Literatura romana in perioada 1900-1945

Dupa momentul Cosbuc, de la sfirsitul sec. al XIX-lea, in Transilvania, urmeaza momentul Goga, care prin volumul din 1905 se asaza in prim-planul poetilor. Literatura romana intra intr-o zodie fasta, dupa anul Sadoveanu (1904). Ascendentii poetului din Rasnari sunt preoti (tatal si cei din linie materna). Liceul maghiar din Sibiu. Filosofie si Litere la Budapesta.

Deput in 1898 cu versuri: „Revista ilustrata” de la Reteag a folcloristului Ion Pop Reteganu. Publica apoi repede la „Familia” (Oradea), „Tribuna” si „Tribuna literara” din Sibiu. Din iulie 1902, cand apare la Budapesta „Luceafarul” publica semnand cu numele adevarat (pseudonimele sale:  Nic. Octava, Othmar,  Ion Codru etc.)

Va deveni curand tribunul, poetul angajat, revoltat. Coarda sociala, nationala vibreaza. Pentru  Goga taranul e un „chinuit al pamantului”, arta nu trebuie sa ocoleasca durerile vietii, iar poetul trebuie sa fie „un luptator, un deschizator de drumuri, un mare pedagog al neamului din care face parte, un om care filtreaza durerile poporului prin sufletul lui si se transforma intr-o trambita de alarma” (Vezi Fragmente autobiografice). Istoria si realitatea se topesc in discursul sau. A intentionat sa faca „in versuri monografia sufleteasca a unui sat din Ardeal cu toate figurile si toata culoarea lui.”

Viata morala si tragica a satului transilvan la crucea a doua secole, sat dominat de straini. Idealul este de libertate si demnitate nationala. Tabloul se arata atoatecuprinzator: ambianta familiala, decorul general (clacasi, dascali exemplari, Laie Chiorul „cantaret din patru strune”), biografie colectiva unde „jalea patimirii” coexista cu revolta. Iorga observase (in „Samanatorul”, 1905) ca este „unul din poetii nationali”. Un profet a carui fraza limpede potenteaza prin repetitie adevaruri adanci, dureroase si evidente. Se indentifica total cu cei „osanditi sa planga si sa taca”, declarandu-se „cantaretul celor fara nume” (O raza).

Jalea din confesiunea patetica Noi creste din mii de voci intr-o polifonie nascuta din intreg spatiul transilvan.
Poezia, dialogica, da impresia ca ne aflam intr-un imens amfiteatru antic, fiecare rostire este scandata, simbolic, de o alta voce.