VITORIA LIPAN

7828 vizualizari  |  Fii primul care comenteaza

Baltagul de Mihail Sadoveanu Aparut in 1930, Baltagul ramane in ultima analiza, romanul unui suflet de munteanca... (Perpessicius). Vitoria Lipan, munteanca de la Magura Tarcaului, traieste viata aspra a oamenilor de la munte. Ei isi castiga painea de toate zilele cu toporul ori cu cata, foarte priceputi in mestesugul oieritului, cunoscand taina laptelui acru s-a branzei de burduf; iar femeile trageau lana in fusalai. Uneori, Vitoria se ducea singura la campie si incarca faina de papusoi in desagi pe cinci caluti. Pe cel din frunte calarea ea barbateste. Viata femeilor de la munte este grea, uneori stau vaduve inainte de vreme, ca dansa. Figura reprezentativa de erou popular, Vitoria intruneste cali-tati fundamentale ale omului simplu care se inscriu in principiile etice pe care le apreciaza cel mai mult poporul roman: cultul adevarului, al dreptatii, al respectarii legii stramosesti si al datnei. Ea nu este o individualitate, ci un exponent al spetei (G. Calinescu). Scriitorul realizeaza un portret al eroinei in cateva linii, concentrand frumusetea si forta launtrica, inefabilul feminin: Ea era deasupra tuturora; avea intr-insa o putere si-o taina pe care Lipan nu era in stare sa le deslege. Venea la dansa ca la apa cea buna. Portretul fizic surprinde elemente ce configureaza trairea interioara: ochii caprui, aprigi si inca tineri cautau zari necunoscute, erau dusi departe, lumina castanie a parului. Scriitorul dezvaluie nelinistea eroinei datorata intarzierii (saptezeci si trei de zile), peste obicei, a lui Nechifor Lipan, dragostea ei de douazeci si mai bine de ani, plecat la Dorna sa cumpere oi. Manifestarile exterioare ale femeii vorbesc de framantarile ei: Fusul se invartea harnic, dar singur. Mergand la parintele Danila pentru sfat, ea aduce in sprijinul grjii si nelinistii sale, dragostea ei statornica pentru barbatul caruia ajunsese sa-i stie drumul si intoarcerile. Poate zabovi, o zi ori doua, cu lautari si cu petrecere, ca un barbat ce se afla; insa dupa aceea vine la salasul lui. Stie ca-l doresc si nici eu nu i-am fost urata. Munteanca isi cunoaste barbatul asa cum stie semnele vremii. In aceste clipe grele, de cautare a adevarului despre barbatul ei, ea are revelatia pastrarii tineretii iubirii. Calatorind dupa semele ei, Vitoria traieste retrospectiv taina iubirii (Z. Sangeorzan). Intreaga strategie a Vitoriei se desfasoara intre doua coordonate fundamentale ale cunoasteri: stiinta semnelor, vocea anotimpului, in deplin acord cu vocea experientei morale (intuitiva si profetica) care se completeaza si se desfasoara paralel (Z. Sangeorzan). Actionand in fuctie de aceste coordonate, eroina se defineste pe sine. Primele semne rau prevestitoare sunt visele: cel dintai vis, care a impuns-o in inima s-a tulburat-o, i-l arata pe Nechifor Lipan calare, cu spatele intors catre ea: alta data l-a visat rau, trecand calare o apa neagra... Era cu fata incolo. Un semn este si glasul lui Lipan, venit din memoria ei afectiva, dar nu putea sa-i vada chipul, deci sincronizarea cu realitatea nu are loc. Nelinistea devine banuiala, un vierme neadormit. Pentru Vitoria, timpul statu; il insemna totusi cu vinerele negre, in care se purta de colo-colo, fara hrana, fara apa, fara cuvant, cu broboada cernita peste gura; e un chip al durerii, caci Vitoria se desfacuse incet-incet de lume si intrase oarecum in sine. Acolo, in labiritul sau interior (labirintul metafora a cautarii) se petrec toate, intr-un timp si un spatiu numai al ei, de unde razbat toate hotararile si actiunile ei (Marin Mincu). Plina de ganduri, de patima si durere, ea se socotea moarta ca si omul ei care nu era langa dansa. De fapt asistam la o dedublare clasica a eroinei. Ea pare aceeasi, in exterior, dar viata ei interioara se adanceste. Ea isi adapteaza comportamentul in functie de comandamentele interioare. Acolo, in sine, se oranduieste totul. Gheorghita observa si vorbeste de schimbarea mamei sale: Si maica-sa s-a schimbat. Se uita numai cu suparare si i-au crescut tepi de aricioaica. Vitoria nu masoara vremea cu calendarul, ci cu semnele cerului, observa G. Calinescu. Ea intelege semnele naturii. Mai ales vantul da semne, trecu susuind prin crengile subtiratice ale mestecenilor, padurea de brad dadu si ea zvon brazii sunt mai negri decat de obicei. Are sa vremuiasca pentru ca dumbravencile zboara in carduri sub soare; dar mai ales nourul catre Ceahlau e cu bucluc de-acu vine iarna. Elementele naturii indeplinesc o functie simbolica. Declansarea iernii vesteste drama. Alte semne vin din vremuri imemoriale: cucosul, asezat pe prag, se intoarse cu pliscul spre poarta, da semn de plecare, deci Lipan nu va veni. Vitoria este o sinteza de spiritualitate straveche romaneasca, ea respecta neabatut datina mostenita din vechime manifestata in viata cotidiana, sau la evenimente cruciale (nunti, botezuri, inmormantari. La Manastirea Bistrita, Vitoria daruieste icoanei Sf. Ana naframa c-un ban de argint legat intr-un colt si ii spuse in soapta taina ei, ii spuse si visul si ceru raspuns, dupa aceea trece la usa din stanga a altarului, cerand sfat parintelui, dovedind luciditate si chibzuinta in toate miscarile ei: vinde si strange bani, se spovedeste si se impartaseste, da faurului fier sa-i bata baltag pe care-l blagoslovestre parintele Daniil; si, pornind la drum, isi avertizeaza fiul: de-acum mancarea noastra are sa fie din pumn si din picioare. Hotararea de a afla adevarul si a razbuna moartea barbatului ei e luata: Se curatise de orice ganduri si daruri in afara in scopu-i neclintit. Ea dezvaluie o intuitie psihologica patrunzatoare. Intelege ca experienta drumurilor pe care va umbla ii va maturiza feciorul, acum inca un copil, si ca acesta va deveni barbat: Nu te uita urat Gheorghita, ca pentru tine de-acu inainte incepe a rasari soarele... intelege ca jucariile au stat. De-acu trebuie sa te arati barbat. Proiectata in realitatea contingenta, monografica si mitica a romanului, Vitoria este o aparitie tulburatoare. Pe masura ce are certitudinea mortii lui Lipan, procesul ei de interiorizare se adanceste, iar indepartarea de real se face simtita. In popasurile la Farcasa, la Borca sau la Cruci, Vitoria respecta ceremoniile la care asista (cumatrie, nunta). Cand se culca face semnul crucii marunt si de mai multe ori, o lasa pe Minodora la Manastirea Varatecului, duce la biserica daruri (colaci, coliva, undelemn) pentru slujba celor patruzeci de mucenici; aprinde cu mana ei faclii, se inchina la toate icoanele: batu matanie sarutand lespedea de piatra, plati parintelui trei hartii de cate douazeci. Solemnitatea pregatirii plecarii dezvaluie astfel un ritual stravechi. Modul de viata, mostenit din stramosi, are automatismele lui, pe care Vitoria le respecta. Sfaturile gospodaresti date argatului, din spirit de prevedere (trimite zestrea Minodorei la manastire, la loc sigur), masa luata inaintea plecarii evidentiaza automatismele vietii cotidiene, dar si meticulozitatea pregatirii de drum: rastoarna mamaliga pe fund, spune ferm Minodorei; ad-o la masuta si te asaza. De mani, nu mai avem tihna asta. Cat om umbla s-om cauta, mancarea noastra are sa fie din pumn si in picioare. Intelepciunea, inteligenta si luciditatea ii dirijaza comportamentul: cere bani marunti negustorului sa-i aiba la indemana, ii leaga intr-un colt de naframa: s-a hotarat sa umble decat intre rasaritul si asfintitul soarelui si sa se alature pe langa oameni. O vointa neclintita in descoperirea adevarului si o judecata limpede o insotesc permanent: Mai ales daca-i pierit, cata sa-l gasesc; caci viu, se poate intoarce si singur. Banuiala devine aproape certitudine. La Calugareni, ea cumpaneste in sine vorbele domnului David despre Nechifor Lipan. La culcare, dupa ce se inchina, ea incearca sa-l opreasca pe Lipan si sa-i intoarca spre ea obrazul, ca sa i-l ceteasca. El insa era tot mai in fund... El tot cazut undeva trebuie sa fie. Il mai cheama o data cu toata finta, iertandu-l pentru orice si Nechifor Lipan nu-i raspunde. La Farcasa, afland despre trecerea omului cu un cal negru tintat in frunte si cu caciula brumarie, ea va lepada o picatura din paharut inainte de a bea rachiul (cum se face pentru ce morti). Vitoria reconstituie drumul facut de barbatul ei; toate miscarile lui sunt reluate. Se ferea de adunari de oameni, alteori se amesteca printre lume ca sa poata mai bine iscodi si baga in sama. Semnele ce i se arata sunt indelung gandite, un vis risipeste o indoiala si aduce alta; ea cauta confirmarile in lumea din jur. Sadoveanu regizeaza magistral invazia derutei feminine (Z. Sangeorzan). La Dorna, femeia nu simtea nimic din afara; o mistuia o arsita dinlauntru si o nabusea. Avea credinta ca aici avea sa se aleaga o randuiala noua a vietii ei. Si, intr-adevar, aici la Dorna, Vitoria afla ca omul ei a cumparat trei sute de oi. Mergand si intreband, cu discretie si inteligenta, din loc in loc, din han in han, tenace si darza, ea cumpaneste si pune cap la cap cele aflate, ia urma oilor si a calaretilor. La Sabasa, in intuneric, incepu sa i se faca lumina. Cuvintele cheie in jurul carora se concentreaza discursul narativ al romanului, ce definesc eroina: randuiala, semn, intuneric, lumina, au incarcatura simbolca: Gandurile i se limpezesc. La Sabasa fusesera cu turmele trei stapani, iar la Suha doi. Ea clipi din ochi asupra unui intuneric care-i izbucnise inauntru... Ca si cum intunericul care se iscase in ea avea sa se deschida, munteanca statu asteptand si cugetand. Acuma vedea adevarat si bine ca vantul a contenit. Cazuse jos, in vale, si amutise si el. Semnul era vadit. Aici gaseste Vitoria cheia adevarului, in rapa de sub crucea Talienilor. Scena gasirii cainelui la Sabasa este de o patrunzatoare observatie psihologica. Scriitorul este atent la reactiile femeii, care dezvaluie ce se petrece in sufletul ei: Femeia avea in ea o sfarseala bolnava si-n acelasi timp o bucurie, gasind in animal o parte din fiinta celui prapadit. Puternice trairi sufletesti sunt sugerate doar, cu finete si discretia notatiei: Deodata li se imbujorasera obrajii si luceau ochii acolo, jos, in rapa se aflau ramasitele barbatului ei iubit. George Calinescu vedea in Vitoria Lipan un hamlet feminin, care banuieste cu metoda, cerceteaza cu disimulatie, pune la cale reprezentatiuni tradatoare (inmormantarea si praznicul) si cand dovada s-a facut da drumul razbunarii. Din momentul acesta pentru intaia oara Lipan isi intorsese fata catre Vitoria si grai numai pentru ea. Vitoria regizeaza magistral scena demascarii vinovatilor. Ea implineste judecata dreapta, fara de care sufletul ei n-ar fi avut odihna. Cu o logica impecabila, prin vorbe intepatoare, aluzive, ea-i strange, psihologic, pe faptasii crimei, fara scapare, la praznic. De fata cu toti mesenii, ea implineste judecata dreapta: falfai cu bratele ca din aripi dupa el (Bogza) si, tasnind catre prag tipa: Gheorghita! da drumul cainelui! Datoria fata de barbatul ucis fusese implinita cu muchea baltagului in frunte asupra ucigasului prin feciorul ei Gheorghita. Scena razbunarii lui Nechifor Lipan de catre mama si fiu este plina de maretie, simbol al adevarului si dreptatii care triumfa. Pentru Vitoria datoria crestineasca se afla inainte de toate. Ea trebuie sa-si scoata barbatul din rapa, sa-l ingroape in tintirim, sa nu ramaie intre lupi, sa-l aduc intre crestini. Datina inmormantarii si pedepsirea ucigasilor vin dintr-o etica straveche a poporului: cine ucide om nu se poate sa scape de pedeapsa dumnezeiasca. Blastamat este sa fie urmarit si dat pe fata. Dator este sa-l urmareasca omul, randuit este sa-l urmareasca fiarele si dobitoacele. Vitoria a trait o metamorfoza fundamentala: Nimeni nu poate sari peste umbra lui, spunea razand Nechifor Lipan. Femeia trece peste aceasta umbra, dobandind lumina adevarului si dreptatii implinite. In comportamentul Vitoriei se cuprinde o intreaga filozofie de viata (ca si ciobanul din Miorita), un echilibru si o masura in toate, fara nici o tanguire, mostenite din asprimea vietii din vremuri imemoriale. Odata implinita datoria catre cel ucis, totul reintra in tiparul vietii de la munte: S-apoi, dupa aceia ne-om intoarce iar la Magura, ca sa luam de coada toate cate le-am lasat. Iar pe sora-ta sa stii ca nici c-un chip nu ma pot invoi ca s-o dau dupa feciorul acela inalt si cu nasul mare al dascalitei lui Topor. Linistea si ordinea vietii au fost restabilite. Descoperind adevarul, Vitoria veri-fica implicit armonia lumii: afla ceva mai mult decat pe faptuitorii omorului si anume ca lumea are o coerenta pe care moartea lui Lipan n-a distrus-o, noteaza N. Manolescu. Prin sobrietatea, simplitatea grava a eroinei invaluita in duhul eposului popular, al ritualurilor stravechi, cu iz de epopee existentiala, Vitoria a fost alaturata eroinelor din tragediilor antice (Perpessicius). Dar ea ramane, mai ales, un personaj ce ilustreaza profund o spiritualitate taraneasca straveche, un model prin cultul adevarului, dreptatii si traditiei. (M.P.).

Daca ti-a placut acest articol, urmareste-ne pe Facebook

Citeste mai mult despre: VITORIA  LIPAN 
Adauga comentariul tau

Studentie.ro iti recomanda

PROCESUL DE FRANZ KAFKA PROCESUL DE FRANZ KAFKA
 
 
Studentie.ro
 
Inchide
Am uitat parola Cont nou
Conecteaza-te prin Facebook

Acum te poti conecta si prin contul tau de Facebook! Da click pe butonul de mai jos si introdu datele tale:

Login with Facebook
Publicitate pe Studentie.ro ×