MAREA BRITANIE

MAREA BRITANIE 4 36
4 stele

29735 vizualizari  |  Fii primul care comenteaza

MAREA BRITANIE
Intr-o seara, oficialitatile vamale suedeze din aeroportul Arlanda au fost surprinse de comportamenul unui domn in varsta care, la multa vreme dupa ce partenerii sai de calatorie trecusera pe la birourile de imigrare, se plimba incoace si-ncolo cu o expresie nedumerita pe fata. In cele din urma, unul dintre suedezi s-a dus la el si l-a intrebat de ce nu trecuse pe la punctul de control al pasapoartelor. Nu stiu pe la care birou sa trec, a raspuns domnul in varsta. Acolo scrie suedezi si dincolo straini. Dar eu nu sunt nici suedez, nici strain, sunt englez. Suedezii, asemenea celorlalti europeni sau a americanilor si asiaticilor, stiu prea bine cum sunt englezii. Decenii de-a randul, industria britanica a filmului, innobilata de talentul unor actori ca Alec Guinness, Peter O'Toole, John Gielgud, Ralph Richardson, Alastair Sim, George Cole si Charles Laughton, i-a evocat pe ecran, pentru ca lumea intreaga sa-i cunoasca. BBC, prin intermediul unor programe admirabile precum Upstairs Downstairs si Yes, Minister, a subliniat aceasta imagine. Englezul se imbraca in tweed sau la costum reiat din trei piese si cu un impermeabil Burberry in zilele ploioase. Poarta melon, duce o umbrela neagra bine stransa, cu maner de stuf si un ziar roz varat la subsuoara stanga. Merge la biserica duminica dimineata si mananca friptura de vita cu sufleu Yorkshire duminica la pranz. Este un om cu principii, insista pe ideea comportamentului fair play fata de concurentii cu sanse slabe de castig, face lucrurile cum se cuvine si manifesta mai multa afectiune pentru cai, pisici si caini decat pentru copii, vulpi si galinacee. A studiat probabil la Eton si Oxford (Cambridge?) si frecventeaza cluburi precum: Ascot, Wimblendon, Twickenham, Lord's si Wentworth. Crede in monarhie, imperiu si in Partidul Conservator. Cand nu este la club (doamnele nu au ce cauta aici) il gasesti in local (pub) alaturi de gradinari si paznici, cu care bea cate o inghititura de bere calda, numita bere veritabila. Adesea ia ceaiul cu parohul, cu care discuta despre Biserica Angliei, cultivarea pamantului, braconaj, sarbatoarea satului si anii petrecuti in corpul de garda. Englezii se dau in vant dupa cricket, crochet, rugbi, probe cu caini ciobanesti, povestiri politiste si statul la coada. Cand coada merge incet, ei nu se plang, pentru ca englezii nu trebuie sa faca scene niciodata, nici chiar daca numele lor de familie se scrie cu cratima. Acelasi lucru este valabil si in cazul unor servicii necorespunzatoare la restaurant, la gara si in acel loc de unde-ti iei pasaportul. Antidotul pentru asemenea situatii frustrante este chipul inexpresiv. Cand stau la coada sau calatoresc cu trenul, ei nu intra in discutie cu altii acesta este motivul pentru care au in permanenta un ziar la ei. Cu cativa ani in urma, cand un tren a deraiat intr-un tunel al metroului londonez, un domn in varsta din centrul Londrei a fost nevoit sa parcurga o jumatate de mila de-a lungul sinei pana la statia urmatoare, unde a declarat: Este ingrozitor, acolo, in intuneric. Oamenii vorbesc unii cu altii!. Acest stereotip persistent al personajului britanic a fost imprimat in mintile altor popoare de mai multe generatii de catre filmele britanice. Populatii de dimensiuni considerabile din toata lumea, printre care se numara japonezii, indienii, sud-est asiaticii si africanii inca mai impartasesc aceasta idee si isi trimit copiii in Anglia, pentru a primi acest tip de educatie. Cea mai mare parte a poporului britanic nu mai are prea multe asemanari cu stereotipul amintit. Nu numai ca acesta reprezinta principala ipostaza a unui personaj din inalta societate dintr-o epoca apusa, insa nu tine cont de diferentele regionale, care in Marea Britanie sunt extrem de evidente. Daca trasezi o linie latitudinala prin Oxford, este discutabil daca in nordul orasului vei gasi pe cineva care sa urmeze modelul de comportament al stereotipului. In primul rand, aproape 10 milioane de britanici sunt celti (scotieni, galezi, irlandezi, din Cornwall si Manx). Acestia sunt in esenta romantici, poetici si sensibili. Ei, asemenea milioanelor de englezi din centru si nord, care traiesc in salbaticia de dincolo de Oxford, sunt deosebit de critici la adresa englezului tipic existent in mintea strainilor. Exista un tip de englez care corespunde in linii mari imaginii proiectate, insa acesta este englezul din sud, exponentul inaltei societati si este aproape pe cale de disparitie! Chiar si in sud, se poate vorbi de o fractiune infima a societatii, desi adesea deosebit de vizibila (si care se face auzita). Strainii, care se distreaza deseori pe seama stereotipului englezului excentric, nu stiu ca cele peste 50 de milioane de britanici se distreaza la randul lor pe seama acestora. Britanicii din nord, centru si celticii au mai multe afinitati cu unii europeni (norvegieni, danezi, suedezi, finlandezi, olandezi, belgieni, germani, elvetieni) decat cu personajul imbracat in tweed. Se presupune ca britanicii sunt slabi la invatarea limbilor straine acesta este un mit. Scotienii, galezii, irlandezii si majoritatea celor aflati la nord de Watford invata cu succes limbi straine si adesea cu accentul corect. Cum sunt adevaratii englezi? Imaginea mondiala aduce putin cu realitatea, insa nu prea mult. Sistemul claselor este inca prezent in Anglia un nefericit anacronism de care America de Nord si majoritatea tarilor europene s-au dispensat insa in realitate se considera ca majoritatea britanicilor fac parte din clasa de mijloc. Acestia nu au un partid politic puternic care sa ii reprezinte, desi atat conservatorii, cat si laburistii pretind cu inflacarare ca fac acest lucru. Absenta unui partid centrist moderat contribuie, din pacate, la scindarea societatii britanice. Scindati sau nu, cum se comporta britanicii? Indiferent de statut, se poate observa un tipar. Da, suntem o natie de indivizi care stau la coada si probabil singurele momente in care britanicii vocifereaza sunt acelea in care cineva trece peste rand. Insa chipul inexpresiv se poate modifica britanicii de astazi nu mai au nimic sacru. Desi monarhia este respectata, membrii familiei regale sunt adesea ridiculizati, atat in presa, cat si la televiziune. Daca britanicii pot sa rada de ei insisi, si monarhii pot ce poate fi mai democratic de-atat? Umorul este elementul salvator in viata britanicilor unii spun ca este produsul unui mediu schimbator si multi englezi simt ca atat timp cat exista umor, nu va fi loc de deznadejde totala. Nu intamplator BBC-ul, cel mai amuzant serviciu de televiziune din lume, este deosebit de popular in multe tari suficient de norocoase sa-l poata receptiona. Este adevarat ca britanicilor le plac povestirile politiste. Agatha Christie este romanciera cu cele mai multe opere traduse in intreaga lume, iar britanicii se afla pe primul loc in lume in ceea ce priveste cartile imprumutate de la biblioteca. Sherlock Holmes este unul dintre cei mai vestiti si populari englezi ai tuturor timpurilor. Adevarul este ca britanicii au o predispozitie puternica pentru conspiratii le place sa comploteze. Cele mai iubite personaje din vasta dramaturgie britanica sunt cele negative. Guy Fawkes, care a fost spanzurat dupa ce a esuat in incercarea de a arunca in aer parlamentul, a devenit peste noapte erou, iar poporul inca sarbatoreste aniversarea sa, in fiecare an, pe 5 noiembrie. Cei mai mari eroi din istoria maritima britanica au fost Francis Drake si John Hawkins amandoi pirati. Aparent rafinati si sofisticati in diplomatie, britanicii sunt maestrii culegerii de informatii si santajului politic. Si, totusi, britanicii se considera onesti, rezonabili, atenti si delicati. Originalitatea lor se invecineaza adesea cu excentricitatea, insa este adevarat ca, in decursul istoriei, ei au fost adeptii gandirii laterale, care se bazeaza pe puterea nemarginita a imaginatiei. Deseori dovedind aptitudini pentru studiu, dar fiind si imprastiati, pot excela in domeniul stiintei si al tehnicii. Descrisi ca o natie de amatori care o scot la capat in situatii de criza, si-au dovedit forta launtrica in cele mai grele incercari. Insularitatea lor este incurabila. In fiecare seara, la televizor, autorii prognozelor meteorologice britanice isi incheie invariabil mesajul cu prognoza temperaturii de a doua zi: Temperatura maxima va atinge 22 de grade Celsius adica 72 de grade Fahrenheit. Asta dupa doua decenii de sisteme metrice! Nu le cereti britanicilor sa-si schimbe autobuzele etajate sau cutiile postale rosii sau sa conduca pe partea dreapta. Chiar si atunci cand se aventureaza in afara granitelor, isi iau cu ei coconul insularitatii. Obisnuiau sa serveasca ceaiul de la ora 5 in rochie de seara, in arsita junglei africane; acum servesc peste cu cartofi prajiti si oua cu sunca oferite cu darnicie de hotelurile spaniole de pe Costa del Sol. Obiceiuri standard, idei fixe, schimbari lente, neprofesionisti. Cum se aplica aceste caracteristici modului britanic de a face afaceri? Cum sa manevrezi aceste excentricitati? <b>Cum sa te intelegi cu britanicii</b> Britanicii se simt acasa alaturi de alte nationalitati vorbitoare de engleza, de la care intampina putine dificultati in stabilirea unei relatii linistite, dar eficiente. Se simt in largul lor cu nordicii, olandezii si (cand ajung sa ii cunoasca) cu japonezii. Ei sunt de parere ca au gasit calea de mijloc intre formalitatea excesiva (tendinte franceze si germane) si familiaritatea prematura (trasaturi americane, australiene). Britanicii apartin, desigur, unor clase diferite, iar strainii nu ar trebui sa afle acest lucru. Cand negociezi cu cel mai prosper englez din sud, cu o constiinta de clasa dezvoltata, ar trebui sa accentuezi latura civilizata, educata; cand tratezi cu englezii din nord, cu scotienii sau cu galezii, cu mai mult simt practic, accentul trebuie pus pe sinceritate si pe negocierea directa, fara complicatii. La intalnirile de afaceri, britanicii sunt destul de oficiali la inceput, folosind adresarea pe numele mic numai dupa doua, trei intalniri. Dupa aceea, ei devin foarte familiari (isi scot sacourile, isi sufleca manecile), folosind de acum inainte adresarea pe numele mic. Britanicilor le place sa se prezinte ca familisti (desi mai putin decat latinii), iar discutiile despre copii, vacante sau depanarea amintirilor in timpul si intre sedinte sunt absolut firesti. Umorul este un element important in cadrul sedintelor desfasurate in Marea Britanie si este recomandabil sa te prezinti bine aprovizionat cu glume si anecdote. Cei care se pricep la asa ceva, ar trebui sa-si foloseasca la maximum talentul. Britanicii se asteapta ca subiectele sa se inlantuie, rezultatul fiind o atmosfera propice incheierii afacerilor. Atentie: directorii britanici pot folosi umorul (in special ironia sau sarcasmul) ca arma de ridiculizare a adversarului sau pentru a-si manifesta dezacordul sau chiar dispretul. Totusi, sarcasmul este rareori folosit impotriva nordicilor, pentru ca stapanirea de sine si modestia lor nu merita un asemenea tratament. Britanicii folosesc umorul fara mila impotriva latinilor si a persoanelor exagerat de expansive. Poti invata multe despre britanici numai urmarind cu atentie cum folosesc umorul impotriva lor insisi sau a propriilor colegi. Iata intrebuintarile obisnuite: autodefaimarea risipirea tensiunii intr-o situatie care evolueaza spre intransigenta accelerarea discutiei cand formalismul excesiv o incetineste criticarea unui superior fara a fi ulterior concediat prezentarea unei idei noi, eventual fanteziste, colegilor lipsiti de imaginatie (balonul de proba) introducerea elementului-surpriza la negocierile extrem de rigide luarea in deradere a prioritatilor si perspectivelor manageriale misterioase sau ultra-elaborate care fac obiectul unei planificari corporative solemne. Pe scurt, umorul este considerat drept una dintre cele mai eficiente arme de care dispune managerul britanic, iar unii pot castiga increderea britanicilor dovedind ca se pot masura cu ei in acest domeniu (elvetienii, austriecii, turcii sau germanii intampina dificultati in acest sens). In timpul intalnirilor, managerii britanici incearca sa arate ca sunt calauziti de cumpatare, disponibilitatea de a face compromisuri si bun-simt. Totusi, veti constata ca britanicii, chiar daca nu exista neintelegeri, rareori vor lua decizia finala in cadrul primei intalniri. Nu le place sa fie zoriti. Americanilor le place sa ia decizii pe loc, atunci cand pot, bazandu-se pe instinct. Britanicii, mai legati de traditii, prefera instinctul logicii, insa sunt mai precauti. Ar trebui sa le sugerati: Am putea sa luam decizia finala la urmatoarea intalnire?. Britanicii isi manifesta rareori fatis dezacordul cu privire la propunerile celeilalte parti. Ei sunt de acord ori de cate ori este posibil, insa isi manifesta retinerile (Hm, iata o idee deosebit de interesanta). Alte popoare sunt mai deschise in aceasta privinta. Ele trebuie sa fie atente la semnele ascunse ale dezacordului, ca, de pilda: Da, ne-ar placea, totusi ambiguitate in raspunsuri afirmatii incomplete, care indica, in realitate, opozitia (S-ar putea sa fie o chestiune cam spinoasa) umorul. Unele popoare inteleg cum trebuie utilizarea afirmatiilor incomplete si a umorului, insa ambiguitatea britanicilor ii poate irita. Acestia apeleaza la ea pentru a trage de timp, pentru a-i incurca pe adversari sau pentru a amana incheierea afacerii. Cereti-le sa ia o decizie si va vor raspunde, mai mult ca sigur: Sa-ti povestesc ceva. Asculti istorisirea cu interes, pentru ca s-ar putea sa-ti placa. La sfarsit, vei intreba: Bine, dar cu decizia cum ramane? Ti-am spus deja, va fi raspunsul britanicului. In acest caz ai face bine sa-i arati ca intelegi sensul istorisirii sau sa-i raspunzi printr-o alta. Facand apel la farmec, ambiguitate, umor, adevaruri spuse pe jumatate si cumpatare, negociatorii britanici pot fi zambitori, dar destul de duri perioade indelungate. Intotdeauna au o postura mai ponderata pe care o ascund cat de mult posibil. Ar trebui sa incercati sa descoperiti aceasta postura fiind la fel de cumpatati, zambitori, modesti si perseverenti. In final, s-ar putea sa constatati ca este similara propriei voastre posturi mai ponderate, in cele mai multe cazuri. Teritoriul negocierii poate fi mai intins in cazul britanicilor (sa nu uitam ca ei au sute de ani de experienta cu India, Orientul Mijlociu si Orientul Indepartat). Reprezentantii unei companii britanice vor folosi in mod normal ca atuuri in cadrul negocierii reputatia, marimea si resursele firmei, si puteti face acelasi lucru atunci cand tratati cu ei. Ceea ce nu dezvaluie ei cu una, cu doua este puterea legaturilor lor din spatele scenei. O veche relatie din scoala sau o veche retea de baieti este o realitate care face parte din viata directorilor britanici si nu ar trebui subestimata. Ea functioneaza in special in centrul comercial si financiar al Londrei, in ministere si in cercurile juridice, iar cei care provin dintr-o tara mica nu trebuie niciodata sa uite ca s-ar putea sa aiba de-a face cu persoane mai influente decat par la prima vedere. Pe britanici ii intereseaza mai degraba cultivarea relatiilor pe termen lung decat incheierea rapida a unor afaceri. Este un factor de care ar trebui sa tineti seama si pe care-l puteti folosi in avantajul dumneavoastra, desi uneori s-ar putea sa doriti sa incheiati acordurile mai repede. In unele tari, multe afaceri se fac prin telefon. Si britanicii sunt capabili sa discute conditiile pe indelete, insa aproape intotdeauna iti cer sa le pui pe hartie, imediat dupa aceea. Ei tin niste evidente stufoase. In sfarsit, mai este problema insularitatii britanice. In general, britanicii au sentimentul ca strainii incearca sa-i duca de nas.

Daca ti-a placut acest articol, urmareste-ne pe Facebook

Citeste mai mult despre: Marea  Britanie 
Adauga comentariul tau
Promoveaza-ti oferta aici!
 
 

Studentie.ro iti recomanda

COREEA COREEA