Ai ghicit - nici nu asteptam la altceva de la tine. Da, tot despre prezervativ e vorba. Prezervativ, prezervativ, prezervativ - repeta-l pana ti se incurca limba si il visezi noaptea. Din pacate, orbiti de diverse instincte, orgolii sau prejudecati, dragii nostri tovarasi de calatorie prin existenta uita ca se protejeaza si pe ei in aceeasi masura in care te protejeaza pe tine; asa ca iti revine tie "misia" de a va pastra pe amandoi curati, frumosi si sanatosi.
Nu pare a fi o problema insurmontabila cand e vorba despre "una mica": vazut, placut... aaaa... sex incendiar si "pa, pa, las' ca te sun eu". In astfel de situatii chiar si cel mai inrait "insamantator" foloseste prezervativul. Dar ce te faci cand ai o relatie, cand lucrurile se complica, dureaza, evolueaza?
A-i spune dupa sase luni de cand sunteti impreuna ca doresti ca el sa nu renunte la protectie pare o declaratie de razboi: "Nu am incredere in tine, chiar daca dureaza de ceva timp, relatia asta este, in esenta, tot o aventura." Oricat de greu de acceptat ar fi, trebuie sa intelegi o regula simpla: intr-o lume ideala a femeilor, voi doi va iubiti neconditionat, pana la sfarsit; intr-o lume ideala a barbatilor, el este iubit, neconditionat, de toate femeile. Ei bine, nu traim intr-o lume ideala; dar nu ne impiedica nimeni sa ravnim la ea.
Te voi iubi pana la toate si-napoi
Cand te indragostesti ai impresia ca Universul e un cadou care ti se ofera zilnic. Totusi exista un lucru pe care il pierzi cu desavarsire: mintea. E ceva care nu-ti mai e de nici un folos, care te incurca de-a dreptul. El e amuzant, iubitor, plin de atentii, iar tu esti fericita, n-ai nici o indoiala ca el e sufletul tau pereche, n-ai crede in ruptul capului ca un om asa de bun poate fi si rau. Nici nu trebuie sa pornesti de la premisa asta, trebuie doar sa te pui pe tine pe primul plan. De obicei, esti atat de orbita de faptul ca el poate avea incredere in tine, incat reciproca pare a fi de la sine inteleasa. Nu e.
Maria, de 28 de ani, povesteste, destul de derutata: "M-am indragostit nebuneste de Ovidiu. Nu m-am gandit nici un moment ca m-ar putea insela. Ce proasta am fost! Am aflat ca mai fusese cu cel putin trei tipe in timpul relatiei noastre. M-a durut foarte tare, dar o alta descoperire m-a ingrozit de-a dreptul: dupa vreo sase saptamani in care ne-am vazut, n-am mai folosit prezervativul, gandindu-ne ca suntem deja un cuplu.
Ca sa fiu dreapta cu el, trebuie sa recunosc ca n-am vorbit niciodata daca vrem sa avem o relatie deschisa, adica sa facem sex si cu alte persoane. Pur si simplu nu mi-a trecut prin cap ca el ar face-o." Acum ea se programeaza sa-si faca testele pentru bolile cu transmitere sexuala (BTS) si SIDA. Cu toate ca nu mai e o adolescenta, abia acum a invatat ca trebuie sa deschida gura si sa cuvante clar si raspicat ce doreste de la celalalt: "Pare o meschinarie sa-ti imaginezi ca barbatul de care te-ai indragostit poate intra in categoria "barbatii e porci", dar acum stiu ca, indiferent de ceea ce simt, este obligatoriu sa ma protejez."
Sa-i spun, sa nu-i spun, cum sa-i spun?
In ciuda faptului ca generatia noastra n-ar trebui sa-si permita luxul de a-si pierde capul cand vine vorba despre sex, acest lucru se intampla ingrijorator de frecvent. Gandeste-te, totusi, fii rationala: chiar daca il cunosti de cateva luni sunteti, practic, ceva mai mult decat doi straini. Suna destul de cinic, dar vecina lui pensionara stie mai multe despre el decat stii tu.
E firesc sa vrea sa fie in ochii tai "Mister Right"; si tu vrei sa te vada intr-o lumina cat mai buna, nu? N-o sa te apuci sa-i spui ca te-ai ametit intr-o seara si te-ai culcat cu un tip caruia nici nu-i mai stii numele. Ei bine, nici el n-o sa-ti spuna lucruri de genul acesta. Nu-ti mai ramane decat sa fii subtila si sa faci un joc cat mai senzual si mai atractiv cand ii invelesti "ghiocelul". Un sfat: nu-i spune ca iti place sa-l "imbraci" pentru ca iti aduce aminte cum iti imbracai papusa cand erai mica; nu de alta, dar s-ar putea sa nu-i cada bine comparatia cu un obiect dur din plastic, care clipeste si spune "mama".
Luarea taurului de... corn
Cel mai bun lucru pe care il ai de facut atunci cand el iti cere sa renunti la prezervativ este sa-i spui direct. Fara sa fii agresiva, dar si fara echivocuri. Asa a facut Andreea de 23 de ani cand prietenul ei, Mircea, mai mare cu unsprezece ani, a considerat ca era de ajuns ca Andreea lua anticonceptionale.
"Nu ma temeam numai de o sarcina", marturiseste ea, "dar ma gandeam si la faptul ca este mai mare decat mine si ca, implicit, a avut mai multe partenere." Andreea si-a luat inima in dinti si l-a rugat, deschis, sa continue sa faca sex protejat. La inceput el s-a simtit jignit, apoi a inceput sa o admire pentru maturitatea de care a dat dovada.
O alta metoda de convingere este sa-i repeti ca prezervativul il protejeaza si pe el, in egala masura. Prin firea lucrurilor, barbatii nu sunt prea atenti la bolile care le afecteaza organele genitale, ba chiar dau dovada de o uimitoare naivitate. "Paul, prietenul meu, era ferm convins ca nu exista riscul ca un heterosexual sa contacteze SIDA", rade Ramona. "Am facut rost de articole din reviste, l-am pus la curent cu toate riscurile care exista in privinta bolilor, iar acum nu mai vrea el sa renunte la prezervativ."
Invata sa te inveti
E greu, e destul de jenant, e oarecum lipsit de romantism, dar... absolut necesar. Din pacate, in mai toate tarile din lume - iar la noi poate chiar mai mult - femeile se considera inca un soi de obiect la dispozitia placerii barbatului.
Fii desteapta, descopera-ti dorintele si asteptarile! Fii deschisa, comunica cu partenerul tau! Daca pleaca, lasa-l sa plece. Iti spune ca te iubeste, dar nu face nici cel mai mic efort sa te protejeze? Ce fel de iubit e acela caruia nu-i pasa de sanatatea fiintei dragi? Daca ti-e frica sa-ti pui aceasta intrebare inseamna ca stii deja raspunsul.
Metode cu efect neintarziat
SIDA si alte boli cu transmitere sexuala sunt o asemenea amenintare la sanatatea, fertilitatea si chiar viata ta, incat sexul protejat n-ar trebui sa fie o optiune, ci o obligatie. Daca ti-e greu sa vorbesti liber, nu te sfii sa ceri ajutorul specialistilor in probleme de cuplu. Pentru inceput, urmeaza cativa pasi simpli:
Discuta cu partenerul tau asupra felului relatiei voastre, incearca sa-l convingi sa-ti spuna cinstit ce asteapta de la tine.
Chiar daca va declarati fidelitate, fiti sinceri si acceptati ca "accidente" se pot intampla si nu renuntati la protectie.
Faceti testele BTS inainte de a inceta sa mai folositi prezervativul.
Cere ajutor. Un psiholog specializat pe probleme de cuplu poate media cu succes intre voi problemele legate de folosirea prezervativului si increderea sexuala. Evident, nu este un garant al fidelitatii, dar va ajuta sa va intelegeti mai bine pe voi insiva si relatia voastra.