835 vizualizari | Fii primul care comenteaza
Istoria este cea dintai carte a unei natii. intr-insa ea isi vede trecutul, prezentul si viitorul. N BALCESCU
Istoria face parte din noi, caci fiecare purtam un bagaj uman ce-si are originea in istorie. Istoria ne arata cu claritate ce suntem, cum suntem. Tot istoria ce arata ca miscarile politico-sociale sunt doar miscari ciclice, repetandu-se iar si iar.
Faptul ca evenimentele se repeta este o dovada ca omul invata din istorie. Au observat ca revolta este un mijloc prin care se poate obtine o schimbare, de multe ori benefica, desi cere multe sacrificii. Nu toate luptele au fost pentru putere, avere, teritorii. Prin revolutii s-au incercat schimbari ideologice – detronarea dictaturii care statea in calea progresului.
Ce ar fi trebuit sa vada martirii? Ca exista riscul sa moara si sa stea incuiati in casa? Sa-i lase pe altii sa lupte pentru idealurile lor? Daca nu poti castiga negocierea, in cazuri de extrema urgenta recurgi si la violenta. Nu incerc sa justific faptul ca exista victime nevinovate ale conflagratiilor. Sper ca violenta va fi eradicata din societatea umana. Si de aceea avem nevoie de istorie, pentru a observa tipare ale evolutiei social-politice si pentru a anticipa si preveni conflictele.
Adauga o cerere pentru cursul sau referatul de care ai nevoie iar noi te anuntam de indata ce cererea ta a primit un raspuns. Daca dimpotriva, esti un student silitor si vrei sa raspunzi unei cereri, vei castiga mult mai multi gold coins!
Participa acum!