RAZBOAIELE NAVALE PANA IN 1550

RAZBOAIELE NAVALE PANA IN 1550 4 3
4 stele

3728 vizualizari  |  Fii primul care comenteaza

Prima batalie navala dovedita istoric s-a desfasurat in Delta Nilului prin 1186 i.Hr; batalia pentru Lepanto a avut loc in 1571 d.Hr. Din multe puncte de vedere, similaritatile dintre aceste doua batalii sunt mai marcante decat diferenfele dintre ele. Lepanto a fost insa un anacronism - aveau loc transformari profunde. Nu se stie exact cand au inceput oamenii sa calatoreasca pe mari, dar deja in l500 i.Hr. egiptenii stiau sa construiasca ambarcatiuni care pot fi considerate vase. Cam in aceeasi perioada, mai la nord, traversand Mediterana, civilizatia minoica din Creta si Micene era infloritoare si, conform celor dezvaluite de istorii antici, precum Tucidide,- si-a mentinut puterea partial si datorita comertului maritim cu nave, care erau insotite, daca era caznl, de vase de lupta. Popoarele marilor Popoarele migratoare care au colonizat Grecia dinspre nord, au grabit declinul acestei civilizatii, dar au dus si la aparitia asa-numitelor "popoare ale marilor", care se intindeau distructiv in jurul coastelor Mediteranei. Prima batalie maritima dovedita istoric a avut loc prin 1186 i.Hr., cand faraonul Ramses III al Egiptului a luptat impotriva unei incursiuni a popoarelor marii in zona Deltei Nilului. Inscriptiile si reliefurile egiptene arata clar cum s-a desfasurat aceasta batalie. Corabiile au un singur catarg si o singura panza de catarg, dar principala forta de propulsie provine de la un grup de vaslasi pe care partile laterale ale corabiei ii fereau partial de proiectilele inamice. Coraliiile sunt echipate cu ceea ce pare a fi un berbec, dar principala lupta se dadea intre echipajele corabiilor. Se pare ca vaslasii nu participau la lupta, care era lasata pe seama celor pe care astazi ii numim marinari. Echipajul inamic era atacat cu sulite, prastii, arcuri si sageti dupa care vasul inamic era luat cu asalt pentru lupta directa, invinsii fiind in cele din urma aruncati peste bord. Din aceasta cauza, in aceasta batalie, si pentru sute de ani de atunci incolo, accentul se punea pe armele de lupta directa, vasele inamice fiind foarte rar scufundate. In linii mari, aceasta era tactica principala a razboaielor navale pana in secolul al XVI-lea d.Hr., cand armele cu praf de pusca si mutarea razboaielor de pe marile calme in oceanele deschise, au inaugurat o noua era. Perfectionarea a doua noi tipuri de vase, semnificativ diferite, unul adaptat special pentru lupta si altul mai potrivit pentru comert, pare a fi fost initiata de fenicieni, prin 700 i.Hr. Formele cu adevarat organizate ale razboaielor navale au fost initiate insa de fapt de catre greci, in razboaiele acestora impotriva imperiului persan din prima parte a secolului V i.Hr. Vasele de razboi caracteristice acestei perioade erau triremele. Istoricii au dezbatut multi ani detaliile de constructie ale triremelor si nici macar constructia, in ultimii ani, a unui model in marime naturala nu a solutionat dilemele. Triremele erau lungi si inguste, cam 35 m x 4,5 m. Ele erau inzestrate de obicei cu doua catarge cu panze folosite pentru navigare dar in timpul luptelor panzele erau stranse si uneori catargele erau date jos. Manevrele de razboi erau executate de cei 170 de vaslasi aflati la bord, dispusi pe trei randuri de-a lungul fiecarei parti a corabiei. (pentru istoricii navali principalul punct al controversei II constituia modul in care se puteau realiza cele trei siruri suprapuse de vasle.) Se puteau atinge viteze de sapte sau opt noduri iar pentru mai multe ore puteau fi mentinute viteze de patru-cinci noduri. Carmirea corabiei se executa prin vaslele dispuse pe cele doua parti ale pupei. Ceilalti aproximativ 30 de oameni aflati la bord erau cei necesari pentru a carmi si a administra vasul si marinarii care constituiau principala forta de lupta a navei. Triremele in lupta Prova triremei era uneori intarita si echipata cu un berbec lung ce iesea in afara dar, cat de des era acesta folosit practic pentru a scufunda sau numai pentru a ataca corabiile inamice si a-i distruge vaslele, sunt teme de dezbatere. Ambele tactici par sa fi fost destul de greu de pus in practica impotriva unui inamic abil si, totodata, rezultatul era indoielnic. Impactul loviturilor berbecului era periculos pentru cel care era lovit dar si pentru cel ce lovea iar taierea vaslelor inamicului fara riscul de a le lovi si pe cele proprii era o problema greu de depasit. In multe dintre bataliile navale s-a preferat apropierea de nava inamica pentru realizarea unui schimb de proiectile intre echipaje, urmate de transferul la bordul corabiei inamice si lupta corp la corp. Pe unele corabii vaslasii erau sclavi, prinsi probabil in lanturi de bancile pe care erau asezati, in vase care puteau fi detectate la distante mari. In altele insa vaslasii erau oameni liberi si puteau interveni in lupta atunci cand era necesara si prezenta lor. In perioada de inflorire a civilizatiei elene a inceput sa se faca distinctia intre nobilii bogati care-si puteau permite armuri si arme si a caror sarcina era sa lupte, clasa mijiocie formata din marinari si tehnicieni, care asigurau navigatia si carmeau corabia si clasa inferioara care efectua muncile manuale. Principala slabiciune a triremei, si a celorlalte vase cu vasle din urmatorii peste 1500 de ani, era ca datorita constructiei usoare si a formei lungi si inguste aceasta era extrem de vulnerabila pe vreme proasta, chiar si in verile mediteraneene previzibile. In plus, capacitatea de transport limitata si echipajul numeros faceau ca proviziile de hrana si de apa sa fie limitate la cel mult cateva zile. Ca urmare, majoritatea luptelor navale purtate pana la batalia de la Lepanto au avut loc langa coaste, de obicei fiind conjugate cu miscarile armatelor de uscat sau pentru a apara porturile. Aceasta a ramas valabil si dupa ce tehnicile de navigatie au evoluat suficient pentru ca marinarii sa calatoreasca in siguranta si cu mai multa incredere la distante mari de tarm. Tehnologiile si tactica folosite au ramas in toata aceasta perioada extrem de constante. In razboaiele impotriva cartaginezilor, romanii au utilizat un tip de pasarela sau pod basculant, numit corvus (probabil prima arma secreta din istorie folosita in razboaiele navale). Corvus a fost conceput pentru a face legatura intre vasele romane si cele ale inamicului si pentru a permite romanilor sa abordeze mai usor vasele oponentilor. Acesta a cazut insa curand in dizgratie, probabil pentru ca era un echipament greoi in fata unui oponent alert si se pare ca deranja manevrele propriilor vase ale romanilor. Mai mult succes a avut o inovatie de mai tarziu a romanilor, care proiecta prin catapultare harpoane in vasele inamice, nu pentru a le scufunda ci pentru a le aduce mai aproape, in vederea abordarii. Focul grecesc Focul este un inamic mortal pentru vasele din lemn, chiar daca acestea sunt inconjurate de apa. Urmatoarea arma navala importanta a fost "focul grecesc", un amestec incendiar care putea fi proiectat asupra vaselor inamice in vase fragile din lut sau pompate prin tuburi. Nu se cunoaste exact compozitia chimica a acestuia dar se pare ca includea uleiuri si pacura si, cu siguranta, incendiul provocat de acest amestec era greu de stins cu apa. A fost utilizat cu mult succes de bizantini impotriva sirienilor si a musulmanilor egipteni, in anii 673-78 d.Hr. Distanta la care putea fi declansat focul grecesc era extrem de mica si punea in pericol atat utilizatorii cat si inamicii. De asemenea, ca in cazul oricarui secret militar, nici acesta nu a ramas o taina mult timp, reteta amestecului fiind cunoscuta de inamicii Bizantului dupa doar cateva decenii. Navele europene Vasele Imperiului Roman navigau pe apele nordice europene dar dupa prabusirea Romei tehnologia din nordul Europei a inceput sa paleasca. Vasul esuat la Sutton Hoo, in sudul Angliei prin 655 d.Hr. pare unul dintre cele mai frumoase pe care-l putea detine un rege; totusi arheologii cred ca acesta nu avea catarg sau panza, ci era actionat doar de vasle. Vikingii din Scandinavia care au coborat de-a lungul coastelor europene ale Atlanticului in secolele IX si X, aveau vase dotate atat cu panze cat si cu vasle si erau buni marinari, insa forta lor militara se baza pe eficienta cu care stiau sa lupte pe uscat. Au existat ambuscade ocazionale minore intre navele lor si cele ale inamicilor lor (cum ar fi ale regelui anglo-saxon Alfred, la sfarsitui secolului IX), dar au fost purtate invariabil in interiorul unor estuare sau al altor ape adapostite, dar acestea nu seamana cu luptele navale purtate in apele mediteraneene in aceeasi perioada. Dupa perioada vikingilor, vreme de mai multe sute de ani, nu s-a pus problema construirii unor vase de razboi in nordul Europei. Atunci cand regii si printii doreau sa transporte o armata si, daca era cazul sa poarte o batalie navala, ei foloseau vasele pe care le aveau la dispozitie din flota comerciala si care se dezvoltase in porturi ca Cinque Ports din sudul Angliei sau Liga Hanseatica din Marea Baltica. Operatiunile de tipul celor din razboi nu le erau complet straine echipajelor acestor vase, deoarece toti aveau oarecare pregatire militara. Pirateria era universala iar apararea impotriva ei era o necesitate. De exemplu, in Povestile din Canterbury, ale lui Chaucer, exista un contrast interesant intre Marinar, care-si castiga existenta din piraterie si Negustor, care este preocupat de transportul in siguranta al bunurilor sale. Cea mai importanta batalie navala din perioada medievala, in nordul Europei, a fost cea de la Slys, din 1340, intre englezi si francezi. Flota engleza fusese adunata in graba dintre navele comerciale obisnuite si unica dotare speciala a fost aceea ca vasele erau echipate pe laterala navelor cu parapete eficiente realizate din lemn. La fel ca bataliile din Mediterana din secolele precedente, si aceasta batalie s-a purtat in ape inchise (in interiorul unui port) si a fost hotarata prin tirul arcurilor si apoi prin lupta corp la corp dusa intre soldatii imbarcati pe vase. Schimbarea tehnologiei Marinarii din nordul Europei au venit la inceput in Mediterana in timpul cruciadelor, incepand cu sfarsitul secolului al XI-lea, si au fost inspaimantati de marimea si eficacitatea navelor pe care le-au gasit, insa dezechilibrul dezvoltarii tehnologice s-a echilibrat constant. Navigatia in nordul Europei a fost intotdeauna mai greoaie decat cea din Mediterana, din cauza conditiilor meteorologice mai dificile din Atlantic. Treptat - indeosebi in secolele XV si XVI - spaniolii, portughezii, englezii si olandezii au invatat sa construiasca vase mai mari si mai solide, cu plasarea mai eficienta a catargelor si velelor. La acea data se raspandise si folosirea prafului de pusca si in curand pe vasele din nordul si sudul Europei au inceput sa se monteze tunuri. Pe o galera aceste tunuri masive puteau fi montate doar pe prova si pupa, deoarece pe laterale erau plasati vaslasii; curand a devenit astfel evident ca navele cu vele puteau fi dotate cu mult mai multe tunuri. Acestea erau atat de calibru mic, care puteau fi rotite si erau utilizate impotriva echipajelor navelor inamice, cat si celor de calibru mare, care confereau, pentru prima data in razboaiele navale, o arma eficienta impotriva vaselor. Batalia de la Lepanto Tunurile au jucat un rol important in ceea ce s-a dovedit a fi ultima mare batalie navala in care lupta s-a dat intre galere. La Lepanto, in 1571, lupta s-a dat intre o flota a imperiului otoman si una combinata formata din flote venetiene, papale si spaniole, existand peste 200 de galere de fiecare parte, si cateva vase cunoscute ca galease si galiote, actionate partial de vele, partial de forta vaslasilor. Un semn ca vremurile se schimbau a aparut inca din timpul pregatirilor bataliei, atunci cand comandantul sef spaniol, Don Juan, a pus sa fie taiat berbecul de la prova propriului vas, alti capitani subordonati din flota sa urmandu-i exemplul. In timpul desfasurarii evenimentelor, partile s-au apropiat si au lovit la inceput cu tunurile, dar rezultatul a fost decis de luptele corp la corp, extrem de sangeroase, purtate pe puntile navelor cuplate. Flota crestina a inceput sa domine incetul cu incetul, terminand cu capturarea a aproximativ 150 din vasele inamice. La acel moment aceasta era o marturie a puterii si eficacitatii tot mai mari a combinatiei dintre modelul traditional de galera si noua tehnologie a prafului de pusca. Adevaratul indicator a tendintelor viitoare au fost insa bataliile ce au avut loc dupa sosirea exploratorilor portughezi si a colonizatorilor constructori de imperii in Oceanul Indian, in primele decenii ale aceluiasi secol. Navele portugheze combinasera calitatile superioare ale navigatiei cu puterea prafului de pusca pentru a curata oceanul de dusmani si astfel au inaugurat o era in care marile puteri navale aveau sa fie navele cu vele din Atlantic nu cele cu vasle caracteristice regiunii mediteraneene. DATE IMPORTANTE cca 700 i.Hr. Se construiesc primele trireme 480 i.Hr. Batalia de la Salamina: Grecia infrange Persia 431 - 421 i.Hr. si 415 - 404 i.Hr. Razboiul Peloponesiac intre statele-orase grecesti 264-241 i.Hr., 218-201 T.Hr. si 149-146 Razboaiele punice: Roma invinge Cartagina cca 225 i.Hr. Romanii folosesc pentru prima oara corvus-ul 67 i.Hr. Conducatorul roman Pompei reduce substantial pirateria din Mediterana 31 i.Hr. Batalia de la Actium: Octavian il infrange pe Antoniu si Cleopatra cca 31 i.Hr. Se realizeaza primele catapulte cu carlig, proiectate de Agrippa, generalul lui Octavian 655 d.Hr. Batalia de la Masts: Bizantul este infrant de arabii siriano-egipteni cca 674 Flota bizantina foloseste pentru prima data focul grecesc 674-78 -fl 717-18 Arabii asediaza fara succes, pe uscat fi pe mare, Constantinopolul 1284 Batalia de la Melorla; Geneva invinge Venetia 1340 Batalia de la Sluys: englezii si flamanzii ii inving pe francezi 1380 Batalia de la Chioggia: Venetia invinge Genova Incepand cu cu 1450 Pe nave se amplaseaza regulat tunuri Incepand cu cu 1480 Armele de foc de mana se folosesc cu regularitate la bordul navelor Incepand cu 1501 Portughezii incep sa-si exercite suprematia maritima in Oceanul Indian 1571 Batalia de la Lepanto: turcii sunt infranti de flotele spaniole, venetiene si ale papalitatii.

Daca ti-a placut acest articol, urmareste-ne pe Facebook

Citeste mai mult despre: RAZBOAIELE  NAVALE 
Adauga comentariul tau
Promoveaza-ti oferta aici!