CURS ISTORIE: SISTEMUL CONCERTULUI EUROPEAN

Veacul XIX a fost epoca ultima a Europei ca centru al lumii cunoscute. Spre deosebire de modernitatea timpurie, secolul XIX, in materie de relatii internationale, a fost unul al guvernantilor preocupati nu atat de Credinta ori de ideea monarhiei universale, cit de apararea si mentinerea echilibrului de putere. A fost secolul impulsului nationalist si al unei revolutii europene, iar generatiile contemporane l-au perceput probabil ca fiind o epoca a furtunii si rascularii. Cu toate acestea, veacul XIX a fost unul surprinzator de stabil in planul afacerilor internationale.

Comparativ nu atat cu haosul si dezastrele secolului XX, cit cu secolele ce l-au precedat. Si asta pentru ca Vechiul Regim (XVII-XVIII) - epoca monarhiei de drept divin si a constructiei statului modern - n-a cunoscut nici pe departe o armonie si stabilitate divine. in fapt, actorii principali ai sistemului statal european au urcat si au coborat de pe scena relatiilor internationale cu rapiditate ametitoare. Dintre Puterile asezate indiscutabil in randul celor Mari la Congresul de pace din Westfalia in 1648, trei - Suedia, Republica Provinciilor Unite (Olanda) si Spania - au incetat a mai fi Mari Puteri, in timp ce una - Polonia - a incetat sa mai existe, inainte de sfarsitul secolului al XVIII-lea. Locul lor a fost luat de Rusia - imperiul nebuloasa - si Prusia, doua state aproape necunoscute o suta de ani mai inainte.