Marfuri din sticla

Sticla este un material solid, amorf, casant, izotrop, avand o stralucire caracteristica, care se obtine prin topirea impreuna a unor substante chimice anorganice, in principal bioxid de siliciu si oxizi metalici si care, prin racire, se transforma intr-o masa vitroasa (sticloasa). Din punct de vedere chimic, sticla este un amestec complex de silicati si borosilicati de sodiu, potasiu, calciu, aluminiu, plumb si ai altor metale alcalino-pamantoase si grele.
   
Sticla comuna este un silicat dublu de sodiu si calciu care are  compozitia aproximativa: Na2O·CaO·6SiO2. Diferitele tipuri de sticla au compozitia chimica diferita. Astfel, sticla de potasiu folosita la fabricarea de aparate speciale de laborator se obtine inlocuind sarurile de sodiu prin carbonat de potasiu. Sticla de plumb, numita si sticla cristal, contine in loc de sodiu, potasiu.   
   
2.1.2  Proprietati fizice
   
Starea de agregare. La temperatura ambianta sticla se afla in stare solida. Sticla nu poseda un punct de topire; trecerea din stare solida in stare lichida se realizeaza intr-un interval de temperatura. Culoarea. Sticla este un material care se poate prezenta in diverse culori, in functie de compozitia sa chimica. in mod obisnuit, sticla este  incolora sau cu o nuanta verzuie, dar prin introducerea unor oxizi sau saruri poate lua culori precum: galben, rosu, purpuriu, rosu rubiniu, verde, albastru, acvamarin etc.
   
Densitatea sticlei variaza in functie de compozitia sa chimica, fiind cuprinsa intre 2,2 si 6 g/cm3. Cele mai grele sticle sunt cele cu un continut ridicat de plumb, bariu, zinc sau alte metale grele. Astfel, sticla pentru geamuri are densitatea de aproximativ 2,5 g/cm3, sticla cristal usoara        3,3 g/cm3, iar sticla cristal grea peste 4 g/cm3.
   
Dilatarea sticlei este descrisa de coeficientul de dilatare termica. Sticla are un coeficient de dilatare mai redus decat cel al metalelor si este influentat de compozitia sa chimica. Astfel, coeficientul de dilatare este mai redus cand sticla are un continut bogat in bioxid de siliciu si anhidrida borica si creste o data cu marirea continutului de oxizi de sodiu sau de potasiu. Coeficientul de dilatare termica al sticlei variaza intre 0,3 – 0,9·10-5 1/°C pentru sticla comuna, respectiv 0,05·10-5 1/°C pentru sticlele de cuart.
   
Dilatarea liniara a sticlei are un rol important in rezistenta la soc termic. Sticla rezista la aceasta solicitare cu atat mai bine cu cat are un coeficient de dilatare mai mic.