura meseria de cojocar, dupa o perioada de ucenicie la Bocioaca. Romanul se constituie si ca un roman despre iubire si casncie, proiectand in prim plan dragostea dintre Persida si Natl, feciorul macelarului Hubar. Se poate vorbi si de un roman al Persidei dragostea ei situandu-se intre teologul Codreanu care o iubeste si Natl, fiul macelarului bogat, dar de alta confesiune; alegerea este pentru cel din urma. Sunt redate, gradat, starile sufletesti ale Persidei, de la primele momente, in care-l vede de la fereastra chiliei manastirii pe Natl si de cand simte ca nu mai poate sa fie ceea ce a fost, la cele doua intalniri ale tinerilor, la casatoria fara invoirea parintilor si la fuga lor, la reintoarcerea si asezarea in randul colectivitatii, potrivit traditiei. G. Calinescu apreciaza faptul ca Insusirea esentiala a lui Slavici este insa de a analiza dragostea, de a fi un poet si un critic al eroticii rurale dintr-o provincie, de oameni mai propasiti sufleteste, in stare de nuante si de introspectii, desi nerupti inca de hieratica etnografica. Jumatate din roman noteaza incet, rabdator, aprinderea, propagarea si izbucnirea iubirii la o fata constienta prin frumusete de farmecul ei. Paralel cu viata Persidei este relevata viata lui Trica, si el un personaj principal al romanului, care refuza sa faca compromisuri morale vietii. Astfel, desi legat prin interese de familia lui Bocioaca, refuza o eventuala legatura cu sotia cojocarului, plecand la armata, pe front. Desi Mara pare a-l impinge in mrejele unei aventuri Nu dau nici un ban! raspunse Mara indaratnica. Daca te vei incurca, atata paguba! Ce pierzi? Nu e rusinea mea, nici a ta ci a ei! Vorba e sa nu-ti umble gura. Se bucura atunci cand Trica hotaraste sa plece pe front si, disimuland, actioneaza exploziv: chiuie, bate din palme, imbratiseaza pe toata lumea. Aceasta fiind inca o dovada a punctului de rezistenta, al tariei cu care se infrunta cu opinia multimii si rasturnarile imprevizibile de situatii exprimate de gandurile si reactiile Marei: Tot n-avea nimeni fecior ca dansa! sau Trebuia neaparat sa le spuna tuturor, fiecaruia in taina, ca n-are nimeni ginere ca al ei! desi toate acestea, precum si altele le spunea cu ochii in lacrimi, cu tremurul mainilor care tin banii, in toate aceste multumiri sufletesti identificandu-se o oarecare oboseala psihica. Si fiindca romanul este un roman al copiilor si parintilor (Mara, Persida, cuplurile Hubar Hubaroaia si Bocioaca Marta) relevam si modul in care Hubar rezolva cazul lui Bandi, copilul psihopat, rezultat din casatoria cu Reghina, si pe care incearca sa-l adopte, dar plateste cu viata intrucat compensatia este tardiva! Asadar, in numele unui imperativ etic, finalul romanului, desi capitolul se umeste Pace si liniste, Bandi il omoara pe batranul Hubar cazul fiind ereditar, psihologic, mergand spre naturalism. In acest roman al destinului, Mara se contureaza, inca de la primele pagini, prin ceea ce face si ceea ce este: Muiere mare, spatoasa, greoaie si cu obrajii batuti de soare, de ploi si de vant, Mara sta ziua toata sub satra, in dosul mesei pline de poame si de turta dulce. La stanga e cosul cu peste, iar la dreapta clocoteste oala fierbinte pentru vornoviste, pentru care rade din cand in cand hrea-nul de pe masa. ...cand simte greul vietii, Mara nu plange, ci sparge oale ori rastoarna mese si cosuri. Ea isi da insa seama cat a avut cand a ramas vaduva, cat are acum si cat o sa aiba odata si chiar Mara sa fii, te moi cand simti ca e bine sa fii om in lumea asta, sa alergi de dimineata pana seara si sa stii ca n-o faci degeaba. Asadar, Mara este tanara, voinica, harnica, are ceva avere (casa, vie, pamat), dar isi etaleaza zi de zi situatia ei mizera, de vaduva sarmana, jucand rolul victimei, rol care conduce la deconcertarea adversarului. A devenit celebra fraza care deschide romanul: A ramas Mara, saraca, vaduva cu doi copii, saracutii de ei, dar era tanara si voinica si harnica si Dumnezeu a mai lasat sa aiba si noroc, fraza care se regaseste ca un laitmotiv: Inchinati-va si voi, saracutii mamei! sau Sunt saraci, saracutii ca n-au tata, e saraca si ea, c-a ramas vaduva cu doi copii! De aici, prin folosirea stilului indirect liber se realizeaza caracterizarea Marei din perspectiva colecti-vitatii in care traieste si din perspectiva interioara, psihologica, asa cum ar vrea sa fie. Tudor Vianu, in Arta prozatorlor romani remarca in legatura cu I. Slavici ca acesta introduce oralitatea inaintea lui Creanga, folosind forme orale, ziceri tipice care alcatuiesc pecetea stilistica a povestitorului moldovean, lui Slavici lipsindu-i jovialitatea si vorba lui Creanga. Ceea ce apare nou si fara asemanare in epoca inceputurilor lui este analiza psihologica pe care Slavici o practica intr-un limbaj abstract. (...) Dar cu mijloace sarace izbuteste Slavici sa dea personagiilor lui o viata interioara, surprinsa intr-o adancime care nu-l ispitise niciodata pe Creanga. Povestitorul vede oamenii lui dinlautru, in sentimentele sau in crizele lor morale, ba chiar in procesele lor intelectuale. De cele mai multe ori, capitolele incep cu secvente ilustrative sau reflectii morale cu valoare gnomica, de sentinta: Nu-i nimic mai iute decat gandul, iar vorba poarta gandul dintr-un om intr-altul; E mare stapana rusinea, si om sa fii, ca sa nu i te pleci, dac-o cunosti: Datoria sa ti-o platesti la timp, caci are si ea rostul ei si nu sta, dac-o lasi nebagata in seama, in amortire, ci misca si creste de n-o mai poti stapani in cele din urma. Stilul romanului se caracterizeaza prin concizie, sobrietate, oralitate interogatiile si exclamatiile retorice, enumeratia, inversiunile topice, lipsa de podoabe stilistice dau originalitate creatiei lui Slavici. Valoarea creatiei lui Slavici l-a determinat pe D. Micu sa-l numeasca pe I. Slavici un Balzac al satului romanesc. (C.B.)

Daca ti-a placut acest articol, urmareste-ne pe Facebook

Citeste mai mult despre: Mara 
Comentarii

Raspunde-i

folositor ms!

Raspunde-i

super tare

Raspunde-i

da bun , m''a ajutat

Raspunde-i

ma ajutat mult in liceu ... multumesc mult

Raspunde-i

un eseu ff bun ma ajutat mult la romana!:D

Adauga comentariul tau

Studentie.ro iti recomanda

PROCESUL DE FRANZ KAFKA PROCESUL DE FRANZ KAFKA
 
 
Studentie.ro
 
Inchide
Am uitat parola Cont nou
Conecteaza-te prin Facebook

Acum te poti conecta si prin contul tau de Facebook! Da click pe butonul de mai jos si introdu datele tale:

Login with Facebook
Publicitate pe Studentie.ro ×