329 vizualizari | Fii primul care comenteaza | 24 mar 2010
Studentii la taxa din cadrul Universitatii "Lucian Blaga" din Sibiu, dar si cei care vor intra la toamna si nu vor prinde un loc bugetat, vor avea de platit taxe majorate cu cateva sute de lei pana la 1.300 lei, dupa ce Senatul institutiei a luat decizia majorarii taxelor de studii.
Hotararea vine dupa un an in care taxele de scolarizare au fost inghetate, cea mai importanta majorare fiind facuta la specializarea de asistenta medicala, anul IV, din cadrul Facultatii de Medicina, unde de la 3.450 de lei se va ajunge la 4.800 de lei pe an, potrivit Adevarul Sibiu.
"Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu se vede nevoita sa majoreze cuantumul taxelor pentru ca facultatile nu mai reusesc sa asigure plata drepturilor salariale programate in procesul didactic al studentilor cu taxa si sa acopere in acelasi timp costurile per student “, a motivat decizia directorul Departamenului de Comunicatii si Marketing al ULBS, Remus Brad.
Evident, studentii vizati sunt, in majoritatea lor, afectati de aceasta decizie: "Este mult prea mult, pentru vremurile astea. Daca nu ar fi parintii, care sa ma ajute, n-as putea sa ma descurc, ar trebui sa renunt. In plus, nici locuri de munca nu gasim, ca sa putem plati aceste taxe“, este de parare studenta Adriana Rusu.
Exista insa si studenti multumiti cu noile valori ale taxelor, deoarece, initial, se asteptau la cresteri mult mai mari: "Se putea si mai rau. Noi auzisem ca vor ajunge la 8.000, dar daca este vorba de 5.300, pot spune ca este acceptabil. Oricum, la Sibiu taxa este mult mai mica fata de facultatea din Cluj sau Bucuresti“, a spus Adrian Rosca, student in anul II la Medicina Dentara.
Arsene Cosmin Madalin – editor Studentie.ro