VASILE ALECSANDRI - PASTELURI

1. Pastelurile lui Alecsandri transfigureaza un tablou de natura caracterizat prin solemnitate.

2. Cele mai multe pasteluri sublimeaza peisajul iernii, anotimpul preferat al poetului.

3. Natura din poeziile lui Alecsandri e statica, inghetata in secvente generice.

4. Sentimentul liric este, in general, unul de extaziere in fata naturii grandioase.

Tema

Pastelurile lui Alecsandri transpun imagini ale naturii, create in nota solemna.

Continutul

Poeziile din acest volum al lui Alecsandri transpun peisaje in imagini descriptive: umeri dalbi, ca un roi de fluturi, soarele rotund si palid etc. In general, imaginea artistica a unui pastel este creata pe denotative plasticizante (cum sunt epitetele cromatice: albi, dalbi; comparatiile concretizatoare: ca un roi de fluturi), iar Vasile Alecsandri respecta acest canon. Poeziile surprind natura de-a lungul celor patru anotimpuri, dar cele mai multe sunt pasteluri de iarna. In general, eul liric este coplesit de frumusetea naturii si isi exprima fara rezerve admiratia. "Miezul iernei" infatiseaza un tablou de noapte feerica de iarna privit pe geam, "Balta" aduce o imagine animata de fauna exploziva, "Malul Siretului" este un pastel despre o dimineata de vara, "Oaspetii primaverii" surprind aspecte ale primaverii timpurii etc.

Comentariul

Vasile Alecsandri poate fi considerat creatorul pastelului in literatura noastra, caci inainte de el existau doar incercari timide (la Heliade Radulescu si Vasile Carlova). Pastelurile sale (publicate in volum in 1875) transfigureaza un tablou de natura caracterizat prin solemnitate coplesitoare. Miezul iernei este una dintre poeziile reprezentative in acest sens, deoarece propune un tablou grav ale carui amanunte sunt sintetizate in metafora sacralitatii (natura-templu): "Fumuri albe se ridica in vazduhul scanteios / Ca inaltele coloane unui templu maiestos / Si pe ele se asaza bolta cerului senina,/ Unde luna isi aprinde farul tainic de lumina".

Elementele peisajului evoca imaginea unui lacas indumnezeit: muntii par altare, copacii imbracati in nea seamana cu o orga uriasa, aburii care se inalta la cer creeaza impresia unor coloane. Solemnitatea imaginilor este conferita de neclintirea stranie a unui tablou de iarna hiperbolizat prin asocierea cu imaginea unui templu urias. De altfel, cele mai multe pasteluri sublimeaza peisajul iernii, anotimpul preferat al poetului.

Imaginile descriptive surprind aspecte generice: in poezia "Iarna", fulgii de nea sunt un roi de fluturi albi, tara poarta o haina argintie, copacii par fantasme albe, iar in pastelul "Miezul iernei" zapada este un lan de diamanturi. Astfel de sintagme simple, care evoca imagini usor de reprezentat in minte, au intrat in constiinta generala ca emblema a poeziei lui Alecsandri. In toate pastelurile sale apar aspecte ilustrative pentru fiecare tip de peisaj. Balta, in pastelul cu acelasi titlu, invaluita in aburii diminetii, este animata de o fauna surprinsa in atitudini tipice: "Serpii lungi se-ncolaceaza sub a nufarilor floare / Ratele prin mosunoaie dupa trestii se ascund"; dupa cum, in pastelul "Malul Siretului", salcia pletoasa devine imaginea ilustrativa a luncii.

Registrul imagistic alecsandrian este construit pe denotative plasticizante, preferinta poetului indreptandu-se catre epitetul simplu, adeseori diminutival, ceea ce confera un sentiment tonic, de optimism senin, aproape tuturor textelor sale. Astfel, soarele este rotund, palid sau voios, salcia pletoasa, viespea sprinteioara. In poezia "Balta", Alecsandri alegorizeaza peisajul printr-o imagine a nuntii: " Balta-n aburi se ascunde sub un val misterios / Asteptand voiosul soare ca pe-un mire luminos". Fascinat de finetea peisajului, adeseori poetul subliniaza stranietatea unei naturi cunoscute sau chiar banale, devenite pe neasteptate de nerecunoscut intr-un moment al zilei sau prin schimbarea anotimpului. De pilda, instalarea diminetii, invazia luminii deasupra apei intunecate ii reveleaza imagini magice, adeseori asociate cu figuri spectrale.

Comparatia aburilor noptii cu fantasme apare frecvent in poezia lui. Fantasma este o aparitie misterioasa, incerta si fascinanta, iar uneori repede clarificata, ca in finalul pastelului "Miezul iernei", unde fantasmatica silueta amplificata de lumina lunii este a unui lup ce se alunga dupa prada-I spaimantata. Pentru Alecsandri, fantasmele sunt blande mistere crepusculare (Negoitescu), ca in pastelul "Malul Siretului": "Aburii usori ai noptii ca fantasme se ridica / Si, plutind deasupra luncii, printre ramuri se despica./ Raul luciu se-ncovoaie sub copaci ca un balaur / Ce in raza diminetii misca solzii lui de aur". Peisajul straniu se defineste aici prin simboluri mitice; comparatia raului cu un balaur amplifica sensul hieraticei risipiri a noptii sub efectul razelor care se nasc. Rasaritul soarelui, moment misterios si fascinant, se estompeaza sub efectul imaginilor tonice in care este surprins faptul zilei, cand viata luncii pare ajunsa la apogeu.

In Pastelurile lui Alecsandri, sentimentul liric este, in general, unul de extaziere in fata naturii grandioase, exprimata exploziv si cu o admiratie fara rezerve, ca in pastelul "Miezul iernei": "O! tablou maret, fantastic..."; exclamatia retorica subliniaza aici relatia pe care o statorniceste eul liric cu realitatea transfigurata; este vorba despre evadarea din postura de spectator, pe care Alecsandri o adopta in raport cu natura sublimata. Tot asa, in pastelul "Sfarsitul iernii", isi exprima bucuria, participand afectiv la transformarile naturii: "O, Doamne! Iata-un fluture ce prin vazduh se perde!/ In campul vested, iata, un fir de iarba verde". Alteori, coplesit de minunile peisajului, poetul se indreapta spre o stare contemplativa, dar meditatia sa este scurta sau reprimata, ca in finalul pastelului "Malul Siretului": "Si gandirea mea furata se tot duce-ncet la vale /Cu cel rau care-n veci curge, fara-a se opri din cale./ Lunca-n giuru-mi clocoteste; o soparla de smarald / Cata tinta, lung la mine, parasind nisipul cald".

Evidenta intentie de a medita asupra trecerii timpului, inoculata de imaginea raului, care-n veci curge, nu este intrerupta doar de neasteptata aparitie a soparlei, ci de viata insasi, care clocoteste, se supune trecerii si devenirii. Dar cand isi formuleaza cugetarile, sunt scurte si sententioase: "Sfanta munca de la tara, izvor sacru de rodire,/ Tu legi omul cu pamantul in o dulce infratire!.../ Dar lumina amurgeste si plugarii catre sat / haulind pe langa juguri se intorc de la arat. "("Plugurile"). Pastelurile lui Alecsandri inoculeaza un sentiment de tihna si bucuria de a trai prin imagini de evocare a simplitatii naturii.

Referinte critice

"Pe tehnica mai libera a pastelului pictural s-au grefat, deci, la poetul nostrum doua surprinzatoare trasaturi de afinitate cu arta si cu poezia extrem-orientala. Este atat instantaneul sugestiv, alcatuit spontan din componente detasate, nelegate intre ele, cat si radiatia, adesea colorata a unor corpuri asupra altor corpuri "(Edgar Papu Din clasicii notri, Ed. Eminescu, 1977, p. 77)

"Iarna ramane pentru Alecsandri un camp imens de senzatii, de asociatii. Pe plan vizual ne intampina orizonturile mari, toate nuantele livide ale cerului, cand de otel, cand de plumb, cand de opal, pacla densa, promoroaca, soarele palid, galbiu, norii negri, incarcati de geruri, luna ca o icoana de argint. Aceasta din urma, imaginea selenara, desteapta asociatii teribile si sublime, de naufragii polare". (Edgar Papu Din clasicii notri, Ed. Eminescu, 1977, p. 77)

"Luate in totalitate, pastelurile prezinta o lirica a linistii si a fericirii rurale, un horatianism. Pentru intaia oara se canta la noi intimitatea, recluziunea poetului, meditatia la masa de scris, fantasmele desprinzandu-se din fumul tigarii, somnolarea in fata sobei cu catelusul in poala". (G. Calinescu Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, Ed. Minerva, 1984, p. 300)

"Alecsandri nu este numai un deschizator de drumuri, ci primul nostru scriitor complet, cu opera demna de a fi mentinuta real, si nu doar in ipotetic, in toate cele trei compartimente ale ei: poezie, teatru si proza. Lagunara liric, lagunele lirismului sau se intind pe spatii respectabile si in stare a profila integral o sensibilitate artistica; cosmoidala dramatic, in suma comediilor prin care ne vorbeste inca lumea lui apusa, Despot Voda inseamna in schimb irumperea unui personaj romantic in peisajul oriental-occidental al culturii noastre; bine randuita in clasicitatea expresiei, ea se releva intr-o proza de nedezmintita perenitate, careia elementele ce o incadreaza in istorie ii convin pe linia insasi a vietii estetice". (I. Negoitescu Istoria literaturii romane, Bucuresti, vol. I, Ed. Minerva, 1991, p. 90)