CURS DREPT CIVIL: INTRODUCERE IN ISTORIA STATULUI SI DREPTULUI

Incarcat la data: 08 Decembrie 2008

Autor: Rafaels

Pret: 100 credite

INTRODUCERE IN ISTORIA STATULUI SI DREPTULUI Obiective Disciplina isi propune: sa contribuie la cunoasterea si insusirea de catre studenti a evolutiei dreptului autohton si a interdependentei acestuia cu dreptul contemporan in plan european; la cunoasterea specificului normelor, institutiilor si conceptiilor juridice ale poporului roman din cele mai vechi timpuri si pana astazi; disciplina are in vedere faptul ca vechiul drept reprezinta o periodizare a luptei romanilor pentru formarea, organizarea si conservarea fiintei statale, implicit a institutiilor juridice romanesti. Interdependenta dintre istorie, stat si drept, precum si influenta reciproca a legislatiei si a institutiilor statale constituie de asemenea o motivatie a prezentarii cursului "Introducere in istoria statului si dreptului". Evolutia dreptului este necesara sa fie cunoscuta deoarece, in dezvoltarea istorica a societatii, totdeauna o institutie are radacini adanci in formele institutionale trecute; viitorul jurist trebuie sa studieze atat istoria dreptului, cat si istoria in general, pentru a avea o cultura solida care sa-i permita a emite deliberari adecvate in cauze diverse. A cunoaste o institutie juridica fara a cunoaste imprejurarile istorice din care a iesit este un non sens. "Fara istoria dreptului ... nu poti intelege institutiile ... A studia o institutie fara a o stidia istoriceste in trecut, ... este a ne reduce la un studiu care poate sa aiba o oarecare insemnatate practica, care nu formeaza mintea adevaratului jurist." (M. Djuvara, Teoria generala a dreptului. Drept rational, izvoare si drept pozitiv, Editura ALL, 1995, p. 101). I. OBIECTUL CURSULUI "INTRODUCERE IN ISTORIA STATULUI sI DREPTULUI" Studiul istoriei dreptului romanesc in cadrul disciplinei Introducere in istoria statului si dreptului reprezinta o prioritate. Mai intai, pentru ca este vorba de istoria noastra, de problema fundamentala reprezentata de etnogeneza poporului roman si, in acest cadru, a dreptului, ca fenomen de suprastructura (viata social economica in strinsa interdependenta cu cea politica). in al doilea rand, fara a cunoaste evolutia istorica a institutiilor de drept nu pot fi intelese in toata plenitudinea si temeinicia lor aceste institutii. In al treilea rand, studiul istoriei dreptului romanesc releva in mare masura specificul national al acestui drept, acea "nota cu precadere", cum spunea Calinescu in eseul Specificul national. Cercetarea istoriei presupune folosirea atat a metodei istorice, cat si a metodei comparate. In stiinta juridica, cuvantul DREPT cunoaste mai multe intelesuri. 1. in primul rand, el exprima facultatea unei persoane (subiect) de a savarsi un act care sa fie recunoscut sau sa nu fie interzis de lege. De aceea, cu acest sens, el se numeste Drept subiectiv. in acest caz, legea ocroteste actul impotriva acelora care se opun exercitarii lui prin sanctiuni externe si reale. 2. Al doilea sens exprima totalitatea regulilor juridice care asigura exercitiul drepturilor subiective. in acest inteles, Dreptul este definit ca ansamblul legislatiei si se numeste Drept obiectiv (general), structurat pe categorii si diviziuni: civil, penal, comercial etc. 3. Cel de-al treilea sens priveste stiinta Dreptului. Din vechime insa, aceasta a fost socotita o arta, o adevarata vocatie; celebrii jurisconsulti romani Celsius si Ulpian au numit-o sugestiv ars aequi et boni (arta echitatii si binelui). Plecand de la faptul ca ambele au ca obiect raporturile dintre oameni, pentru a armoniza interesele individuale cu interesul general, Morala si Dreptul sunt inrudite. Cea dintai este insa abstracta si idealista, tinand de constiinta umana - un factor launtric deci, implicand sanctiuni emotionale -, in timp ce Dreptul este practic si realist, deci pozitiv, stabilind norme juridice obligatorii impuse prin sanctiuni externe si reale. "Inteleptii timpurilor vechi", ca si cei din epoca moderna au comentat si acceptat existenta unui drept natural. Fiecare domeniu, stiinta, societate isi are istoria sa. De aceea, studierea si cunoasterea sunt pentru practicanti o obligatie, o necesitate. Pentru argumentarea unei solutii sau apararea unei cauze, juristul este tributar incursiunii in istorie pentru a-si culege si mai ales a-si fundamenta explicatiile logice; practica anterioara generatiilor de juristi constituie un izvor important al deciziilor actuale. in consecinta, insusirea de cunostinte din istoria dreptului nu constituie doar o problema de cultura generala, cu care trebuie sa fie dotat orice intelectual, ci una de competenta profesionala. Izvoarele Dreptului. Teoreticienii acestei stiinte au identificat ca izvoare principale ale Dreptului: obiceiul, legea, doctrina si jurisprudenta. 1. Obiceiul (datinile juridice). Acesta constituie dreptul consuetudinar sau cutumiar, constand intr-o suma de reguli de conduita nescrise, formate prin repetarea indelungata a unor practici generale, regionale sau locale. Obiceiul a jucat un mare rol la toate popoarele aflate in primele faze ale dezvoltarii lor juridice (in Franta, pana la redactarea oficiala a obiceiurilor, in secolul al XVI-lea, "la coutume" a reprezentat principalul izvor de drept, ca si la romani de altfel, pana in secol al XVII-lea). 2. Legea. Evoluand, societatea a simtit nevoia, intr-o prima etapa, a unificarii, armonizarii si codificarii obiceiurilor, transformarea lor in legi, prin adunarea si sanctionarea lor in forma scrisa, in colectii generale numite Coduri. Conceptul de lege prezinta doua acceptiuni: in sens larg, ea desemneaza orice act normativ emis de un organ de stat imputernicit sa emita astfel de acte, conform unei proceduri prestabilite; in sens strict, trebuie intelese numai actele normative emise de Parlament. 3. Doctrina si jurisprudenta sunt considerate izvoare secundare. Doctrina rezulta din lucrarile unor juristi ilustri, care explica si comenteaza regulile juridice, expun teoriile de Drept, conceptiile lor in problemele juridice controversate. Jurisprudenta se defineste ca totalitatea solutiilor date de instantele de judecata de toate gradele in spetele judecate. incepand din antichitate si pana in epoca moderna, istoria dreptului ofera exemple celebre de jurisprudenta. Periodizarea istoriei dreptului romanesc Dreptul monarhiei dacice: perioada delimitata de formarea statului geto-dac centralizat si cucerirea Daciei de catre romani (106). 1.Dualismul juridic in Dacia romana (106-271/274). 2.Dreptul feudal: a) etapa faramitarii feudale, delimitata de retragetrea aureliana si formarea statelor romanesti centralizate, in care procesul de formare a Legii tarii (Jus Valachicum - vechiul drept cutumiar - agrar), s-a derulat; b) etapa monarhiei centralizate, delimitata de formarea statelor romanesti si Revolutia din anul 1821, in care se finalizeaza dreptul cutumiar roman (Jus Valachicum) si apar primele legi scrise. 3.Dreptul capitalist, care cuprinde perioada revolutiilor burgheze din anii 1821 si 1848, formarea statului modern roman, statului national unitar roman, perioada interbelica si cea postbelica pana in anul 1947. 4.Dreptul socialist (dictatura comunista), care cuprinde perioada 30 decembrie 1947 - 22 decembrie 1989. 6.Dreptul de tranzitie, dupa 22 decembrie 1989 - octombrie 2003 (revizuirea Constitutiei adoptate in 8 decembrie 1991). Trecutul, prezentul poporului roman, constiinta sa morala, politica si juridica, institutiile aferente acestora, din cele mai vechi timpuri si pana astazi, ca baza a prefigurarii viitorului constituie esenta cursului Introducere in istoria statului si dreptului. Istoria omenirii are o varsta matusalemica. Chinezii din Antichitate considerau aparitia cerului, pamantului, a fiintelor cu 594000 de ani in urma. Babilonienii evaluau la 1680000 de ani durata formarii primelor grupari sociale, iar egiptenii isi mentionau o viata nomada inainte e stabilirea lor in valea Nilului. in mileniul al IV-lea a.Chr. au aparut primele formatiuni statale; cele mai vechi state s-au dezvoltat pe vaile marilor fluvii, Nilul, Tigrul, Eufratul, Indus, Gange, Huan-Ho etc., sub forma despotiilor orientale, apoi sub forma statelor sclavagiste clasice (Atena, Roma etc.). Proprietatea de comunitate asupra pamantului de catre obstile satesti, apoi proprietatea privata au determinat o suprastructura sociala si politica mereu in transformare care a necesitat reguli si moralitate ce s-au materializat in legi, institutii, forme de stat si de egimuri politice. a)Egiptul Antic In mileniul al IV-lea, in regiunea vaii Nilului prin contopirea nomelor (formatiuni prestatale) au luat fiinta statul egiptean de nord (de jos) si statul egiptean de sud (de sus). in statul egiptean de nord regalitatea a infrant rezistenta aristocratiei gentilico-tribale si a nomelor in timp ce in statul egiptean de sus regalitatea a vut nevoie sa se impuna de sprijinul dinastiei din nord. Convulsiunile interne si invaziile din rasarit au dus la prabusirea statului egiptean de nord in timp ce Egiptul de Sus a reusit sa-i invinga pe invadatori, iar regele Menes (3000 a. Chr.) sa unifice cele doua regate. Cele patru secole care au urmat au transformat statul egiptean centralizat intr-o despotie orientala in care conducerea statului era asigurata de faraon, care era ajutat de un consiliu de guvernare; administratia statului era organizata pe mari diviziuni administrative corespunzand celor 24 de provincii, fiecare conduse de reprezentanti ai regelui, de functionari, supusi unei severe discipline de o justitie care era prezidata de guvernator (cel mai inalt dregator), asistat de notabilitati. Puterea centrala a adus la ascultare aristocratia funciara si cea oraseneasca si cu multe eforturi puterea sacerdotala, faraonul fiind recunoscut ca fiu al zeului Ra. Avand la baza cultul, regalitatea a transformat clerul intr-o oligarhie puternica, ea devenind un adevarat stat in stat. Templele au primit de la faraon intinse latifundii, scutiri de dari si impozite, donatii, vase de navigat, functii in stat etc. Functionarii superior ocupa cu timpul slujbele in mod ereditar, devin proprietari de pamant, in timp ce justitia regala este inlpcuita cu cea a proprietarilor de pamant. Puterea Egiptului a alternat intre stralucire si decadere datorita atat frimantarilor interne (casta preotilor, cadrele superioare ale armatei, miscarile sociale), cat si a presiunilor externe (persii il cuceresc in 225 a. Chr.). Clasele sociale in statul egiptean clasic: stapanii de sclavi (faraon, cler, functionarimea, nobilimea militara), taranii (fie in comunitati, fie pe fondurile statului, fie pe pamanturile templelor), orasenii, sclavii. Statul avea in fruntea lui un rege (faraonul) ale carui puteri erau nelimitate; ceea ce dorea el era lege, legea emanand numai de la el; intregul aparat de stat (administratia cetatilor, conducerea militara, puterea judecatoreasca, functia de mare preot) era in mana faraonului. in stat nu exista demarcatie intre veniturile faraonului si ale statului. Lipsa monedei a facut ca impozitele si darile sa fie platite in natura: grane, vite, fructe, bucati de metal - toate intrand in patrimoniul statului. Cel mai important izvor de drept l-a constituit obiceiul (cutuma) care era diferit de la o noma la alta; unificarea statului, ca si dezvoltarea economica au determinat codificarea unor reguli cutumiare. Cea mai importanta opera legislativa aprtine regelui Bokgoris, fiind alcatuita din 8 carti (40 suluri). Ea cuprinde cele mai importante ramuri ale dreptului egiptean. Dreptul de proprietate era regelmentat printr-un regim juridic judicios elaborat. Contractul de imprumut (al carui obiect in formau diferitele produse, iar mai tarziu banii), intelegerea intre vanzator si cumparator, punerea cumparatorului in posesia bunului etc. reprezentau doar o parte al acestei parti al regimului juridic. Dreptul familiei, casatoria, divortul, pedeapsa cu moartea (doar la incalcarea cultului religios la inceput), mutilarile (pentru cei ce divulgau secretele de stat, pentru furt si falsificarea sigiliilor etc.) constituiau alte domenii reglementate prin lege. In statul egiptean organizarea justitiei a constituit o preocupare importanta atant a faraonului cat si a altor segmente ale societatii, in principal preotimea. Cel mai inalt judecator era faraonul care putea sa delege atunci cind nu putea judeca pe unul dintre sfetnicii sai. Instanta Suprema de judecata era Curtea Suprema alcatuita din 31 judecatori (cele 3 colegii sacerdotale de la Memfis, Theba si Heliopolis trimiteau cate 10 judecatori) care isi alegeau presedintele (orasul din care se alegea presedintele mai trimitea un reprezentant pentru a-l inlocui). Curtea Suprema judeca cele mai grave cazuri: crime, atentate impotriva regelui sau preotilor, cauzele in apel provenite de la tribunalul de noma. In organizarea poitica a Egipului nu au existat drepturi poitice, astfel ca judecatorii erau numiti si nu alesi de catre populatie. Existau de asemenea tribunalele de noma, iar in orasele mai importante tribunalele de politie (fiecare oras isi avea corpul sau de magistrati). Existau alaturi de tribunalele ordinare si instante de jurisdictie speciala, cum erau cele ce se ocupau cu infractiunile militare sau tribunalele de jurisdictia familiei. b)Babilonul In regiunea marilor fluvii Tigru si Eufrat a luat fiinta un stat ce s-a dezvoltat in etape distincte. La sfarsitul mileniului al III-lea a. Chr. A avut loc unificarea Mesopotamiei (Sumerul si Akadul) de catre Sargon, care a fost urmata de o politica de cuceriri si expansiuni dar si de consecinte economice si organizatorice importante (utilizarea pe scara larga a sistemului de irigatie, intensificarea schimbului dintre oras si stat etc.). Imperiului lui Sargon a cazut sub loviturile unor invadatori dar orasele state din Mesopotamia vor cunoaste o continua dezvoltare. in Lagas regalitatea a introdus sistemul dodecimal, calendarul cuprinzant 12 luni a 30 de zile fiecare. A treia dinastie din Urul a unificat Sumerul si a organizat o monarhie centralizata cu o conducere unitara in domeniile financiar si lucrari publice. Rgele s-a intitulat monah al celor 4 tari, proclamandu-se zeu in viata; s-a generalizat munca cu sclavi. Catre anul 1800 a. Chr. Hamurabi a refacut unitatea Mesopotamiei si a pus la punct o ampla legislatie. Dupa infrangerea Asiriei de catre armatele coalizate ale mezilor si babilonieinilor va lua fiinta Imperiul neobabilonian. Babilonul va deveni un important centru comercial, dreptul babilonian aplicandu-se in intregul imperiu. Acest imperiu va dura pana in anul 538 a. Chr. Cand va fi cucerit de persi. Conducerea statului babilonian a apartinut lui Patesi-Lugal, despot asemanator faraonului egiptean. si el era considerat zeu, conducator al celo patru tari si al suveranilor lumii. Avea un sfetnic principal numit nubanda, administratori speciali desemnati pentru teritoriile cucerite, un aparat de stat alcatuit din oameni din diferite profesiuni (preoti, scribi, judecatori etc.), functionari speciali desemnati numiti radianum pentru orase si unutati teritoriale mai mici.

Textul de mai sus reprezinta un extras din "CURS DREPT CIVIL: INTRODUCERE IN ISTORIA STATULUI SI DREPTULUI". Pentru versiunea completa a documentului apasa butonul Download si descarca fisierul pe calculatorul tau. Prin descarcarea prezentei lucrari stiintifice, orice utilizator al site-ului www.studentie.ro declara si garanteaza ca este de acord cu utilizarile permise ale acesteia, in conformitate cu prevederile legale ablicabile in domeniul proprietatii intelectuale si in domeniul educatiei din legislatia in vigoare.

In cazul in care intampini probleme la descarcarea fisierului sau documentul nu este nici pe departe ceea ce se doreste a fi te rugam sa ne anunti. Raporteaza o eroare

Important!

Referatele si lucrarile oferite de Studentie.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.