VARA, PE ULITELE MUZEULUI SATULUI

Vara, pe ulitele Muzeului Satului gasesti, cam inainte de Sfantul Ilie pana pe la sfarsitul lunii lui cuptor, puzderie de copii de toate varstele alaturi de mai batrani sau mai tineri care le dezvaluie tainele mestesugurilor lor: olarit sau sculptura in lemn, pictura de icoane, cusut si brodat cu margele, incondeiat de oua, cojocarit, impletituri, adica mai tot ce inseamna traditie populara romaneasca. Aflat la cea de-a 13-a editie, Vara pe ulita se doreste, anul acesta, o provocare adresata celor circa 150 de copii si adolescenti, dupa cum declara Aurelia Cozma, directorul de programe culturale si principalul artizan al acestei editii. Aici, in satul ciudat din inima capitalei, descoperim, prin acest demers educativ si social, care este tabara de creatie, indemnul de a pastra intru spirit tot ceea ce a fost valoros in trecut, aceste mestesuguri cu care s-au scris si sustinut insemnele identitatii noastre nationale, spune Aurelia Cozma, care ne dezvaluie si ca, anul acesta sunt prezenti nu doar copii din Bucuresti, ci si din alte zone ale tarii, copii ale romanilor din diaspora sau copii ai cetatenilor straini care locuiesc in capitala. Micutii sunt invitati, in fiecare zi, sa participe, pe langa cursurile de initiere in mestesugurile populare si la dansuri populare, Hora, Braul, Brauletul, Sarba, Perinita sau Calusarii, dar sunt si incurajati sa joace, pur si simplu, jocuri pe care generatiile de acum nu le mai stiu. Asa incat cei mici au sansa sa afle ce e baza, cum e cu batista parfumata, ce e trasul de funie, baba oarba sau tara, tara, vrem ostasi. La prima dintre case, Casa Sant, chiar in fata portii muzeului, un palc de vreo 14 fetisoare insira margele pe ata. Mestera, Maria Morar, din Salva de Bistrita Nasaud crede ca este important pentru copiii din Bucuresti sa invete traditiile populare, cu atat mai mult cu cat, spune dumneaei, la noi in sat, copiii din ziua de azi nu prea sunt atrasi de portul popular. Mai curand sunt curiosi astia de la oras. De ce sunt orasenii mai atrasi de joaca de-a mestesugitul? Sanziana Benek are 9 ani, este din Caransebes si, fiindca tot a venit in vacanta la bunicii din Capitala, s-a gandit sa nu stea degeaba. Acum lucreaza la un zgardan. Si, pentru ca e prima oara cand aud cuvantul, micuta ma lamureste: un zgardan este o podoaba de pus la gat. Pe partea cealalta a mesei o fata de 13 ani din Bucuresti imi spune de ce se afla ea acolo: pentru ca mi se pare foarte interesant, este o arta iar eu, personal sunt in domeniul asta al culturii. Am facut balet timp de 6 ani de zile, pian, imi place literatura foarte mult si acum am intrat si in domeniul asta. Despre traditia populara romanesca marturiseste ca nu am cunoscut-o foarte mult, dar cred ca este foarte interesanta si complexa! Nu pot sa nu remarc absenta baietilor de la acest atelier. Ii gasesc putin mai incolo, doi pusti care scrijelesc la o masa in niste linguri din lemn de brad. Pe cel mic il cheama Stefan, are 6 ani si jumatate. Il intreb ce face cu lingura: o modelez in tot felul de chestii. Si, cum i-a pictat ochi cu pixul, ma gandesc ca e un om: este o doamna, ma lamureste el care-mi mai spune ca nu prea mai tine minte de unde este dar ca a venit cu mama care a plecat acasa sa faca mancare. Alaturi de Stefan se afla fratele lui, Sebastian, care ma lamureste, doct, ca inainte de a primi lingura de lemn a incercat pe un fund de lemn care nu era bun ca era din pin, prea tare de sculptat.