Comunicare manageriala si relatii publice

1. COMUNICARE SI DECIZIE

Obiective
a) intelegerea importanta specifica a deciziei, a momentelor predecizionale si postdecizionale in conducerea organizatiei.

b) Realizarea distinctiei intre concepte importante ca: autoritatea, responsabilitatea, legitimitatea.

1.1 Strategie – identitate - imagine si politica de comunicare

Comunicarea cistiga din ce in ce mai mult statutul de unealta manageriala foarte valoroasa si chiar indispensabila impreuna cu obligatiile pe care le presupune acest statut. In ultima vreme directorii de comunicare nu mai sint considerati doar “canale de informatie”, ci sunt mai degraba consilieri strategici ai managementului de virf .

Impreuna cu managementul financiar si managementul de productie, comunicarea trebuie sa contribuie la realizarea misiunii organizatiei. Rolul comunicarii in acest proces poate fi redat pe scurt prin expresia “indeplinirea in maniera profesionista a functiilor de fereastra si oglinda” ( Van Riel, 1994). Expresia “functia de fereastra” se refera la elaborarea si executarea politicilor de comunicare, care sa aiba ca rezultat un mesaj capabil sa redea toate fatetele organizatiei intr-o maniera coerenta si atragatoare.

Rezultatele anticipate ale acestei functii sunt schimbarile dorite de companie la nivel cognitiv, afectiv si de actiune la acele grupuri tinta cu care se doreste sa se stabileasca si sa se intretina relatii. “Functia de oglinda” se refera la monitorizarea dezvoltarilor / evolutiilor de context relevante si la anticiparea consecintelor acestora pentru politicile de comunicare ale companiei.

Comunicarea in cadrul organizatiei poate fi privita ca un cadru de baza in care specialistii in comunicare – care lucreaza conform unui cadru stabilit de comun acord – pot sa integreze propriile contributii de comunicare. Filozofia de baza a cadrului de comunicare realizat in acest fel rezida in faptul ca aceasta conduce de fapt politicile de comunicare organizationala din interiorul triunghiului “strategia organizatiei – identitatea organizatieii – imaginea organizatiei”.

In practica, marea varietate a “surselor” comunicarii interne poate duce la manifestari externe fragmentate, sau chiar contradictorii, ale companiei ca entitate. Organizatiile ca actori colectivi par a fi constientizat pericolele unei comunicari fragmentate, de aceea se depun toate eforturile pentru o mai mare coerenta a tuturor formelor de comunicare interna si externa. Presupozitia care sta la baza eforturilor pentru coerenta este faptul ca o politica coerenta de comunicare contribuie pozitiv la o imagine favorabila a fiecarei componente in parte, care la rindul ei contribuie la performantele generale ale companiei.

O reputatie favorabila a firmei nu este un obiectiv izolat, ci o conditie vitala (si in acest fel un mijloc) de a crea o baza comerciala sanatoasa care sa dea nastere succesului organizatiei (in cel mai larg sens al cuvintului).