Filosofia lui Etiene Gilson - intoarcerea Beletristicii si bilantul Evului Mediu

Secolul al XlV-lea nu a fost numai o perioada fecunda in infaptuiri filo­zofice si teologice de mare clasa, ci a si chemat inapoi beletristica dintr-un exil care dura de la sfirsitul veacului al Xll-lea, reinstaurind astfel traditia medievala a culturii patristice si pregatind reforma intelectuala care avea sa ocupe urmatoarele doua secole. Aceasta miscare, care a luat nastere in Italia, s-a propagat rapid in toate centrele intelectuale ale Occidentului, poate mai putin propagindu-se pe sine cit favorizind trezirea unor aspiratii foarte vechi, refulate o vreme de triumful culturii dialectice din veacul al XHI-lea, dar deloc disparute, ci gata, dimpotriva, sa se trezeasca.

I. — iNTOARCEREA LITERELOR iN ITALIA
intoarcerea la cultul literelor in Italia este inseparabil legata de persoana si opera lui Petrarca, despre care Erasm va spune ca a fost reflorescentis elo-quentiae princeps apud Italos1. Din 1312 pina in 1316, intr-o modesta scoala de gramatica din Carpentras, un copil italian de curind intrat aici la virsta de opt ani invata gramatica latina sub indrumarea unui profesor simplu si sarac, Convenevole da Prato. Acesta e un bun gramatician, dar nu un artist. Ştia sa-si ascuta cutitul, va spune despre el Petrarca, dar nu stia sa-1 foloseasca. Pe scurt, un profesor de gramatica latina cum s-ar fi gasit o suta altii, dar cu un elev despre care lui Convenevole ii placea sa spuna ca nu a mai vazut altul ca el. Aici, in aceasta clasa de gramatica latina asemanatoare cu toate clasele de gramatica latina ale Evului Mediu, s-a produs fenomenul Petrarca: „inca din copilarie (ab ipsa pueritia), la o virsta cind toti ceilalti se mai chi-nuie cu Prosperus si Esop, eu ma indeletniceam cu scrierile lui Cicero, fie dintr-o aplecare fireasca, fie pentru ca eram incurajat de tatal meu, care avea o mare veneratie pentru acest scriitor. La acea virsta, nu puteam intelege ni­mic din el (nihil intelligere poteram); singurul lucru care ma atragea era un fel de mingiiere a cuvintelor (verborum dulcedo quaedam), felul in care su­nau (sonoritas), astfel ca orice altceva as fi citit sau auzit mi se parea grosolan