Comunicare

"Intreprinderea va fi comunicanta sau nu va fi deloc!” (Boneau, 1990) este sloganul parafraza cu care debuteaza una dintre cartile dedicate exclusiv comunicarii in firma. Formulat astfel, mesajul este atragator si amenintator totodata. Contine in el o anume magie a profetiilor si, in acelasi timp, arunca o lumina brutala asupra noastra, ca indivizi si grupuri, angajati in cursa lui a fi si a avea, un a avea transformat tot intr-o prelungire a lui a fi.

1.1. Concepte si axiome ale comunicarii
Notiunea de comunicare a primit mai mult de o suta de definitii diferite, este studiata de douazeci de discipline, de la fiziologie la biblioteconomie, este plasata in fruntea unei noi discipline – comunicarea - cu departamente, reviste, asociatii si congrese proprii (Winkin, 1996; Dinu, 1997). Ca urmare, selectia perimetrului de lucru, desi necesara, ramane subiectiva, dificila si mereu discutabila.

Pentru organizatii, comunicarea in general si comunicarea interna, in special, par sa fie cauza si solutia tuturor problemelor. Cuvantul “comunicare” este invocat tot atat de des atunci cand ceva merge bine, cand ceva merge prost, cand ceva nu merge deloc, cand se reorienteaza, cand se transforma, ... cand ceva incepe sa existe sau dispare. In lucrari de management, in rapoarte de firma, in proiecte de strategii, in plangeri si reclamatii, in mesaje catre lume apare implicit si explicit.

Expresii si teluri precum performanta sau excelenta in afaceri sau, mai putin pretentioasele, succes, eficienta, adaptare si, uneori, supravietuire doar, sunt aproape invariabil insotite de un indemn la comunicare generalizata or la un management bazat pe ascultare, dupa expresia lui Boneau (1990). Obtinerea consensului, creearea armoniei, antrenarea personalului, gestionarea crizelor, valorificarea ideilor, instaurarea culturii de firma, atingerea obiectivelor, pana si banala antipatie de o zi dintre doi angajati ai firmei isi disputa in ultima instanta acelasi teritoriu al comunicarii.

Relatia comunicare – performanta este pe cat de des invocata, pe atat de divers definita. Cat despre diagnostice, retete si solutii, situatia este comparabila cu aceea a unui pacient care gaseste cam tot atatea leacuri cati medici consulta.

Dincolo de delimitarile terminologice, comunicarea organizationala ramane, inainte de toate, o forma a comunicarii umane si nimic din ceea ce e omenesc nu-i este strain. Watzlawick, Beavin si Jackson (1972) propun o divizare a studiului comunicarii umane in trei domenii: sintaxa, semantica si pragmatica.