Analiza semiotica

Teoria sistemelor si a comunicarii

Teoria sistemelor si a comunicarii a fost initiata de catre Bertananffy, initial avand aplicatii doar in domeniul biologiei. Ulterior, aceasta teorie si-a gasit o vasta aplicabilitate in cele mai variate domenii ale stiintei. Conceptul de sistem este intalnit atat in lingvistica, dar si in fizica, matematica, sociologie.

In general, printr-un sistem se intelege un ansamblu de obiecte oarecare intre care exista o serie de relatii. Obiectele alcatuiesc elementele sistemului, iar relatiile constituie structura sa. Ex: sisteme planetare, sistemul numerelor naturale, o intreprindere etc.

Ceea ce se afla in afara unui sistem constituie mediul acelui sistem. Sistemul poate fi caracterizat prin doua metode: metoda cutiei albe si metoda cutiei negre.

a). Metoda cutiei albe. Sistemul este caracterizat punandu-i-se in evidenta elementele si structura. Metoda este posibila in cazul sistemelor simple, a caror structura contine un numar redus de relatii (de exemplu am putea caracteriza o familie enumerand persoanele care ii apartin si relatiile de rudenie dintre ele).

b). De cele mai multe ori exista sisteme complexe, ale caror structura este dificil de pus in evidenta.
In aceste situatii se apeleaza la metoda cutiei negre. In acest caz, sistemul este luat ca un intreg unitar, fara a-l analiza in componente si se tine seama doar de interactiunea sistem-mediu, care este reprezentata prin parametri:

- actiunea mediului asupra sistemului este determinata prin parametrii de intrare;
- actiunea sistemului asupra mediului este determinata prin parametrii de iesire.
Parametrii sunt variabili in timp, astfel incat la un moment dat, un parametru are o valoare determinata, sau altfel spus, fiecarui moment ii corespunde o singura valoare a parametrului. Spunem ca valoarea parametrului care caracterizeaza un sistem este functie de timp.

Ansamblul valorilor parametrilor unui sistem la un moment dat constituie starea sistemului respectiv. Din aceste aprecieri rezulta ca la fiecare moment, un sistem se afla intr-o stare determinata si totodata, prin trecerea timpului, un sistem trece dintr-o stare in alta.

In interactiunea sa cu mediul, un sistem emite in mediul sau semnale – luminoase, sonore, olfactive etc. Aceste semnale sunt specifice unei anumite stari, astfel incat odata cu schimbarea starii, se schimba si semnalele lansate de catre sistem.

Totodata, semnale sunt in stransa legatura cu structura cea mai profunda a sistemului. Se remarca, dintre alte sisteme, cele cu autoreglare, capabile de autoorganizare. Acestea au posibilitatea ca din starile posibile la un moment dat, pot intra intr-o stare anume. Ele au capacitatea de asi alege starea. Ele au intentionalitate.