Curs Narcisism

Dincolo de orice referentialitate a peisajului (evidenta pentru oricine a vazut lacul de langa Ipotesti), in poemul Lacul, reveria individuala capata un destin estetic, natura isi pierde consistenta materiala, si odata dematerializata se abstractizeaza. Pentru a vizualiza procesul, este de ajuns sa ne gandim la un exemplu revelator oferit de artele plastice: Nuferii albastri ai lui Monet, care uniformizeaza substanta cromatica in bine cunoscutul fluid de nuante verzi-albastrii; ei par facuti din materia amagitoare a oglinzii si alta materialitate (sau alta referentialitate) ar strica tot efectul.
Poemul eminescian se constituie si el preponderent vizual, exploatand ingenios vocatia reflectanta a elementului acvatic, in acelasi timp sursa a muzicalitatii („inganati de glas de ape”; „Unduioasa apa sune”) si a imaginilor cinetice ale leganarii, al caror simbolism trimite spre tema somnului si mai departe a mortii. Peisajul se confunda cu substanta oglinzii, cosmosul intreg este captat de ea, sau cum ar spune Ion Barbu, natura ni se prezinta „intrata prin oglinda in mantuit azur”. Universului real i se substituie o imagine dematerializata, ce va continua sa existe, ascunsa in pliurile perfide ale oglinzii, mult dupa disparitia lumii ce a generat-o, ca si astrul enigmatic din poemul La steaua, alt joc de iluzii optice.