Economia serviciilor

CAPITOLUL. 1.

ASPECTE ALE GANDIRII ECONOMICE SI
EVOLUTIA SERVICIILOR


1.1. Scurt istoric

Evolutia gandirii economice despre servicii poate fi structurata in mai multe etape:
In secolele XVII-XVIII, in gandirea economica, serviciile nu sunt tratate distinct ci in ansamblul activitatilor considerate utile din punct de vedere social.

Reprezentanti importanti ai gandirii economice in aceasta perioada si despre servicii sunt: mercantilistii.  Acestia considerau comertul si transporturile maritime activitatile cele mai rentabile. De remarcat, in aceasta perioada, sunt ideile referitoare la impartirea muncii in productiva si neproductiva, la care s-au raportat mult timp teoriile economice.

In secolul al XIX-lea discutiile despre servicii l-au avut ca autor de referinta pe A. Smith  a carui idei economisti le-au adoptat iar altii l-au combatut. In prima perioada a sec. XX  apare modernizarea conceptiilor referitoare la clasificarea sectoriala a economiei . Dupa 1950 incep sa se afirme si teoriile post-industriale si neoindustriale (a transformari structurilor productive, a economiei informationale si a industrializarii serviciilor).

In prezent, in tarile dezvoltate si nu numai, sunt raspandite teorii care sustin ca in societatea actuala economia poate fi caracterizata ca o economie a serviciilor avand ca trasaturi caracteristice:
-  integrarea orizontala a tuturor activitatilor economice si sfarsitul clasificarii sectoriale verticale a economiei;
-  reconsiderarea importantei ofertei in economie, datorita, in principal, acutizarii problemelor ecologice;
- cresterea riscului si a incertitudinii pentru care trebuie sa ne pregatim si sa adoptam strategii macro si micro-economice adecvate.

Referitor la “miturile” si “afirmatiile” ca serviciile sunt cele mai putin receptive la progresul tehnic, caracterizate de sporurile mai lente ale productivitatii muncii, ca serviciile sunt neproductive iar dezvoltarea acestora ar conduce la “dezindustrializare”,  sunt dovedite ca fiind in mare parte false.

In contextul aparitiei noilor tehnologii, a automatizarii proceselor de productie, a liniilor mari de fabricatie, a productiei de mare serie, s-a produs o eliberare masiva de forta de munca din sectorul primar, adica din agricultura si minerit.

Fortele de munca din acest sector au fost ocupate cu activitati precum prelucrarea si actiunea nemijlocita asupra resurselor naturii dar si din sectorul secundar, din cel in care se prelucreaza produsele sectorului primar, adica din industrie, unde restructurarile au fost masive.

In prezent, in toate tarile dezvoltate, cea mai mare parte a fortei de munca este ocupata in sectorul tertiar al serviciilor legate de activitatea economica, de activitatea sectoarelor de productie de baza.