STEFAN CEL MARE

Fratii Jderi de Mihail Sadoveanu Proiectat intre mit, istorie si legenda, voievodul reprezinta un simbol, simbolul dragostei de tara, al dreptatii si responsabilitatii fata de popor, pentru ca lupta pentru independenta nationala, cre-dinta neclintita in izbanda au constituit liantul care a unit pe voievod de poporul care l-a urmat cu credinta si jertfa. Portretul direct al voievodului, conturat de scriitor, retine nota definitorie din prezentarea lui Gr. Ureche: Fost-au acestu Stefan voda om nu mare de statu, manios si de graba varsatoriu de sange nevinovat; de multe ori la ospete omoriea fara judetu. Amintrilea era om intreg la fire, nelenesu, si lucrul sau il stia a-l acoperi, si unde nu gandiiai, acolo il aflai. La lucruri de razboaie mester, unde era nevoie insusi sa variea, ca vazandu-l ai sai, sa nu sa indarapteze si pentru aceia raru razboiu de nu biruia. Si unde biruiau altii, nu perdea nadejdea, ca stiindu-sa cazut jos, sa radica deasupra biruitorilor... Ce dupa moartea lui, pana astazi ii zicu sveti Stefan Voda, nu pentru sufletu, ce iaste in mana lui Dumnezeu, ca el au fostu om cu pacate, ci pentru lucrurile lui cele vitejesti, cari la niminea din domni, nici mai naite, nici dupa aceia l-au ajuns. De o sobrietate si concizie exemplara, cronicarul, om al epocii sale, surprinde intr-o gradatie ascendenta, trasaturile fizice si morale definitorii, relevand indeosebi firea impulsiva, nota eroica a comportamentului domnitorului. Portretul direct al voievodului din Fratii Jderi, alcatuit din cateva linii, sugereaza o proiectie simbolica, monumentala, ce va fi adancita in roman: Voda Stefan, calcand atunci in al patruzecilea an al varstei, avea obrazul ars proaspat de vantul de primavara. Se purta ras, cu mustata usor caruntita. Avea o puternica strangere a buzelor si o privire verde, taioasa. Desi scund de statura, cei dinaintea sa, opriti la zece pasi pareau ca se uita la el de jos in sus. Din aceasta schita de portret se poate retine indeosebi puternica strangere a buzelor, semn al vointei si stapanirii de sine, al fortei morale pe care o degaja privirea verde, taioasa, dar mai ales personalitatea coplesitoare a voievodului, rezultata din raportarea la cei din jur, trezind respect si admiratie; cei dinaintea sa, opriti la zece pasi, pareau ca se uita la el de jos in sus. Dar exceptionala sa personalitate se contureaza, isi masoara dimensiunile mai ales din relatiile cu altii, prin efectul pe are prezenta sa il produce in constiinta celorlalti autohtoni si straini, din perspectiva multimii, a calugarilor venetieni, a arhimandritului Sendrea, a parintelui Nicodim, a lui Nechifor Caliman, a oaspetilor polonezi, precum si prin raportarea comparativa la domniile precedente. Stefan Voda se construieste astfel, urias, pe calea rasfrangerilor, dupa cum remarca Edgar Papu. Personajul e conceput in doua ipostaze, real ca om, si simbolic ca domn, asupra caruia insista in special prozatorul, pentru ca in conceptia lui Stefan, domnul, trebuie sa dea lumina, fara a primi nimic in schimb. Voievodul se va contura din ipostaze partiale, lasand sa se afirme succesiv strategicul, politicul si justitiarul (C. Ciopraga). Aparitia voievodului la inceputul romanului intr-un moment cu totul deosebit, de Inaltare, la hramul Manastirii Neamtu, la care e adunata intreaga suflare omeneasca, e simbolica. Vestea sosirii voievodului o aflau acum si noroadele. Scena asteptarii lui Stefan Voda dezvaluie personalitatea domnitorului prin efectele produse asupra multimii. Scriitorul dilata notele portretului facut de Gr. Ureche si construieste monumental, cu proiectie in fantastic. Acumularea succesiva de notatii privind efectele produse asupra multimii de catre Voievod (gesturile, starea de spirit a multimii), ridicarea evenimentului la dimensiunea fortelor naturii (hiperbolizarea) asigura relief voievodului, conferindu-i maretie simbolica si o aura de legenda: ca si cum s-ar fi aprins pulbere de pusca, murmurul trecu ditr-o latura in alta, apoi se revarsa in ograzi. Muierile, care niciodata n-au destula minte, prinsera a se tangui cu mainile la tample si a-si cauta pruncii. Daca bate clopotul si vine Maria sa, cine stie ce are sa se intample... Au sa se iste puhoaie, are sa se reverse apa Moldovei, are sa porneasca iar vreun razboi... Sa fie oare cumplit la vedere precum se spune? Are anume palos cu care cearta pe unii boieri, scurtandu-i, dupa cate se povestesc? Daca si riga ungurilor, Maria sa Matias-Crai, a dat inapoi, la Baia, cand s-a aratat asupra-i, calare pe cal alb, Maria sa Stefan Voda ce poate face un crestin de rand? Acel crai a si cazut la pat din acel cutremur, zacand trei luni. I s-au si risipit ostile, a prapadit pustile cele mari. A iesit la toti craii spaima despre acest Stefan-Voda, cum ca a batut si cetatea Hotinului si a Chiliei si este o poveste cum ca parintele sau Bogdan-Voda l-a blagoslovit in taina la o biserica din muntele Atonului, ca sa se ridice in zilele lui cu puteri mari de osti si sa bata razboi cu spurcatii ismailiteni (...). Se vorbeste prin sate despre Maria sa ca-i om un prea mare de stat, insa groaznic, cand isi incrunta spranceana. O calda si deplina comuniune intre domn si oameni, uniti prin idealul luptei si jertfei pentru tara, impresioneaza pe solii venetieni. Ei vad in aceasta comuniune calda si iluminare sufleteasca dintre print si oamenii sai, inca una din tainele acestui colt de pamant; Geronimo della Rovere, signor Guido si ceilalti sunt uluiti de chibzuinta strategica putin obisnuita fruntilor incoronate. Judetul voievodului e totdeauna drept si neinduplecat; el este un spirit cultivat, vorbeste italiana, spre uimirea venetienilor, murmura stihurile, asculta vorbe dulci in limba elina. El este o personalitate luminata a timpului sau, vestit in lumea crestinatatii pentru faptele sale eroice, un domn absolut si democrat, care judeca destinul tarii, al crestinatatii, cu luciditate, intuitie politica si raspundere. Voievodul este o personalitate exceptionala si, din acest punct de vedere, este un personaj romantic. Arhimandritul Sendrea, inteleptul si sfatuitorul lui Stefan, exprima exact relatiile dintre domn si boier, grijile domnitorului. El iarta pe domn pentru cele lumesti si-l blagosloveste pentru starpirea minciunii, nedreptatilor, pentru stransoarea boierilor batrani si faurirea unei boierimi tinere. Voievodul provoaca, in egala masura, teama, admiratie, sfiala. Cei chemati se infatiseaza la Voda cu cutremur sau ingalbenesc. Suntem sub talpile luminatiei sale Stefan Voda ca niste seminte de canepa. zice Grigorie Gogolea, un lotru temut de peste hotare. Toate sunt randuite si stau sub ochiul voievodului si al lui Dumnezeu si oamenii sunt patrunsi de maretia acestor randuieli: Noi n-avem alta de facut, decat sa murim pentru legea noastra, spune un razes; in afara de Dumnezeu si de Voda noi nu cunoastem pe cineva mai mare. Cinstea, loialitatea si credinta pana la jertfa suprema sunt puse in slujba tarii, a domnului. Credinta in cauza comuna si daruirea pentru izbanda ei unesc vointele individuale ale oamenilor care-si urmeaza Domnul. Domnitorul are trasaturile eroilor de legende: este puternic, infricosator. Comisul Manole Par-Negru il numeste leul, Ilisafta balaurul. Starostele Caliman apreciaza ca pe maria ta te slavesc curtenii, dar mai multa si mai mare slava iti da prostimea de la sate; razesii vorbesc de randuiala facuta de maria sa in tara, porunci tari au iesit de la maria sa. Randuiala tarii asezata pe justitie si intelepciune a dus la inflorirea economiei, incat par a asculta de domn si stihiile: Ploile cad la timp, iernurile au omaturi imbelsugate, iazurile stau linistite, morile si paraiele canta, prisacile se inmultesc in poiene, In fata strainilor uimiti, Stefan apare ca un mare carturar, iubitor de cultura si arta, un adevarat om al Renasterii. Stefan intuieste rolul sau si al Moldovei in lupta crestinatatii contra pericolului turcesc. Oamenii il urmeaza cu credinta, il asculta, se jertfesc. Pentru Stefan Voda, batranul comis Manole Par-Negru se hotaraste sa-si refaca salele prin calcatura unui doftor urs; pentru Stefan se pornesc in miez de iarna boierii de la Timis sa boteze, in tabara de la Vaslui, pe cel mai mic dintre comisi, pe pruncul lui Simion si al Maruscai. Pentru Stefan Voda, Ionut Par-Negru ar merge si-n iad, daca aceasta ar place Domnitorului sau, tot Jder cel mititel stie ca Mariei sale ii place mai cu deosebire prepelita invalita in slanina afumata si fripta in tigla la jeratic de fag; tot pentru Stefan Voievod, Jderii apara cu strasnicie herghelia de la Timis, si mai cu seama pe Catalan. Cuviosul Nicodim Jder il zugraveste pe Stefan in ipostaza arhanghelului Sfant Gheorghe care ucide balaurul, adica pe otomani, varsandu-i spurcaciunea sangelui. Tot Nichifor Caliman, a carui ocina fusese rapita de parcalabul Ciopei, vorbeste de dreptatea pe care i-a facut-o domnul, fiind intelept si cumpanit, el si-a pus straja tare, are un glas bland, dar sa nu va incredeti in acea blandete. Prin reflectiile acestea, din mai multe unghiuri de vedere, personalitatea lui Stefan capata complexitate, adancime si obiectivitate. Domnitorul este surprins in momente caracteristice: calatorind prin tara, facand judete, intalnindu-se cu dregatorii, conducand ostirea, stand de vorba cu sine insusi, in clipe de liniste, examinandu-si constiinta. Discursul lui Stefan la hramul Manastirii Neamt sintetiteaza politica domniei, care poarta insemnele epocii medievale, doreste bine si belsug..., sa stie si cei de jos ca judetul nostru nu se va clati nici odinioara din cumpana dreapta poruncita noua de cel care sta deasupra vietii si a mortii. Ca om al epocii sale, Stefan respecta ceremonia religioasa, ritualurile: se inchina la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, saruta Evanghelia, apoi mana batranului staret indemnand din ochi si pe Alexandrel sa faca la fel; trecu spre mormantul lui Stefan Voda Musat si-i aprinse faclie peste lespede; inainte de batalii ajuneaza, dar pe boierii vicleni ii taie cu usurinta; zideste biserici, cununa si boteaza, se daruie placerilor lumesti ca o fiinta de carne si sange. Judecatile lui Stefan sunt aspre si drepte: boier ori misel simtea aceeasi apasare ca subt o intocmire necladita asezata de Dumnezeu. Faptele lui Stefan arata principiile sale politice, de domnie: ridica la ranguri ostasesti pe cei mai vrednici, necrutator cu boierii tradatori, pedepseste exemplar pe fiul lui Mamac Han, dandu-i o lectie care il impune in fata dusmanilor. La venirea sa in fruntea Moldovei, Stefan a gasit boieri lacomi, o tara fara randuiala, unde umbla neoranduielile ca vanturile si sunt multi stapani. Nu trebuie sa fie decat unul, spune Voievodul starostelui Caliman. El este bland si familiar cu oamenii de rand ca Jderii sau Calimanii, in mijlocul carora ii place sa poposeasca. Aprig si iute la manie, este plin de intelegere, duios si generos cu cei care slujesc cu credinta Domnul si Moldova. Scriitorul vorbeste de randuiala facuta de voievod: De cand puterea a fost in mana lui Stefan, s-a facut lumina si dreptate in Tara Moldovei si boierii cei falosi si pantecosi si-au plecat grumazul si s-au supus, au strabatut raii spanzurati la toate colturile..., drumurile era pasnice. Stefan ridica boierime noua, tanara, din randul ostenilor vrednici si cu credinta, este atent neobosit la miscarile din tara si din afara tarii, asigurandu-se de informatii la vreme, cumpaneste si intretine cu abilitate aliante si relatii in afara hotarelor tarii, face o casatorie diplomatica, se comporta ca un domnitor luminat, ce a stralucit in epoca sa. Principiile sale apartin Renasterii. Scrisoarea adresata principilor crestini dupa victoria de la Vaslui ilustreaza un spirit lucid, o constiinta care a implinit o mi-siune europeana, dorind acum linistea, pacea pentru intreaga crestinatate. Stefan isi judeca cu luciditate faptele, mediteaza asupra destinului sau de domnitor, slujitor al lui Dumnezeu si al tarii sale, de multe ori gandeste la trecerea timpului: Cu grija si cutremur ma voi infatisa cand va bate ceasul. Nadajduiesc ca Domnul si Judecatorul meu, cel care sta pururi in lumina si vede in inimile noastre ca intr-un clestar, vor cerceta fara gres si va zice: Acesta este slujitorul meu Stefan, care a pacatuit pentru ca sa se intemeieze dreptatea mea in mostenirea parintilor sai. A prigonit pe lotri; a batut peste falci pe dusmani, a grabit sfarsitul vicleniilor; toate le-a facut spre slava credintii, ca sa fie ostile credincioase mie. Scriitorul surprinde framantarile voievodului, responsabilitatea fata de tara: Domnul nu parea intristat in afara; dar inlauntru ii sunau stihuri amarate ale cartii neamului sau: capetele Musatinilor cazusera unul cate unul, ucigandu-se intre ei, iar acum Stefan-Voda taiase capul lui Petru Aron-Voda, cel care-i ucisese parintele, pe Bogdan-Voda. Sunt vremuri crude si sangeroase, dar necesare din care ramane stralucitor prin faptele sale. Ratiunea si intelepciunea, subordonarea tuturor actiunilor sale datoriei catre tara si popor, fac din Stefan cel Mare un personaj clasic. Stefan cere cuviosului Nicodim sa-i desfaca intelesuri din Apocalips, mai cu seama vrea sa auda glasul care a grait in vedenia Teologului la cap. 19. Nicodim ii dezleaga intelesurile adanci ale Apocalipsului, vazand in Stefan cuvantul legii noi a lui Hristos, luptatorul pe cal alb care va lovi fiara cu sapte capete si zece coarne si va varsa spurcaciunea sangelui. Aceasta este taina domnitorului, in care Stefan insusi patrunde talcul acestor vorbe, ramase in inima sa, luminandu-se la obraz. El vede in aceasta misiunea sa de elibe-rator al crestinatatii impotriva balaurului ismailitean, ca un semn al divinitatii. Mergand la legendarul schivnic de la Izvorul Alb, Stefan se initiaza asupra destinului Moldovei si al sau. El insusi este un mag care smulge sensul anumitor semne ale naturii si le aplica treburilor tarii. Stefan descifreaza misiunea sa si o intelege cu ajutorul tutu-ror, de la Stratonic, de la Amfilohie Sendrea, parintele Nicodim si alti oameni cumpatati si intelepti. Stefan este mitizat. El este alesul divinitatii in conducerea luptei impotriva paganitatii. Lui i s-a aratat in vis Maica Domnului si i-a poruncit asa: Scoala, Stefane, voievoade, si apuca sabia pentru fiul meu prea iubit. Si Stefan-Voda a apucat sabia si a batut razboiul, a razbit dusmanul si s-a intors cu mare izbanda. Voievodul are o viata crescuta din legenda, pe care o intretine lumea. Despre Stefan se zice ca are si o naluca de urs: are si-o pajura care-l privegheaza, are insemnele divinitatii: potrivit a fost crugul stelei lui la nastere, intre Carul mare si Sarpe, si binecuvantarile monahilor din Sfantul Munte au intors privirile lui Dumnezeu asupra sa. Stefan este zeificat, el este chemat a conduce si a dobandi independenta, este un vizionar. El are o vedenie in vis: i se arata schivnicul inaltat pe munte si binecuvantand un pojar urias care cuprinsese satele si targurile tarii. Insusi Maria sa statea acum langa barbatul sfant si simtea in sine cu mare cutremur talcuirea aceea a visului. Ideea sacrificiului face din Stefan nu numai un vizionar, dar aproape un inspirat: Avea dreptate si Maria sa intre putini, sa coboare o clipa din nourul in care il vedeau curtenii si noroadele. Domnia, in conceptia lui Stefan, cere jertfa pentru tara, noi nu trebuie sa ne bucuram si sa ne intristam pentru noi, caci am pus jertfa fiinta noastra. Dupa cum se observa, personalitatea domnitorului se contureaza in roman prin acumulari treptate de elemente care ilustreaza cum se rasfrange imaginea domnitorului in ochii si sufletul celorlalti, din faptele si confesiunile sale, din ceea ce spune, din intreaga epoca care poarta pecetea lui. Romanul se incheie apoteotic cu evocarea bataliei de la Vaslui, stralucita victorie a voievodului si ostenilor sai, in care domnitorul apare, ca si la hramul Manastirii Neamtului, maret, deasupra tuturor, simbolic, invaluit in aceeasi aura de legenda: s-a aratat pe un pridvor, Maria-sa Stefan calare (din perspectiva inaltimii, imaginea este mareata si simbolica). Reactia celor din jur exprima aceeasi infiorare la vederea domnului: in jurul mariei sale se aflau stand cu incremenire si cu inimile inghetate unii dintre boieri. Slujitorii sai iubiti ramasi pe campul de lupta au fost stransi din namoluri, la dorinta voievodului. Este o pagina plina de poezie si tragism a durerii unui popor, subliniata in vorbele si comportamentul voievodului. Scriitorul noteaza detalii ce caracterizeaza voievodul: domnul s-a trezit c-un suspin de ganduri si a poruncit zi de post si de rugaciune pentru toti mortii nostri (pron. pers. I. pl. implica voievodul in indurarea colectiva). Voievodul apare monumental, calare pe Vizir si impresurat de curteni. Scriitorul ii urmareste miscarile: a dat ocol bataliei si s-a oprit in locul unde mortii Moldovei fusesera adunati. Durerea voievodului si evlavia crestineasca sunt tulburatoare: spre altarul ce se ridicase sub cerul liber si sub ninsoare a ingenunchiat; dupa pilda domnului, s-au supus in genunchi steagurile de razesi, curtenii si toata suflarea cata era de fata. Apoi s-au citit Stalpii mortilor. Domnul si ostenii sunt una in durere, ca in batalie: din ingenuncherea sa, voievodul ridica in rastimpuri privirile, chemat de aceea tacere inghetata a ostenilor sai. Stateau cu fata spre cer, insemnati de alinarea din urma si luminatia sa isi simtea inima innegurata de jale. Notatiile acumulate cu grija, sugereaza legatura dintre domn si ostenii sai; ei sunt puterea voievodului catre care-si ridica privirea, cu aceeasi durere ridicata la dimensiuni cosmice. Respectand cu piosenie datina crestina, domnul si-a rupt din sufletul sau vorbe ce au valoare de legamant; o poezie a neuitarii celor dusi dincolo: avem sa-i simtim in jurul nostru si ne vom afla nemangaiati de pieirea lor cand rasare soarele..., cand soarele asfinteste..., la bataia miezului noptii.. Natura e patrunsa si ea de aceeasi suferinta: Dupa ce a tacut Maria sa, a sunat vantul mai cu tarie... si pluteau in vazduh pana la auzul Mariei sale bocete ale muierilor, care se si infatisasera sa-si petreaca mortii. Prin dragostea de tara, eroism, spirit justitiar, Stefan este ridicat la rangul de zeitate ca in epopeile antice. El nu este un caracter in sensul balzacian. Exemplar prin faptele lui, el este un model, un arhetip, pentru ca domn si supusi sunt uniti prin acelasi ideal al dorintei de libertate si credinta in izbanda. Reprezentarea modelului perfect, absolut, arhetipul si-a gasit cea mai deplina infatisare in ciclul Fratilor Jderi, sub domnia lui Stefan cel Mare. Sadoveanu nu poate fi inteles fara mitul eternei reintoarceri (Al. Paleologu). Prin opera lui Sadoveanu, personalitatea lui Stefan cel Mare, erou al istoriei nationale, este ridicata la cotele sublimului (Ion Pop). (M.P.)