865 vizualizari | Fii primul care comenteaza
Daca poate fi dificil sa te pregatesti pentru un interviu de angajare, sa distrugi tot ceeea ce te-ai chinuit sa construiesti nu este la fel de greu de realizat. Prin urmare, este esential, pe langa o tinuta adecvata si punctualitate, sa eviti sa dai raspunsuri standard sau sa comiti gafe in timpul interviului. Ce ar trebui sa nu spui la un interviu de angajare, descopera in cele ce urmeaza!
1. Lucruri irelevante. La inceputul interviului, cel mai probabil vei fi rugat sa spui cateva cuvinte despre tine insuti. Cea mai mare greseala pe care o poti comite in acest moment este sa incepi sa ii povestesti intervievatorului unde te-ai nascut, ce experiente ai avut tu in scoala, despre relatia ta proasta cu parintii, etc.
In acest caz, poti sa iti iei de pe acum "adio" de la interviul de angajare respectiv! Ce poti face pentru a nu da gres? Chiar daca nu poti stii cu exactitate ce vrea sa auda intervievatorul, cel mai probabil este interesat sa afle cate ceva despre experienta ta profesionala. Pentru si mai multa siguranta, nu ezita sa intrebi de unde si-ar dori sa incepi. Vrea sa obtina informatii despre intreaga ta experienta profesionala sau doar despre cea mai recenta?
2. Cuvinte urate despre fostul job. Indiferent cum stau lucrurile la jobul pe care l-ai parasit recent sau pe care te pregatesti sa il parasesti, nu este deloc o idee buna sa spui cuvinte urate despre acesta, cu atat mai putin despre seful tau. In cazul in care nu poti evita discutarea acestei probleme, asigura-te ca nu te plangi, ci ca oferi o atitudine profesionista, demonstrand ca ai incercat sa gasesti solutii.
3. Cuvinte mari. In momentul in care esti intrebat care sunt cele mai mari calitati ale tale, dar si cele mai mari defecte, nu folosi in niciun caz cuvinte mari! Evita sa afirmi cum ca tu ai fi angajatul perfect, fara niciun defect, pentru ca nu vei lasa o impresie prea placuta. In schimb, marturiseste-ti punctele slabe, mentionand si felul in care te straduiesti sa le vii de hac. Cat despre punctele tale forte, nu expune o lista interminabila de calitati care mai de care mai bombastice. Ideal ar fi sa mentionezi acea calitate care te face diferit de toti ceilalti candidati la jobul respectiv.
Dana Saporan - editor Studentie.ro