Structura stilistica a limbajului oral

Limbajul popular reprezinta componenta fundamentala a variantei orale a limbii nationale,constituind, printr-o serie de procedee si marci stilistice ce poarta amprenta modalitatii orale de intrebuintare a limbii romane, primul nivel de organizare stilistica a limbii. O serie dintre procedeele si marcile stilistice intalnite in limbajul oral sunt specific nationale, reflectand istoria, gandirea si simtirea poporului roman (de ex. expresiile idiomatice).

Prezenta simultana in desfasurarea dialogului a emitatorului si a receptorului si, frecvent, a referentului, face din spontaneitate si interventia elementului afectiv trasaturi distinctive, definitorii ale limbajului popular. Functia stilistica a limbii actioneaza, in  comunicarea orala, prin intermediul limbajului popular, in sensul impletirii functiei referentiale,circumscrisa experientei empirice, cu functia expresiva-emotiva si cu functia conativa, receptorul fiind totdeauna un destinatar, cu identitate precisa. Expresivitatea stilistica a limbajului popular reprezinta capacitatea structurii verbale a tetextului de a releva componenta subiectiva a mesajului; un procedeu stilistic este concomitent mijloc de exprimare a unei anumite atitudini subiective, dar si mijloc de exprimare a unui anumit sens gramatical. (in enuntul destept ca oaia, comparatia exprima superaltivul adjectivului antonim lui destept, aici subinteles, si ironia caustica a vorbitorului).Procedeele stilistice specifice limbajului popular asigura expresivitatea textului lingvistic la toate nivelele de organizare.

Nivelul fonetic

Structura fonetica participa , in masura importanta, la dezvoltarea dominantei stilistice a textului. Cantitatea si calitatile fizice ale sunetelor se impletesc cu elemente lingvistice suprasegmentale (accent, intonatie) si cu elemente prozodice (ritm, rima interioara, aliteratii etc.) dand rol activ organizarii fonetice in dezvoltarea dimensiunilor semantice si stilistice ale textului.