CURS FILOSOFIE : FILOSOFIE CONTEMPORANA

Incarcat la data: 29 Mai 2008

Autor: luminita carol

Pret: 80 credite

3 (2 review-uri)
FILOSOFIE CONTEMPORANA I Cursul de Filosofie contemporana I isi propune sa fie o introducere in problematica filosofiei occidentale a secolului al XIX-lea, venind in continuarea si completarea cursurilor de Filosofie moderna I si II, din anul precedent de studiu. Mai exact, sa prezinte principalele curente, orientari si scoli filosofice europene si americane care succed in mod imediat hegelianismul si isi construiesc problematica si metodologia prin raportare directa, implicita sau explicita, la acesta. CONTINUTUL TEMATIC AL CURSULUI: 1. Introducere in filosofia contemporana. Trasaturile sale fundamentale 2.Succesiunea hegeliana (L. Feuerbach, M. Stirner, K. Marx) 3. Reactia antirationalista fata de gindirea speculativa (Schopenhauer si Kierkegaard) 4. Pozitivismul (A. Comte, J.S. Mill) 5. Pragmatismul (C.S. Peirce, W. James) 6. Filosofia vietii (Fr. Nietzsche, W. Dilthey) BIBLIOGRAFIE MINICA OBLIGATORIE: Al. Boboc, I.N. Rosca, Filosofie contemporana. Sinteze si texte alese, Edit. Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2004. BIBLIOGRAFIE FACULTATIVA: Ferdinand Fellmann (editor), Istoria filosofiei in secolul al XIX-lea, Editura ALL, Bucuresti, 2000. N. Bagdasar, V. Bogdan, C. Narly, Antologie filosofica. Filosofi straini, ed. II- a, Edit. Universal Dalsi, 1995; Al. Surdu, Filosofia contemporana, Edit. Paideea, Bucuresti, 2004. Al. Boboc, Filosofia contemporana. Orientari si stiluri de gandire semnificative, Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti, 1995. A. Marga, Introducere in filosofia contemporana, Edit. Polirom, Iasi, 2002. INTRODUCERE IN FILOSOFIE CONTEMPORANA . TRASATURILE SALE FUNDAMENTALE Principalul obiectiv pe care ni-l propunem este acela de a incerca sa punem in evidenta principalele trasaturi specifice ale filosofiei contemporane, cu scopul de a o individualiza cat mai exact si de a o delimita cat mai precis in raport cu gandirea moderna. 1. Caderea in desuetudine a optimismului teoretico-gnoseologic atat de caracteristic secolelor XVII, XVIII si chiar inceputului de secol XIX, a convingerii ca mintea umana in genere dispune de mijloacele cognitive adecvate pentru o cunoastere exhaustiva a existentei in totalitatea ei, precum si pentru cel putin o indicare a temeiurilor acesteia, daca nu chiar o cunoastere a lor. 2. Abandonarea "cultului ratiunii", a convingerii ca singura gandirea discursiva este un instrument adecvat de cunoastere a existentei, in favoarea recursului la anumiti factori extra-rationali, indeosebi de natura psihologica (precum vointa, instinctul, intuitia) care capata valente de principiu atat in ordinea cunoasterii, cat si in aceea a existentei. 3. Impunerea modelului stiintelor pozitive (fizica, fiziologia, biologia, psihologia) ca urmare a succesului fara precedent inregistrat de aceste discipline in domeniile lor de competenta. Ca urmare, apare in filosofie tendinta de a prelua aparatul metodologic al acestor stiinte, fapt ce determina o coloratura tot mai scientista si mai accentuat pozitivista a constructiilor teoretice si a metodelor filosofice inspirate de stiinte. 4. Aparitia, ca urmare a faptului mentionat anterior, precum si datorita urmarii, de catre alti ganditori, a cailor "traditionale" de filosofare, a unui pluralism metodologic fara precedent, a carui multiplicitate vine din diversitatea modelelor: fie una dintre stiinte, fie "traditia". 5. Manifestarea tot mai accentuata a unor preocupari metateoretice, a meta-filosofiei in forma critica, urmare a tendintei de a filosofa asupra filosofiei si filosofilor. 6. Interesul pentru redefinirea domeniul filosofiei, concomitent cu aparitia unor discipline filosofice cu totul noi, precum filosofia valorii, filosofia istoriei, filosofia culturii, filosofia actiunii, filosofia limbajului, filosofia stiintelor, antropologia filosofica. 7. Concentrarea interesului teoretic asupra unor aspecte cu totul noi ale existentei, cum ar fi tehnica. 8. Valorificarea teoretica a cunoasterii tot mai profunde a culturilor non-europene cu care gandirea occidentala intra in contact si incepe sa intercationeze. 9. Izbucnirea unor dezbateri de o cuprindere nemaiintalnita si chiar a unor polemici filosofice de rasunet in jurul unor idei si curente filosofice, precum logicismul, hermeneutica, scientismul. TEST DE AUTOEVALUARE 1. Pentru pozitivisti, metafizica reprezinta o preocupare de prima importanta. a. Adevarat b. Fals 2. Cea mai buna modalitate de delimitare a filosofiei contemporane este: a. paralela cu istoria sociala b. identificarea trasaturilor sale specifice c. paralela cu istoria stiintelor 3. intre trasaturile esentiale ale filosofiei contemporane se poate mentiona si: a. impunerea modelului stiintei pozitive b. abandonarea cultului ratiunii c. preocuparea pentru redefinirea metodologiei filosofice d. aparitia unor noi discipline filosofice 4. Care dintre curentele filosofice urmatoare sunt produse ale orientarii idealiste din sec. XIX? a. filosofia vietii b. hegelianismul de stanga c. pragmatismul d. neokantianismul 5. Pozitivismul propune drept scop unic al cunoasterii descoperirea regularitatilor relatiilor dintre fenomene. a. Adevarat b. Fals REZOLVARI SI RASPUNSURI: 1. b (fals). 2. b. 3. a, b, c, d. 4. a, b, d. 5. a. (adevarat) SUCCESIUNE HEGELIANA Moartea lui Hegel, in 1831, marcheaza aparitia, pe scena gandirii europene, a unei serii de ganditori care se revendica, implicit sau explicit, din filosofia hegeliana. Acestia, fie ca au studiat cu Hegel, fie ca l-au cunoscut prin intermediul lucrarilor sale, reiau in mod fidel sau, dimpotriva, distantandu-se critic, motive hegeliene ce tin de metodologia sau de continutul ideatic al conceptiei maestrului, marcand astfel nasterea a ceea ce s-a numit hegelianism. Dupa cum vom vedea, istoricii filosofiei disting intre hegelieni "de dreapta" si "de stanga"; acestia din urma, intrucat dovedesc o mai mare originalitate, vor face obiectul nostru de interes. Intentia acestei teme este aceea de a prezenta pe scurt ganditorii care constituie posteritatea imediata a lui Hegel, cu accent deosebit pe aceia care au fost numiti si "tinerii hegelieni", adica "dizidentii" in raport cu doctrina hegeliana. Motivul pentru care ne-am oprit asupra acestora este mai ales acela ca au avut o mai larga receptare in epoca si o influenta durabila asupra filosofiei, gandirii si societatii contemporane. O prima "scoala hegeliana" se nascuse inca din timpul vietii lui Hegel, fondata fiind de discipolul sau preferat, Eduard Gans (1798-1839), in jurul publicatiei "Analele criticii stiintifice". Aceasta scoala s-a scindat rapid, dupa disparitia lui Gans, in ceea ce s-a numit "stanga" si "dreapta" hegeliana. Dreapta era constituita de acei discipoli care se limitau la litera si forma doctrinei hegeliene, accentuand asupra coordonatei conformiste in filosofia religiei si asupra conservatorismului in aceea politica, manifestand tototdata o inclinatie excesiva spre speculatie. De aceea, in aceasta directie s-a manifestat prea putina originalitate, ceea ce o face mai putin interesanta pentru o istorie a filosofiei din vremea respectiva. Dimpotriva, stanga hegeliana este reprezentata de ganditori care sau raportat de la inceput intr-o maniera critica la conceptia maestrului, sub multiple aspecte. Astfel, filosofii incadrati indeobste in aceasta orientare (Feuerbach, Stirner, Marx, Engels, dar si Kierkegaard) au contestat vehement idei precum identitatea dintre real si rational, argumentand pentru primatul realitatii sau chiar pentru lipsa de rationalitate a acestuia, au pus accentul pe individual in dauna generalitatii, considerata a fi doar o simpla abstractiune, preocupandu-se cu precadere de situatia concreta a individului uman real si au manifestat un interes orientat cu precadere asupra practicii, in dauna teoriei abstracte. LUDWIG ANDREAS FEUERBACH Feuerbach este unul dintre cei mai cunoscuti dintre hegelienii de stanga, ramas in istoria gandirii filosofice a secolului XIX indeosebi pentru critica pe care a formulat-o la adresa religiei in genere si a celei crestine in mod special. Principiul general al acestei critici il constituie ideea dupa care Dumnezeu nu exista in realitate, ci doar ca o proiectie in exterior a esentei fiintei umane. Cu alte cuvinte, nu Dumnezeu este cel care l-a creat pe om, ci omul l-a creat pe Dumnezeu dupa chipul si asemanarea sa. in consecinta, angajarea religioasa a omului in raport cu divinitatea este un act iluzoriu si daunator, intrucat il instraineaza pe credincios in raport cu ceilalti oameni si cu valorile autentic umane: autonomia, virtutea morala si sentimentul comunitatii cu ceilalti. Pentru a-si recupera esenta sa autentica, omul ar trebui ca, in loc sa-si orienteze sentimentele catre o divinitate inexistenta, sa le indrepte mai degraba catre semenii sai. Coordonatele cele mai importante ale gandirii lui Feuerbach sunt hegelianismul initial, urmat de o critica a acestuia, dublata de o critica a religiei, in special a celei crestine. Problema centrala este aceea a necesitatii de a intelege corect religia (din perspectiva antropologica si nu teologica), de indata ce ea ocupa un loc atat de important in viata omului. Ideea cea mai importanta este, dupa cum am mai amintit, aceea ca divinitatea nu e nimic altceva decat esenta omului, instrainata de acesta si ipostaziata in transcendenta. Feuerbach argumenteaza ca obiectul religiei nu este o realitate obiectiva, ci o creatie subiectiva. Consecinta imediata este necesitatea de a cauta in fiinta umana temeiul religiei. Esenta omului are trei componente: gandirea, vointa si afectivitatea. Ceea ce are omul mai nobil si mai valoros este, dupa cum am mai vazut, afectivitatea, sentimentul. El este "organul religiei", astfel ca cercetarea istoriei religiilor si a teologiei nu este considerata inutila. Ea trebuie sa ne dezvaluie tocmai acest sentiment, in manifestarile lui. MAX STIRNER Max Stirner apartine unei perioade a culturii germane numita das Vormrz, (care precede revolutia ce a avut loc in martie 1848 in statele germane), caracterizata de revolta impotriva ordinii sociale, care intrase intr-o faza de restauratie pronuntata dupa incercarile de reforma din timpul razboaielor napoleoniene. Integrat acestei miscari de idei, Stirner intelegea prin revolta o miscare mai radicala decat revolutia (care nu face decat sa instaureze un sistem de institutii in locul altuia), al carei principiu nu ar fi inlocuirea unei ordini printr-o alta, si argumenteaza pentru renuntarea la orice ordine. Obiectul revoltei sale il constituie toate instantele: statul, societatea, religia, omenirea in genere, dreptul, morala, gandirea insasi. Obiectivul final al ei nu este altul decat dobandirea libertatii absolute a individului si instaurarea anarhiei. in opinia sa, eroarea fundamentala care se comite atunci cand se discuta despre om si societate este abordarea in maniera esentialista. El considera ca gandirea esentialista nu face decat sa ne populeze mintea cu "fantome" - conceptele generale. Singura modalitate prin care pot scapa de aceasta maniera de gandire este sa ma raportez in mod absolut radical doar la mine insumi si sa inteleg ca eu nu sunt nici Dumnezeu, nici Fiinta suprema, nici omul in genere, nici fiinta mea. Trebuie, deci sa ne eliberam mintea de ideile generale. Unica realitate, dupa opinia lui Stirner, care poate exista pentru mine sunt eu insumi. Nu pot vorbi decat despre "gandurile mele", iar lumea trebuie s-o inteleg doar ca "lumea mea". Eu sunt "Unicul" (das Einzige), iar "proprietatea" acestui "unic" (sein Eigentum) este aceasta "lume a mea". Este o pozitie solipsista radicala, pe care autorul o numeste " ". Egoismul lui Stirner nu se doreste a fi o noua doctrina, care sa inlocuiasca pe cele precedente, ca ideologie. Filosoful german se declara adversarul oricarei doctrine. KARL MAX Marx a ramas in istoria gandirii mai degraba datorita consecintelor in plan politic ale modului in care au fost interpretate ideile sale, decat pentru continutul propriu-zis al conceptiei sale filosofice. in acest sens, el insusi se considera cel dintai care ar fi dat socialismului forma unei teorii stiintifice riguroase, transformandu-l astfel intr-un fundament pentru actiunea de prefacere a societatii. Doctrina marxista reprezinta o sinteza de idei filosofice, de teorie politica si mai ales de teorie economica. in ceea ce ne priveste, vom acorda atentie aspectelor filosofice, facand referire la conceptia politica si la ideile economice numai intrucat se va dovedi necesar pentru intelegerea celor dintai. Din acest punct de vedere, putem considera pe Marx ca fiind cel mai celebru dintre hegelienii de stanga, ultimul ganditor care incearca, in cea mai autentica traditie hegeliana, sa edifice un sistem filosofic in care sa explice intreaga desfasurare a istoriei omenirii prin intermediul actiunii unui pricipiu unic, intemeietor. Conceptia filosofica a lui Marx poate fi sintetizata de o afirmatie a sa care apare in celebra teza a unsprezecea despre Feuerbach, unde se spune: "Filosofii nu au facut decat sa interpreteze lumea in diferite moduri; important este insa de a o schimba". Prin urmare, rolul filosofiei nu mai este, in conceptia sa, doar acela de a ne oferi o viziune asupra lumii. Filosofia trebuie sa devina mijlocul decisiv prin care lumea omului sa fie schimbata. Mai precis, dupa cum vom vedea, ea trebuie sa ne determine sa intelegem acele legi necesare prin actiunea carora lumea economicosociala se schimba de la sine, aceasta intelegere nefacand altceva decat sa asigure premisele accelerarii schimbarii. TEST DE AUTOEVALUARE 1. intre hegelienii de stanga pot fi mentionati: a. Karl Marx b. Karl Rosenkranz c. Max Stirner d. Ludwig Feuerbach. 2. Dupa Feuerbach, atributele esentei omului sunt: a. gandirea b. vointa c. sentimentul d. instinctul 3. Dupa opinia lui Stirner, nu au corespondent real conceptele de: a. esenta a omului b. religie c. drept d. stat 4. Schimbarea relatiilor de productie, conform lui Marx, are loc prin: a. negociere b. revolutie c. reforma d. acord reciproc. 5. i. in filosofia religiei, continuatorii lui Hegel se preocupa de clarificarea urmatoarelor probleme: a. nemurirea personala b. divinitatea transcendenta c. dimensiunea eshatologica d. unicitatea intruparii RASPUNSURI LA TEST 1. R.: a, c, d. 2. R.: a, b, c. 3. R: a, b, c, d. 4. R: b. 5. R.: a, b, c, d. REACTIA ANTINATIONALISTA FATA DE GANDIREA SPECULATIVA A fi o eroare sa credem ca toti urmasii lui Hegel au fost si continuatori ai sai. Dimpotriva, alaturi de hegelieni mai mult sau mai putin fideli, la jumatatea secolului al XIX-lea au aparut o serie de ganditori care contesta vehement doctrina hegeliana in insasi fundamentele sale. in acest context, putem vorbi despre o adevarata serie de contestari ale manierei speculative si abstracte de a face filosofie, precum si a ideii rationalitatii integrale, propunand metode, concepte, principii si unghiuri noi de abordare. Scopul temei este acela de a oferi un prim indiciu cu privire la diversitatea de opinii si perspective ce caracterizeaza filosofia secolului XIX. Vom arata cum Hegel nu este doar o sursa de inspiratie, ci si obiectul unor contestari vehemente. intre cei mai importanti autori ai unor asemenea contestari se numara si Schopenhauer si Kierkegaard, despre care vom vorbi in cele ce urmeaza. Schopenhauer si Kierkegaard (alaturi de Nietzsche, despre care vom vorbi in contextul unei alte teme) sunt cei mai reprezentativi dintre filosofii care au contestat in mod radical maniera hegeliana de a face filosofie, dar si concluziile la care aceasta conduce. Ei au avut in vedere mai ales ideea identitatii dintre real si rational, convingerea ca ratiunea poate explica integral existenta, primatul generalului asupra individualului. Au propus perspective filosofice dupa care realitatea nu este rationala, deci nu poate fi descrisa fara rest cu ajutorul gandirii, recurgand in consecinta la alte mijloace, care nu tin de sfera gandirii. De asemenea, au pus in centrul investigatiei individul uman concret, gandirea si afectivitatea acestuia, in locul conceptului general hegelian de om, considerat excesiv de abstract. ARTHUR SCHOPENHAUER Schopenhauer s-a considerat un continuator al lui Kant, de la care a preluat o serie de idei fundamentale, precum aceea a distinctiei dintre fenomen si lucrul in sine. La el, aceasta se regaseste in opozitia dintre reprezentare si vointa. Vointa este temeiul metafizic al realitatii. Ea e o forta oarba, impersonala si irezistibila, care guverneaza intreaga devenire a realitatii. Oamenii sunt si ei supusi acesteia, ceea ce il conduce pe Schopenhauer la o viziune pesimista asupra destinului uman si la o perspectiva specifica asupra esteticului si a eticului, considerate ca mijloace de eludare a dominatiei Vointei universale asupra individului si de depasire a pesimismului. Sistemul filosofic schopenhauerian se gaseste expus in cele patru Carti ale lucrarii Lumea ca vointa si reprezentare. Pornind de la o teorie a cunoasterii de inspiratie kantiana, care insa are numeroase elemente originale, Schopenhauer dezvolta o metafizica intemeiata in mod esential pe opozitia dintre aparenta (reprezentare) si temei, lucru in sine (vointa). Pentru a realiza o mediere intre cele doua aspecte ale realitatii, el apeleaza la o serie de elemente ale filosofiei platoniciene, intre care teoria Ideilor. Ideea dupa care natura esentiala a realitatii, dar si a omului este aceasta vointa impersonala il conduce la pesimism, adica la concluzia ca individul este dominat de vointa impersonala, ceea ce produce suferinta, iar o viata dominata de suferinta este mai rea decat nonexistenta. Pentru depasirea pesimismului, Schopenhauer propune o etica marcata de elemente ale hinduismului si o estetica influentata de platonism. Alaturi de Marx si de Nietzsche, Kierkegaard a ramas in istoria filosofiei ca unul dintre marii iconoclasti ai secolului al XIX-lea, ca unul dintre ganditorii care au scris cu scopul declarat de a submina prejudecatile si conventiile sociale ale epocii, motiv pentru care originalitatea si valoarea le-au fost recunoscute abia cu mult timp dupa moarte. Din toate scrierile sale transpare atitudinea critica pe care a manifestat-o in raport cu institutiile cele mai pretuite in epoca, structurile academice si cele eclesiastice, corelata cu suspiciunea fata de ceea ce el considera ca fiind aspectul endemic al mentalitatii vremii sale: "iluziile obiectivitatii". SOREN KIERKEGAARD Kierkegaard considera ca, sub influenta hegelianismului, filosofia vremii sale intelege in mod gresit raportul dintre gandire si realitate, subordonand gandirii realitatea. Acest lucru s-ar datora universalizarii modelului abstract si impersonal de gandire, caracteristic stiintelor naturale, ceea ce ii face pe oameni sa-si dea uitarii preocuparile reale si sa piarda din vedere ca sunt agenti responsabili in mod fundamental de propriul lor destin individual, care este o problema de optiune personala. Kierkegaard isi propune sa lupte impotriva acestei tendinte, propunand contemporanilor sai alte modalitati de abordare a existentei, care sa constituie alternative viabile la filosofia sistematica de tip speculativ. Preocuparea sa esentiala priveste existenta umana si modalitatea prin care se poate dobandi autenticitatea acesteia. Solutia pe care o ofera este legata de modul religios al existentei, astfel incat problema fundamentala este aceea a realizarii credintei crestine autentice si a intemeierii unei morale crestine TEST DE AUTOEVALUARE 1. Pentru Schopenhauer, evitarea pesimismului poate fi realizata pe cale: a. estica b. etica c. politica d. rationala. 2. Conceptul corespunzator lucrului in sine kantian este la Schopenhauer... a. reprezentarea b. vointa c. ideea d. idealul 3. Etapa urmatoare stadiului estetic este pentru Kierkegaard... a. stadiul pozitiv b. stadiul metafizic c. stadiul etic d. stadiul teologic 4. Dupa Kierkegaard, spre deosebire de frica, angoasa este lipsita de... a. motivatie b. sens c. finalitate d. obiect 5. Cum se numeste doctrina etica a lui Schopenhauer? a. altruism b. voluntarism c. normativism c. pesimism RASPUNSURI LA TEST 1. R: b. 2. R: b. 3. R: c. 4. R: d. 5. R: d. POZITIVISMUL Pozitivismul reprezinta o orientare filosofica aparuta in secolul al XIX-lea, care a avut o influenta semnificativa asupra gandirii secolului urmator. El reprezinta un program filosofic inspirat de progresul fara precedent inregistrat de stiintele pozitive ale naturii in secolul XIX, care a condus la aparitia si generalizarea convingerii conform careia ele pot progresa la infinit, astfel incat sunt in principiu capabile de a oferi raspunsuri pentru toate problemele formulate sau in general formulabile. Aceasta incredere excesiva in valentele explicative ale stiintelor pozitive conduce la impunerea modelului metodologic al acestora si determina o serie de tentative de impunere a metodelor stiintifice si in celelate domenii ale creatiei spirituale, intre care si filosofia. Scopul acestor demersuri este, pe de o parte, de a institui, printr-o teorie unitara, o disciplina a gandirii care sa elimine tendintele speculative, iar pe de alta parte, de a oferi un set de principii rationale ale activitatii practice. in cadrul acestei teme ne propunem punerea in evidenta a trasaturilor fundamentale ale curentului pozitivist prin prezentarea principalelor teme care au fost abordate in operele reprezentantilor sai cei mai cunoscuti. Principiul fundamental al pozitivismului este unul de metodologia cunoasterii: a considera toate categoriile de fenomene ca fiind supuse unor de tipul legilor naturii si a indica drept scop fundamental al gandirii descoperirea acestor legi. Cu scopul realizarii a ceea ce pozitivistii au denumit o "economie de gandire", ei recomanda in virtutea acestui principiu renuntarea la cautarea "cauzelor prime" ale fenomenelor (adica la metafizica de tip traditional) si limitarea activitatii de cercetare la investigarea circumstantelor particulare in care fenomenele se produc. in consecinta, pozitivismul adera la ceea ce s-a numit "naturalismul metodologic", dupa care metodologia intregii cunoasteri trebuie sa fie construita dupa modelul celei din stiintele naturii, la fundamentul careia se gasesc procedeele observatiei si inductiei. Urmeaza ca investigatia trebuie limitata la sfera fenomenelor, care inseamna exclusiv ceea ce este dat in experienta, iar rezultatele ei se exprima in judecati descriptive, singurele care sunt considerate valide O alta trasatura specifica a pozitivismului deriva din contextul aparitiei sale, care este acela al unor intense discutii despre necesitatea formularii unor proiecte de reorganizare a societatii Originalitatea proiectului rezida in faptul ca principiile reorganizarii sociale urmeaza a fi furnizate de catre stiinta, ceea ce conduce la edificarea unei morale pozitive si a unei teorii politice pozitive. AUGUSTE COMTE Cel mai cunoscut reprezentant al pozitivismului este totodata si intemeietorul sau, ganditorul francez Auguste Comte. Principiul epistemic de la care pleaca intreaga sa doctrina este acela de a respinge ca ilegitima orice judecata care nu poate fi derivata direct din observatie, indiferent care ar fi domeniul de investigatie. El este, de asemenea fondatorul sociologiei si recomanda utilizarea metodelor caracteristice stiintei pozitive in studiul economiei, al politicii si comportamentului social. Filosofia pozitiva a lui Comte are la fundamentul sau o lege istorica - legea celor trei stadii - si o lege epistemica, in virtutea careia el realizeaza o clasificare ierarhica a stiintelor. Legea celor trei stadii guverneaza dezvoltarea intelectuala a individului uman, dar si a umanitatii in ansamblul ei, descriind evolutia sa catre un stadiu final, cel pozitiv. in functie de gradul lor de realizare a acetui stadiu pozitiv, stiintele sunt plasate intr-o ierarhie determinata prin studiul dezvoltarii lor istorice si a complexitatii lor interne. Dupa cum vom vedea, stiinta care are omul drept obiect specific isi gaseste locul sau in acesta ierarhie determinata. JOHN STUART MILL John Stuart Mill este considerat de majoritatea exegetilor ca fiind cel mai important filosof britanic al secolului al XIX-lea. in opera sa fuzioneaza o serie intreaga de tendinte si influente: pozitivismul lui Comte, empirismul si liberalismul britanic, rationalismul iluminist, intuitiile psihologice si istorice ale romantismului. A considerat ca intreaga cunoastere se bazeaza pe experienta, ca dorintele, motivatiile si credintele noastre pot fi explicate de legile psihologice ale asocierii si a sustinut principiul utilitarist al lui Bentham in etica si politica. Desi Mill si-a dobandit reputatia de filosof odata cu publicarea Sistemului de logica, el a ramas cunoscut in istoria filosofiei mai ales pentru lucrarile sale de filosofie morala si politica. Lucrarile sale Liberalismul si Despre libertate sunt studiate si astazi si considerate scrierile fundamentale ale liberalismului politic si utilitarismului etic, doctrine care reprezinta contributia fundamentala in aceste domenii ale gandirii britanice din secolul XIX. in teoria cunoasterii, Mill propune o perspectiva empirista radicala. El distinge intre propozitiile "reale" si propozitiile "verbale", tot asa cum Kant distinsese intre judecati analitice si sintetice. in domeniul eticii, convingerea fundamentala a lui Mill este aceea ca fericirea trebuie sa fie scopul ultim al umanitatii. Daca in cazul inductiei el facuse apel, pentru a o valida, la acordul dispozitiilor de gandire, in cazul principiului eticii el recurge ideea acordului dorintelor oamenilor. TEST DE AUTOEVALUARE 1. Dupa opinia lui Mill, individualismul este compatibil cu principiul... a. adevarului b. utilitatii c. existentei d. logicii 2. Logica lui J.S. Mill se ocupa de .... a. metodologie b. teoria stiintei c. gandirea speculativa d. intuitie 3. Care este, dupa Comte, valoarea morala fundamentala? a. altruismul b. onestitatea c. vointa buna d. compasiunea 4. Care este, pentru pozitivisti, singura disciplina filosofica viabila? a. logica b. epistemologia c. sociologia d. politologia 5. Cum mai numeste Comte fizica sociala? a. ideologie b. fizica umana c. sociologie d. ideologie RASPUNSURI LA TEST 1. R: b. 2. R: a, b. 3. R: a. 4. R: b. 5. R: c. PRAGMATISM Pragmatismul, curent filosofic aparut la finele secolului XIX si inceputul secolului XX reprezinta prima afirmare cu totul originala si specifica a gandirii filosofice americane. Ideile sale fundamentale isi au originea in mentalitatea clasei de mijloc din Statele Unite din aceasta perioada, motiv pentru care are o orientare utilitarista, interesandu-se mai degraba de consecintele practice, decat de aspectele teoretice ale cercetarii, face mereu apel la argumentele simtului comun, este caracterizat de o incredere in caracterul nelimitat al posibilitatilor fiintelor umane de a atinge anumite scopuri si acorda un interes scazut istoriei. Obiectivul principal este familiarizarea studentilor cu ideile-forta ale pragmatismului american si cu principalele contributii filosofice ale reprezetantilor sai de marca, Charles Sanders Peirce si William James. Personalitatile de care se leaga nasterea acestei orientari sunt Charles Sanders Peirce, William James si John Dewey, iar evenimentul fondator l-a reprezentat constituirea, in 1871, a Clubului metafizic de la Cambridge (Massachusetts) care-i reunea, alaturi de primii doi, pe o serie de alti cercetatori si profesori. "Pragmatism" vine de la cuvantul elin pragma, care inseamna "fapta" sau "actiune", astfel incat pragmatismul poate fi definit ca incercare de a fundamenta criteriile adevarului si ale semnificatiei conceptelor in consecintele ce rezulta in practica din admiterea lor. Adevarul si semnificatia sunt puse in legatura cu succesul si utilitatea: este adevarat ceea ce are consecinte utile. Conceptul are la baza distinctia kantiana dintre ratiunea practica, adica ratiunea morala si ratiunea pragmatica, adica ratiunea utilitara. Trasaturile generale ale acestei orientari sunt urmatoarele: raportarea critica la clasicii filosofiei moderne europene (Descartes, empiristii, Kant); reducerea cunoasterii la convingeri si interpretarea acestora prin prisma actiunilor carora la dau nastere; intelegerea gandirii mai degraba ca un instrument pentru modificarea realului, decat pentru cunoasterea lui; importanta acordata semioticii; intelegerea stiintei ca investigatie colectiva, in care subiectul cunoscator nu mai este individul, ci comunitatea oamenilor de stiinta; accentul pus pe teoria metodei in cunoastere; renuntarea la cautarea constantelor atemporale in favoarea investigarii experientei concrete finite a oamenilor. CHARLES SANDERS PIERCE Termenul "pragmatism" a fost consacrat de catre James, intr-o scriere publicata in 1897, Vointa de a crede, in care insa recunoaste ca Peirce a fost cel care l-a utilizat mai intai si a fost adevaratul intemeietor al acestui curent. intr-o prima instanta, nu Peirce, ci James a fost considerat "parintele" pragmatismului. Aceasta deoarece opera sa consta dintr-o serie de articole si studii publicate in reviste de specialitate, care nu au fost reunite decat foarte tarziu. De asemenea, scrierile sale au un pronuntat caracter tehnic, ceea ce a ingreunat accesul publicului larg, limitand popularitatea autorului. Peirce a dorit sa construiasca o conceptie filosofica intemeiata pe experienta sa ca om de stiinta. El s-a ocupat de problema clarificarii conceptelor si ipotezelor care orienteaza cercetarea stiintifica. De asemenea, a avut contributii importante in domeniul logicii formale si in acela al fundamentelor matematicii. Principalele contributii filosofice ale lui Peirce tin de logica, teoria cunoasterii si semiotica. Logica sa a considerat-o o incercare de a corecta si dezvolta logica lui Kant. A formulat o noua lista de categorii si a oferit o noua acceptiune a ideii de adevar, care a ramas marca distinctiva a pragmatismului: adevarul nu trebuie inteles prin prisma corespondentei, nici prin aceea a coerentei, ci din punctul de vedere al aplicarii in practica a conceptului. WILLIAM JAMES James este cel care a oferit o formulare mai clara a maximei pragmatice si o expunere mai sistematica a pragmatismului ca orientare filosofica. Interesele sale au fost legate indeosebi de filosofia practica, adica de etica si filosofia politica, insa a avut contributii importante si in psihologie, teoria cunoasterii si psihologie. James este continuatorul lui Peirce in conceperea pragmatismului ca teorie generala a actiunii umane. Ca psiholog, el se preocupa mai ales de actiunea umana individuala. Din acesta viziune deriva o modalitate specifica de intelegere a adevarului. Pragmatismul sau este dublat de un empirism radical, care influenteaza si modul in care interpreteaza experienta religioasa a omului. Dupa James, pragmatismul consta dintr-o teorie a semnificatiei, pe care o atribuie lui Peirce si o teorie a adevarului, pe care o considera inspirata de John Dewey. Problema existentei si a naturii lui Dumnezeu l-a preocupat pe James de-a lungul intregii vieti. Desi nu era un crestin convins si a avut o atitudine anticlericala, a fost totusi un om profund religios. Problema care l-a preocupat a fost daca si in ce masura experienta religioasa ofera dovezi pentru existenta lui Dumnezeu. Experienta religioasa, concluzioneaza James, nu presupune ca Dumnezeu sa fie infinit, si nici macar ca el sa existe. TEST DE AUTOEVALUARE 1. Semnificatia conceptelor, in viziunea pragmatistilor, este data de: a. interpretare b. definitie c. aplicarea lor in practica d. utilitate 2. Ratiunea pragmatica desemneaza: a. ratiunea speculativa b. ratiunea suficienta c. ratiunea utilitara d. ratiunea practica 3. Considerand ca este o chestiune ce depinde de vointa, James critica: a. scepticismul. b. voluntarismul. d. empirismul. d. agnosticismul. 4. Cea mai inalta valoare etica este pentru James: a. altruismul b. iubirea c. vointa d. toleranta. 5. Cum se numeste teoria lui Peirce privitoare la semne si limbaj? a. semantica b. semiotica c. lingvistica d. gramatica RASPUNSURI LA TEST 1. R: c, d. 2. R: c. 3. R: a. 4. R: c. 5. R: b. FILOSOFIA VIETII In sensul cel mai general, filosofia vietii (Lebensphilosophie) reprezinta o orientare pentru care problemele centrale sunt intrebarile privind sensul, valoarea si scopul vietii, care lasa in plan secund chestiunea cunoasterii pure si isi indreapta atentia spre deplinatatea nedeformata a experientei traite. Este o orientare esentialmente caracteristica filosofiei germane, in care ideea de "viata" a dobandit un rol de prima importanta. Numele cele mai reprezentative legate de acest curent sunt cele ale lui Nietzsche si Dilthey. Obiectivul este familiarizarea cu o noua modalitate de filosofare, in care metafora si aforismul inlocuiesc discursul clasic, iar valoarea vietii reale, traite, a subiectului prevaleaza asupra obiectivitatii rationale. Filosofia vietii reprezinta o reactie critica la adresa filosofiei excesiv abstractizate a idealismului german si a iluminismului rationalist. Accentul interesului se muta asupra imediatului, a trairii, a instinctualului, a adevarului experientei concrete. Viata capata prioritate asupra intelctualizarii. Schopenhauer poate fi considerat cel mai important precursor al acestui curent, insa adevaratul sau intemeietor este Nietzsche. FRIEDRICH NIETZSCHE Nietzsche este unul dintre cei mai importanti, mai controversati si mai spectaculosi filosofi ai lumii. Scrierile sale au fost interpretate in cele mai diverse (adesea contradictorii) moduri, insa originalitatea si profunzimea gandirii sale cu greu pot fi puse la indoiala. Opera sa este in esenta ei o incercare de a construi o filosofie a intregii existente pornind de la o filosofie a artei si de la trairea estetica a vietii. intreaga lui viziune este cladita, in cele din urma, implicit sau explicit, pe valori de sorginte estetica. Conceptia filosofica a lui Nietzsche se centreaza pe o critica sustinuta a culturii si societatii din vremea sa, despre care considera ca se gaseste intr-o profunda criza spirituala. in genere, exegetii au impartit opera sa in trei perioade distincte, in functie de interesele ideatice predominante in fiecare. Astfel, o prima perioada este caracterizata de interesul pentru arta si filosofia artei. in cea de-a doua, preocuparile sale se orienteaza catre stiinta pozitiva, insa fara a derapa catre pozitivism. Acum iau nastere scrierile in forma aforistica, atat de caracteristice pentru stilul sau. in fine, cea de-a treia perioada, apogeul, inseamna o concentrare a interesului asupra filosofiei vietii, concretizata in scrieri de critica a moralei si a religiei. WILHELM DILTHEY Daca Nietzsche, constatand situatia de criza culturala a sfarsitului de secol XIX a propus o radicala reevaluare a tuturor valorilor, Dilthey este mai moderat. Opera sa se constituie dintr-o incercare de sinteza intre filosofia vietii si filosofia istoriei. Scopul sau fundamental a fost acela de a clarifica statutul stiintelor spiritului ca stiinte autonome, prin opozitie cu stiintele naturii. El a incercta sa compenseze tendinta de supraevaluare a stiintelor naturii, considerata daunatoare pentru viata. Dilthey a fost atat un important filosof, dar si un psiholog, istoric si filolog de marca. Opera sa are atat o coordonata critica, indreptata impotriva marginirii intelectuale produsa de mentalitatea iluminista si de modelul gandirii teoretice imprumutat din stiintele naturii, cat si una constructiva, in domeniul teoriei stiintelor, unde s-a ocupat cu predilectie de metodologia stiintelor umane. Dilthey si-a conceput opera ca pe o contributie la ceea ce el a numit "critica ratiunii istorice". Aceasta trebuia sa fie o completare a demersului kantian din Critica ratiunii pure, in sensul in care preocuparea lui Kant pentru elucidarea conditiilor de posibilitate ale stiintelor naturii nu este suficienta. Este nevoie de un demers similar si in ce priveste fundamentele stiintelor umane (sau stiintele spiritului, cum le-a denumit el). TEST DE AUTOEVALUARE 1. "Religia sclavilor" este, in opinia lui Nietzsche a. buddhismul b. crestinismul c. islamul d. iudaismul 2. Scopul stiintelor omului, dupa Dilthey este a. explicatia b. descrierea c. intelegerea 3. Dupa Nietzsche, conceptele stiintei sunt a. fictiuni utile b. abstractizari ilicite c. abstractizari permise d. structuri apriorice. 4. Pentru Nietzsche, morala este a. o stiinta b. o ideologie c. o teorie rationala d. o teorie empirica 5. Care este conceptul cu care Nietzsche denumeste ipoteticul urmas al omului? a. omul viitorului b. supraomul c. omul perfect d. omul nou RASPUNSURI R: b. 1. R: b. 2. R: c. 3. R: a. 4. R: b. 5. R: b.

Textul de mai sus reprezinta un extras din "CURS FILOSOFIE : FILOSOFIE CONTEMPORANA". Pentru versiunea completa a documentului apasa butonul Download si descarca fisierul pe calculatorul tau. Prin descarcarea prezentei lucrari stiintifice, orice utilizator al site-ului www.studentie.ro declara si garanteaza ca este de acord cu utilizarile permise ale acesteia, in conformitate cu prevederile legale ablicabile in domeniul proprietatii intelectuale si in domeniul educatiei din legislatia in vigoare.

In cazul in care intampini probleme la descarcarea fisierului sau documentul nu este nici pe departe ceea ce se doreste a fi te rugam sa ne anunti. Raporteaza o eroare

Important!

Referatele si lucrarile oferite de Studentie.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Comentarii

foarte complex

Pantofi business barbati ECCO Lisbon (Negri) Pantofi business barbati ECCO Lisbon (Negri) Pantofii ECCO Lisbon conbina stilul elegant si contemporan cu masculinitatea si confortul....
Pantofi business barbati ECCO Lisbon ( Maro/Cognac) Pantofi business barbati ECCO Lisbon ( Maro/Cognac) Pantofi business ECCO Lisbon combina stilul elegant cu accente moderne. Potriviti pentru birou...
Pantofi business barbati ECCO Lisbon (Black) Pantofi business barbati ECCO Lisbon (Black) Pantofii ECCO Lisbon eleganti, sunt o declaratie de stil atemporala. Sunt combinatia pefecta...