551 vizualizari | Fii primul care comenteaza
Incubatorul de Condeie isi premiaza castigatorii la cele trei categorii din concurs, sambata, 4 decembrie, de la ora 13.00, la Diverta Plaza. Acestia vor fi desemnati din cei 17 finalisti la sectiunea poezie, 8 la sectiunea proza scurta si 2 la sectiunea scenariu si vor primi premii oferite de Diverta. De asemenea, cele mai bune lucrari ale celor 27 de finalisti au fost adunate intr-o antologie electronica a scriitorului amator din Romania, care va fi lansata cu ocazia premierii.
INCUBATORUL DE CONDEIE a strans aproape 900 de lucrari inscrise in concurs de 255 de scriitori amatori pe parcursul a cinci saptamani. Toti participantii sunt asteptati la petrecerea care va marca finalul competitiei si care va avea loc tot sambata, 4 decembrie, intre orele 15.00 – 18.00 in club Watt din Bucuresti.
De la finalul lunii octombrie, concurentii au putut participa la atelierele de scriere creativa organizate de AdLittera Project – initiatorul concursului INCUBATORUL DE CONDEIE – impreuna cu Fundatia Calea Victoriei. Mario Barangea este lectorul acestor ateliere si cel care a facut selectia celor mai promitatori scriitori care vor participa la atelierul final de scriere creativa din acest an, care va avea loc pe 11 decembrie. Atelierele invita la explorarea imaginatiei si ajuta la deprinderea tehnicilor de scriere creativa prin exercitii inovative.
INCUBATORUL DE CONDEIE vine in sprijinul scriitorului amator din Romania si ii ofera spatiul unde sa-ti afirme aptitudinile literare si sa se exprime liber.