Conferinta de la Bretton Woods - o noua ordine monetara internationala

In anii `30 tarile se aflau sub presiunea cotei aurului care fusese reintrodusa dupa primul razboi mondial, cu rate de schimb considerate nerealiste. In acest timp, lira sterlina a fost reevaluata, iar cand aceasta a renuntat la cotatia in aur, in 1931, mai multe tari s-au intrecut in graba lor de a devaloriza, dand nastere devalorizarilor competitive. In aceasta perioada, unele state au adoptat masuri de natura a-si proteja industriile nationale.

Toate aceste actiuni nu au avut ca efect decat prabusirea comertului, in perioada 1929-1932, valoarea comertului scazand cu peste 60%. S-au facut mai multe incercari de restaurare a ordinii prin organizarea mai multor conferinte monetare internationale, dar toate au fost sortite esecului, din cauza opiniilor discordante si lipsei de cooperare ajungandu-se din punct de vedere politic la izolationism.

In timpul celui de-al doilea razboi mondial, in anii ’40, John Maynard Keynes, de la Trezoreria Marii Britanii si Harry Dexter White, de la Trezoreria Statelor Unite ale Americii au conceput aproape simultan planuri pentru instaurarea unui sistem monetar nou, menit a stabiliza ratele de schimb si a propulsa comertul liber. S-a facut simtita nevoia unei institutii internationale permanente care sa coordoneze acest nou sistem, sa acorde asistenta financiara tarilor cu probleme in ceea ce priveste balantele de plati in ideea ca prin acest ajutor financiar tarile respective isi pun ordine in afaceri si isi echilibreaza balantele de plati.

Cei doi ganditori, Keynes si White, au avut pareri diferite asupra modului de acordare a asistentei financiare. Keynes vedea institutia internationala ca pe o banca mondiala centrala cu o larga autonomie, care sa isi creeze masa monetara prin propria autoritate, putand astfel acorda suport financiar tarilor cu probleme. White vedea ca sursa a asistentei financiare contributia tarilor membre conferind astfel institutiei un puternic caracter de cooperare si posibilitatea unui control mai sever asupra politicii tarilor care beneficiau de credite.