1136 vizualizari | Fii primul care comenteaza
Criza economica nu a ocolit buzunarele studentilor, fie ca este vorba despre reducerea sumelor de bani primiti de acasa sau despre pierderea veniturilor pe care le aveai pana acum, din activitati independente sau ca angajat intr-o firma.
Asadar, Studentie.ro te indeamna sa te inarmezi cu rabdare si iti da cateva sfaturi pretioase in ceea ce priveste cautarea unui job.
In primul rand, trebuie stiut ca primul contact pe care il vei avea cu un angajator este, de obicei, prin intermediul CV-ului. Prin urmare, scoate din CV-ul tau toate acele amanunte care aglomereaza experienta si studiile tale si adu in prim plan lucrurile relevante pozitiei pentru care aplici.
Ia-ti timpul necesar pentru a redacta scrisori de intentie separate care sa scoata in evidenta inca din primele randuri motivele pentru care te consideri potrivit pentru a ocupa respectiva pozitie disponibila.
Odata ce ai suportul scris, este bine sa iti extinzi aria de cautare in ceea ce priveste locul de munca si in acele domenii pe care le-ai neglijat pana acum, dornic fiind a dezvolta o cariera strict legata de pregatirea ta universitara.
CV-ul tau a fost selectat dintr-un teanc de cateva sute daca nu chiar mii de alte resume-uri, ai primit un telefon si ai fost invitat la interviu. Este cazul sa iei aceasta invitatie ca pe o sansa pentru care altii ar fi extrem de bucurosi, sa te informezi in prelabil despre activitatea si istoricul firmei unde iti doresti sa activezi, sa nu uiti sa iti iei cu tine un CV in cazul in care iti este cerut de interviavator, sa nu intarzii si sa te imbraci cat mai simplu.
Desi stii ca daca nu obtii repede un job nu iti vei mai putea plati chiria luna urmatoare, atitudinea ta nu trebuie sa aduca a disperare. Dimpotriva, gandeste-te cu ce te-ar putea ajuta studiile si experienta dobandita pana acum in noul job si adu in prim plan beneficiile de care angajatorul s-ar bucura daca te-ar alege pe tine si nu pe ceilalti candidati.
Cu toate ca se cere sa fii spontan iar tu ai emotii, sa stii ca intervatorul este tot un om ca si tine, care nu iti pretinde sa fii de piatra, ci vrea doar sa obtina raspunsuri sincere de la o persoana competenta, civilizata, care se poate adapta unui mediu de lucru in continua schimbare, care este dedicat si dornic de a face performanta.
Arsene Cosmin Madalin – editor Studentie.ro