Comisarul european pentru protectia consumatorilor, Meglena Kuneva, a inaugurat oficial, miercuri, primul master european referitor la consumatori.
Programul de studii este finantat de Uniunea Europeana urmand sa se deruleze in 13 orase europene din noua state membre, printre care si Romania, informeaza Newsin.
Cele noua state membre implicate in program sunt
Germania,
Franta,
Spania,
Belgia,
Danemarca, Tarile de Jos,
Polonia, Romania si Regatul Unit, se arata in comunicatul Comisiei Europene.
Fiecare dintre cele 13
universitati, printre care doua din Romania, va primi finantare din partea
UE in valoare de 50.000 de euro pe an, timp de trei ani, pentru a pregati si a organiza cursurile.
In plus,
UE va finanta 260 de
burse de studiu, cu o valoare de pana la 3.000 de euro fiecare.
Universitatile sunt impartite in 3 grupe, in functie de diversele tematici propuse.
Grupa 1: marketing sau management, tehnologia orientata catre consumatori, consumul durabil, alimente si
nutritie, studii privind consumatorii, dezvoltarea lantului de aprovizionare (Universitatea
Tehnica din Munchen -
Germania, Universitatea din Aarhus -
Danemarca, Universitatea din Wageningen - Tarile de Jos, Universitatea de Stiinte ale Vietii din Varsovia -
Polonia).
Grupa 2: comportamentul consumatorilor, aspecte juridice, relatia dintre companii si consumatori (Universitatea Haute Alsace din Mulhouse -
Franta, Institut Catholique des Hautes Etudes Commerciales - ICHEC din Bruxelles -
Belgia,
Academia de Studii Economice din Bucuresti - Romania, Universitatea de Economie Karol Adamiecki din Katowice -
Polonia).
Grupa 3: economie, marketing, drept si
psihologie (Universitatea din Barcelona -
Spania, Universitatea din Montpellier -
Franta, Universitatea din Bologna -
Italia,
Universitatea de Vest din Timisoara - Romania si Universitatea Brunel - Regatul Unit).
Noile
cursuri de master vor incepe in toamna anului 2009, iar
studentii se pot inscrie la aceste
cursuri direct la universitatea respectiva, ca la oricare alt program de studii.
Obiectivul este de a introduce o formare profesionala in politica de consum, pentru a putea aduce pe piata muncii profesionisti care sa se ocupe de aspectele privind consumatorii in companii, in institutiile responsabile de elaborarea politicilor si chiar in cadrul organizatiilor de consumatori.
Sursa: Ziare.com