Joburile mele Adauga CV Contul meu Sfaturi cariera Aplicarile mele
 
 
 

5 pasi pentru un interviu de succes

0 stele

756 vizualizari  |  Fii primul care comenteaza

5 pasi pentru un interviu de succes
Rezumat:
  • Interviu de succes
  • Jobul pe care ti-l doresti
  • Primii pasi in cariera
Comenteaza

Intr-o lume tot mai competitiva, este important sa inveti sa te descurci in asa fel incat sa atingi succesul pe care ti-l doresti. Cand vine vorba despre cariera ta si despre interviul de angajare, poti intalni numeroase obstacole, dar exista si cativa pasi siguri pe care, daca ii urmezi, ai mari sanse sa obtii ceea ce ti-ai propus. Descopera, in continuare, care sunt pasii necesari pentru un interviu de succes!

1. Nu te autosabota
Daca tu nu ai incredere in tine, poti sa fii sigur ca nici altcineva nu va avea. Nu te transforma in cel mai mare dusman al tau! Evita ca, in timpul interviului, sa te concentrezi asupra temerilor si a defectelor tale. In schimb, gandeste-te la tot ce ai realizat in trecut si, daca este cazul, incurajeaza-te in prealabil!

2. Informeaza-te
Care este salariul pe piata pentru jobul pe care il ai? Cu cat detii mai multe informatii despre locul tau de munca, cu atat capeti mai multa incredere si descoperi ce iti doresti cu adevarat de la cariera ta. Din momentul in care ai informatii solide despre domeniul in care lucrezi (sau in care ai vrea sa lucrezi) si despre job (cel actual sau cel pe care ti l-ai dori), iti poti da seama ce ai de facut pentru a-ti atinge telurile.

3. Analizeaza-ti competentele

Inainte de a aplica pentru un job, stabileste foarte clar care iti sunt competentele si calitatile profesionale. Ai putea sa descoperi unele despre care nu stiai mare lucru, dar care te-ar putea ajuta sa faci fata la locul de munca pe care ti-l doresti! Pentru si mai multa acuratete, roaga un prieten sa iti revizuiasca lista si sa adauge abilitatile pe care tu le-ai omis.

4. Pune-ti calitatile in valoare
La interviul pentru un job, este esential sa iti convingi potentialii angajatori ca le-ar fi mai bine daca te-ar avea si pe tine in echipa lor. Drept urmare, invata sa iti pui calitatile in valoare! Tine minte ca, indiferent cat de bine pregatit esti, daca nu stii sa te „vinzi”, nu vei obtine rezultatul pe care ti-l doresti!

Asadar, subliniaza-ti calitatile profesionale cu ajutorul unor exemple concludente si descrie si felul in care ai putea ajuta compania sa isi atinga obiectivele de viitor, prin intermediul realizarilor tale din trecut.

5. Pregateste-te pentru neprevazut
Cheia pentru un interviu de succes este sa fii cat mai bine pregatit si sa anticipezi cat mai bine interbarile si situatiile in care vei fi pus. Cu toate acestea, se poate sa nu reusesti sa prevezi chiar tot, asa ca asigura-te ca nu vei fi lua prin surprindere de neprevazut. Gandeste-te dinainte la cateva situatii posibile si stabileste care este cea mai buna strategie pentru fiecare dintre ele.

Dana Saporan - editor Studentie.ro

 

 
Citeste mai mult despre: JOB  CARIERA  succes  INTERVIU 

 
CARE ESTE OPINIA TA?

Cod

Cod de securitate

Gaseste job: