Aplicarea masurii guvernului care interzice cumularea pensiei cu salariul va duce la o criza de profesori in invatamantul superior.
Universitatea Bucuresti anunta ca odata cu aplicarea masurii, foarte multi doctoranzi vor ramane fara indrumatori, iar masteranzii fara profesori.
Cei vizati de aceasta lege trebuie sa se decida pana la sfarsitul anului daca vor renunta la pensie sau la salariu. Desi masura anuntata va fii in vigoare doar pentru treu luni, universitatile spun ca reintegrarea oamenilor iesiti din sistem este foarte dificila si presupune nenumarate masuri birocratica.
"Avem profesori universitari care au intre 65 si 70 de ani carora le-a fost prelungit contractul de munca, apoi profesori care au iesit la pensie, dar au ramas pe posturile de profesori consultanti, deci nu au contract de munca, dar primesc indemnizatie. A treia categrie este cea a profesorilor care au iesit direct la pensie, fara sa mai aiba activitate si mai sunt si profesorii care au peste 70 de ani, care au incheiat raportul de munca, insa indruma doctoranzii fara a fi platiti. Legea ii afecteaza pe toti. Este discriminatorie, deoarece dreptul la munca este intarit de Curtea Constitutionala ca fiind un drept ce nu poate fi limitat", a explicat pentru
Gandul, rectorul UB, Ioan Panzaru.
"Cei care sunt in aceasta situatie vor fi atrasi de universitatile private, unde nu exista nici o restrictie de varsta. Daca acele
universitati vor obtine dreptul de a conduce doctorate, vor folosi profesorii formati de noi, fara a depune nici un efort".