Vrei sa studiezi in afara? Cum alegi universitatea potrivita?

0 stele

1600 vizualizari  |  Fii primul care comenteaza  | 14 sep 2015

Vrei sa studiezi in afara? Cum alegi universitatea potrivita?

O mare parte dintre universitatile straine desfasoara sesiuni de admitere la inceputul anului, in lunile ianuarie si februarie. De aceea, daca esti hotarat sa incerci o altfel de experienta de studiu, acum e momentul sa incepi cautarea celei mai potrivite universitati din domeniul in care vrei sa inveti.

Specialistii in educatie spun ca, atunci cand stii ce cariera vrei, dar nu te-ai hotarat asupra universitatii, e bine sa ai in vedere urmatoarele criterii: ranking-ul, cultura si ajutorul financiar.

Ranking-ul

Prezenta in clasamentul mondial al celor mai bune universitati din lume spune multe despre o universitate. Pe langa topurile generale, trece in revista si pe cele realizate pe domenii. Clasamentele, de regula, sunt intocmite dupa criterii precum: renume, oportunitati de angajare dupa absolvire, numarul de citari in lucrarile de specialitate, raportul studentilor internationali, reputatia in ochii angajatorilor etc.

Platforma Topuniversities.com publica an de an clasamentul celor mai bune universitati din lume, atat pe domenii, cat si general. In plus, pe 29 septembrie, universitati de top la nivel mondial vin la Bucuresti pentru a-si prezenta programele de studii, fiind un prilej perfect de a intra in contact direct cu reprezentatii acestora. Afla mai multe detalii despre eveniment si vezi pe ce loc se claseaza universitatea pe care ai vizat-o aici>>

Tine cont, de asemenea, si de modalitatea de predare. Sunt universitati care predau in scris, altele care pun baza pe discutii libere si practici. Un sfat bun al specialistilor este acela de a pune accent si pe modalitatea de admitere la facultate si spun ca printre cele mai importante criterii se numara media anilor de studii.

Cultura

Esti interesat de o universitate mare sau de una mai mica? De o universitate al carei campus este instalat in mediul urban sau in cel rural, unde natura este la ea acasa? Fiecare colegiu are propria sa atractie, propria sa specialitate.

Fa o lista cu cele mai importante atuuri pe care, in opinia ta, trebuie sa le aiba o institutie de invatamant superior si nu te abate de la ea decat in situatii exceptionale. Daca ai posibilitatea, viziteaza campusuri si vorbeste cu actuali studenti despre viata de acolo. Intereseaza-te despre discipline, rata de angajabilitate, camine, facilitatile campusurilor si mancare.

Ajutorul financiar

Aproape cel mai delicat aspect atunci cand iti cauti universitatea. Costul studiilor poate fi un motiv de ingrijorare si o proba eliminatorie atat pentru tine ca student, cat si pentru parintii tai.

Specialistii in educatie spun ca este foarte important sa fii realist in privinta posibilitatilor tale financiare si sa eviti sa faci datorii in numele educatiei, insa este, de asemenea, important sa nu elimini din lista o universitate doar pe baza acestui criteriu.

Foarte multe universitati pun la dispozitia studentilor pachete financiare accesibile, uneori combinate cu burse sau granturi. Pana la urma, daca vei investi intr-o universitate de renume, care te va ajuta pe viitor sa-ti dezvolti cariera visata, cu un salariu pe masura, toate eforturile financiare se vor intoarce in favoarea ta.

Tu dupa ce criterii alegi universitatea in care vrei sa studiezi?

Andreea Catan
Foto: telegraph.co.uk
 

Daca ti-a placut acest articol, urmareste-ne pe Facebook

Adauga comentariul tau
Promoveaza-ti oferta aici!