Drept constitutional si institutii publice

Cuvantul "constitutie" isi are originea in latinescul constitutio, care inseamna "asezare cu temei", "starea unui lucru".
In perioada imperiului roman cuvantul "constitutio" a fost utilizat pentru a desemna legile care emanau de la imparat, chiar daca ele nu se refereau la organizarea si functionarea statului.

In perioada evului mediu, termenul constitutio desemna anumite reguli monahale.

Abia in secolul al XVIII-lea, termenul "constitutie" incepe sa fie utilizat intr-un sens apropiat celui care ii este atribuit azi, respectiv acele legi care, reglementand organizarea si functionarea statului, limitau puterea monarhului si garantau anumite drepturi si libertati fundamentale individului. Este vorba de o conceptie asupra notiunii de constitutie, care tine seama exclusiv de continutul normelor ei.

Treptat, s-a format convingerea ca numai o constitutie scrisa, prin precizia si claritatea ei, putea fi o arma de lupta eficace impotriva abuzurilor puterii absolutiste, afirmandu-se tot mai pregnant, necesitatea unei constitutii rigide si asigurarea suprematiei ei fata de orice alta norma juridica.