Atunci cand simt ca partenerul le-a tradat increderea, adesea femeile nu isi acorda un ragaz pentru a lua decizii la rece. Din dorinta de a-si pastra partenerul, acestea pot ajunge sa comita acte necugetate. Care sunt trei dintre cele mai grave greseli comise de femeile inselate, descopera si tu in continuare!
1. Investigatia
Cand o femeie isi banuieste partenerul ca a calcat stramb, prima greseala este sa inceapa o investigatie pentru a descoperi cum stau lucrurile. Spionat, telefoane peste telefoane, verificarea mobilului, interogarea partenerului – toate acestea nu sunt decat o pierdere inutila de energie menita sa dovedeasca ceva deja evident: ca relatia voastra de cuplu are probleme grave!
Nu ai nevoie de nicio dovada pentru a-ti da seama ca lucrurile scartaie intre voi doi. Indiferent daca el chiar te inseala sau doar ti se pare, este clar ceva trebuie sa se schimbe. Evita sa iti pierzi timpul cu investigatii inutile – nu vei reusi decat sa iti faci si mai mult rau!
2. Arunca vina pe cealalta femeie
Intr-adevar, cealalta femeie nu este niciun ingeras coborat pe Pamant, din moment ce a avut tupeul sa „fure” un barbat deja cuplat. Si totusi, aminteste-ti ca nu ea este cea care ti-a spus ca te iubeste, dupa care te-a inselat!
Renunta la furia pe care o simti fata de celalalta femeie si canalizeaz-o catre persoana potrivita, adica el, partenerul tau! El este acela care ti-a inselat increderea! In plus, gandeste-te ca, daca nu ar fi fost ea, ar fi fost altcineva. Si chiar daca ea nu va mai fi in viata lui, exista milioane de alte femei cu care el te-ar putea insela din nou.
3. Se schimba pentru a-l pastra
In primul rand, daca partenerul tau te-a inselat, primul tau gand nu ar trebui sa fie cum sa il pastrezi! Daca te-a inselat o data – deci ti-a calcat sentimentele si increderea in picioare – este posibil sa o faca si a doua, si a treia oara... Drept urmare, indiferent cate schimbari ai face tu la tine sau cate promisiuni iti face el, se prea poate ca scenariul sa se repete pe viitor!
In al doilea rand, renunta la gandurile de invinovatire. Nu tu l-ai determinat sa te insele si faptul ca, totusi, a facut-o, nu ar trebui sa aiba nicio legatura cu felul in care te vezi tu pe tine. Tradarea lui inseamna, cel mai probabil, ca nu isi poate asuma responsabilitatile unei relatii mature de cuplu, iar aceasta este problema lui, nu a ta.
Astfel, pentru ca nu tu esti motivul pentru care el a inselat, nu ai cum nici sa schimbi situatia. Nu poti transforma un barbat predispus sa insele intr-unul fidel! Asadar, renunta sa iti inchipui ca daca ai fi fost mai slaba, mai frumoasa, mai salbatica in pat sau mai amuzanta lucrurile ar fi stat altfel.
Dana Saporan - editor Studentie.ro
ce bine spus! daca el este predispus sa insele si nu-si poate asuma responsabilitatile unei relatii mature de cuplu, poti sa faci o mie de schimbari la tine, ca tot te insala. si te inseala pe masura ce relatia se invecheste, il sperie chiar si gandul ca daca relatia e mai veche devine mai profunda si cauta sa insele. ideea e daca simti ca un barbat e mai libertin, neserios, se culca cu toate, sa nu-ti faci de lucru cu el, chiar daca e frumos, arata bine, e lucrat, atractiv, fermecator, cu bani etc etc. nu se merita!
Pagina 1 din 1