Insuficienta cardiaca

Insuficienta cardiaca poate fi definita ca o stare patologica caracterizata prin incapacitatea inimii de a asigura un debit sanguin adecvat tesuturilor iar manifestarile cardinale ale acesteia sunt dispneea, intoleranta la efortul fizic, cianoza si edemul.

Performanta cardiaca este un raport intre debitul cardiac (DC) actual, pompat efectiv de catre inima in fiecare minut si debitul cardiac necesar organismului in acel minut.

    Determinantii fundamentali ai performantei cardiace sunt:

- Contractilitatea (inotropismul). Este proprietatea fibrei miocardice de a transforma energia chimica a unor compusi proprii in forta. Poate varia ca urmare a actiunii unor substante care il cresc sau scad (efect inotrop pozitiv sau negativ). Contractilitatea se afla sub influenta tonusului simpatic, a substantelor inotrope, a calciului intracelular, AG II, ET, A, NA (factori ce stimuleaza) si EDRF (NO), ANF (peptide natriuretice c), PG (factori ce scad contractilitatea).

- Frecventa cardiaca (cronotropismul) reprezinta modul cel mai rapid de crestere a DC.

Eficienta acestei modalitati de crestere sau mentinere a DC este insa limitata si frecventa crescuta antreneaza o crestere importanta a consumului de oxigen miocardic (frecventa cardiaca mare scade diastola ? umplerea coronariana scade).

- Presarcina reprezinta sarcina volumica ventriculara la inceput de sistola.

    Se masoara ca volum telediastolic ventricular (VTD) si este corelata direct cu alungirea diastolica a fibrelor miocardice. Se poate exprima si in presiune telediastolica (PTD) dar in acest caz exista riscul unor erori, ca in cazul ventriculului hipocompliant, cand PTD poate creste mult la umpleri ventriculare relativ reduse.

    Tensiunea parietala telediastolica determina lungimea sarcomerului inainte de contractie (lungimea optima este 2,3 ?m). Pe muschi izolat cresterea presarcinii (respectiv alungirea precontractila a fibrei duce la cresterea fortei de contractie pana la atingerea unui maxim determinat de alungirea optima). Orice incarcare suplimentara scade forta de contractie. Acest fenomen este cunoscut sub numele de mecanism Frank – Starling.