Visul Baroc - simbol al colapsului ontologic

Visul este una din temele care a insotit cultura umana inca de la aparitia acesteia. De-a lungul timpului, el a fost inteles si utilizat in cele mai diverse moduri, fiind integrat si adaptat viziunii despre lume a civilizatiei respective. Cum se intimpla cu orice arhetip longeviv, acceptiile date visului pot fi grupate in trei mari categorii.

Cea mai veche acceptiune este cea metafizica; conform acesteia visul are o realitate ontologica si este o poarta de comunicare cu suprarealitatea. Cea de-a doua este cea psihologica, visul fiind vazut ca o manifestare subiectiva a psihicului uman si o usa spre inconstient. Cea de-a treia este cea estetica, visul fiind privit ca o tema literara si artistica, cu o extinsa difuziune in diverse epoci si spatii geografice. Toate marile religii si curente au valorizat tehnica onirica de explorare a lumilor paralele, arhetipul visului trecind prin tot atitea metamorfoze si anamorfoze.

1.1. in samanism. Culturile primitive neolitice nu aveau o reprezentare unificata asupra sufletului. Dupa cum reiese din studiile antropologilor ce s-au aplecat asupra acestor populatii, de la L. Levy-Bruhl la E. Evans-Pritchard, E. Arbman si A. Hultkrantz, primitivii deosebesc mai multe suflete care locuiesc simultan in om, suflete corporale (cele care se manifesta in starea de veghe si confera trupului viata si constiinta) si suflete libere (care se manifesta in stare de inconstienta, la moarte etc.). "Sufletul de jungla" (bush-soul), spre exemplu, reprezinta forma "eterala" pe care o ia omul (in primul rind samanul) in stare de transa, identificindu-se animalului totemic, intre aceste suflete, un rol important il are "sufletul de vis", forma pe care personali¬tatea omului o ia in timpul somnului.

Pentru conceptia primitiva, in transa onirica omul se dedubleaza, eliberind din trup sufletul de vis, care are posibilitatea de a calatori fara limitarile fizice specifice lumii concrete. Somnul este, din acest punct de vedere, echivalent transelor provocate de plantele halucinogene, permitind omului accesul la planuri paralele ale realitatii, in samanismul modern, cum este cel descris de Carlos Castaneda, se vorbeste chiar de o "arta de a visa" (art ofdreaming), care consta intr-o serie de exercitii (spre exemplu, a-ti propune sa-ti vezi mina si corpul in vis) ce ii permit "inteleptului" sa-si controleze visul. Pentru saman, atit plantele psihotrope cit si somnul nu produc simple halucinatii, ci provoaca stari alterate de constiin¬ta, in care pot fi explorate "realitatile separate" ce inconjoara lumea noastra.