TOPUL DESTINATIILOR DE VACANTA PENTRU 2009

0 stele

609 vizualizari  |  Fii primul care comenteaza

TOPUL DESTINATIILOR DE VACANTA PENTRU 2009
Chiar daca nu va dau banii afara din casa, o vacanta, cel putin anuala, e binevenita. Cu cat e mai departe de casa, cu atat mai bine.
Times a tras cu ochiul in topul anual alcatuit de Lonely Planet, care va iesi pe piata abia saptamana viitoare, si iti propune zece destinatii, numai una si una.
1. Bay of Fires, Tasmania
Situata langa orasul St. Helen din Tasmania, insula aflata in sudul Australiei a intrat abia de curand in atentia amatorilor de vacante. Din acest motiv ai toate sansele sa te poti, in sfarsit, bucura de intimitate. Nisipul alb, tivit de paduri ce exista acolo parca de la inceputul lumii, cerul azuriu si linistea sunt atuurile acestui tinut, inca virgin. Daca se numara printre locurile in care ai vrea sa ajungi odata, acum e momentul.
2. Tara Bascilor, Spania
Un "cocteil de amuzament, soare, cultura si frumusete", aceasta este Tara Bascilor vazuta de Lonely Planet. O vizita la Muzeul Guggenheim din Bilbao, o calatorie pe coasta pana la San Sebastian, cu popasuri in satele pescaresti Bermeo si Lekeito, un pic de relaxare pe plaja Mundaka. Ce poti mai mult sa iti doresti de la o vacanta?
3. Insula Chiloe, Chile
Una dintre cele mai vechi locatii in care se practica agroturismul, insula Chiloe ofera posibilitatea petrecerii unei vacante linistite, calme, unde serile si noptile pot deveni chiar mistice. Linia orizontului este adesea tulburata de nave fantoma. Iar daca te mai afli si intr-o barca de lemn, pescareasca, senzatiile tari sunt garantate. Lonely Planet te sfatuuieste sa nu cauti luxul, ci sa accepti gazduirea unui localnic. Poti merge la Muzeul de Arta Moderna daca simti nevoia sa te cultivi si in vacanta.
4. Insula Kao Tao, Thailanda
Nu te astepta la pachete turistice complete pentru aceasta destinatie. Daca esti amator de diving sau snorkeling, aici e locul tau. Altfel, te poti identifica usor cu unul din personajele din "Lost" sau poti pretinde ca esti un urmas al lui Robinson Crusoe. Vegetatia este luxurianta, iar plajele superbe.
5. Languedoc, Franta
Locul are un farmec discret, de Cenusareasa nedescoperita. Este o destinatie completa, cu plaje lungi, ca cele din Cape d'Agde, Palavas-les-Flots sau Grau du Roi. Pot fi vizitate vestigiile romane, precum amfiteatrul de la Nimes, dar si biserici sau chiar castele. Daca te-ai saturat de atata romantism, poti vizita orase dinamice, cum ar fi Montpellier si Sète sau face sport in Ardeches Gorges si Lauragais.
6. Nam Ha, Laos
Ideal pentru o vacanta eco. Pe langa diversitatea culturala oferita de cele 30 de grupuri etnice, turistii, putin intimidati de muntii spectaculosi sau de cascadele repezi, pot face sporturi extreme.
7. The Big Island, Hawaii
Are toate caracteristicile unei destinatii exotice. Bonusul il reprezinta vulcanii si ai toate sansele sa-i prinzi in plina actiune. In plus, preturile nu sunt deloc exagerate. Poti calari sau sta la plaja pe nisip alb, negru si chiar lucind in verde.
8. San Andreas si Providencia, Columbia
Cele doua destinatii alese de Lonely Planet sunt complementare, de parca ar fi Ying si Yang. In timp ce San Andres este o zona turistica dezvoltata, unde poti incerca diverse sporturi si poti face excursii cu submarinul, Providencia se "margineste" la peisajele care-ti taie rasuflarea si la generozitatea populatiei autohtone.
9. Svalbard, Norvegia
Singura destinatie de iarna din topul propus de Lonely Planet. Singurul loc din Europa unde poti da in nas cu urs polar. Nu te vei plictisi, frigul te va tine in alerta. Situat la 1.000 de kilometri de Polul Nord, Svalbard, care nu este deloc o destinatie ieftina, iti ofera ocazia de a admira cea mai pura zapada, ghetari si, daca ai noroc, chiar balene.
10. Provincia Yunnan, China
Ultima destinatie, dar nu cea de pe urma, este provincia Yunnan, o loc de vacanta atipic. Se impune degustarea unei beri reci in timp ce admiri asfintitul unic si privesti la nesfarsitele campuri de orez.
Sursa: ziare.com

Daca ti-a placut acest articol, urmareste-ne pe Facebook

Citeste mai mult despre: VACANTA  DESTINATIILOR 
Adauga comentariul tau
Promoveaza-ti oferta aici!