CURS ISTORIE: CRIZELE DIN LAGARUL COMUNIST

Prima ruptura sovieto-iugsolava (1948)
Initiativele in materie de politica externa ale lui Tito - care-i conferisera aura unui lider regional (presiunile exercitate asupra Albaniei, in 1946, pentru a o determina pe aceasta sa semneze o serie de acorduri vamale si monetare, care o transformau in a VIII- republica a Federatiei Iugoslave; intentia de creare a unei federatii balcanice alaturi de Bulgaria, Romania, Ungaria si Cehoslovacia) - nu puteau sa nu-l nemultumeasca pe Stalin, care nu accepta manifestarea individualitatilor in jurul sau.

Stabilind clar limitele in cadrul carora puteau evolua tinerele democratii populare, demersurile lui Tito I erau cu atat mai suparatoare pentru dictatorul sovietic, amenintand autoritatea URSS-ului si creand premisele pentru o posibila emancipare de sub tutela sa. Paradoxul situatiei este dat de faptul ca Tito, in perioada preluarii si consolidarii puterii, se dovedise a fi un stalinist stralucist, adoptand intregul arsenal de masuri sovietice pentru a-si atinge obiectivele: strivirea rezistentei anticomuniste, arestarea liderilor opozitiei si dizolvarea partidelor, adoptarea modelului economic de dezvoltare.