Umberto Eco - tratat de semiotica

Intr-adevar, proiectul unei discipline care sa studieze ansamblul culturii, dizolvand in semne o imensa varietate de obiecte si evenimente, poate lasa impresia unui „imperialism” semiotic arogant. Cand o disciplina isi defineste propriul obiect ca fiind „orice lucru” si deci isi rezerva dreptul sa defineasca prin categoriile sale intregul univers, riscul este fara indoiala mare.

Obiectia cea mai obisnuita adusa semiologului „imperialist” este: „daca pentru tine chiar si un mar este un semn, desigur ca semiotica se ocupa si de marmelada, dar asa nu merge”. Ceea ce vrea sa demonstreze aceasta carte, revendicandu-se – cu piesele sale de rezistenta si cu titlurile sale de noblete – de la cea mai venerabila traditie filosofica, este faptul ca din punct de vedere semiotic nu exista nici o diferenta intre mar si marmelada de mere, pe de o parte, si expresiile lingvistice de |mar| si |marmelada| pe de alta.

Semiotica are de-a face cu orice lucru care poate fi considerat drept semn. Este semn orice lucru care poate fi considerat drept un substitut semnificant pentru altceva. Acest altceva nu trebuie in mod necesar sa existe, si nici nu trebuie sa subziste de fapt in momentul in care semnul il inlocuieste. in acest sens, semiotica este in principiu disciplina care studiaza tot ceea ce poate fi folosit pentru a minti.

Daca ceva nu poate fi folosit pentru a minti, atunci nu poate fi folosit nici pentru a spune adevarul: de fapt, nu poate fi folosit pentru a spune nimic. Definirea drept „teorie a minciunii” ar putea reprezenta un program satisfacator pentru semiotica generala.