Consiliere si terapie familiala

Argument

Problematica familiei, prin complexitatea sa, a suscitat in ultimele patru decenii multiple abordari de pe pozitii complementare si interdisciplinare. Familia a devenit subiect si obiect predilect al cercetarilor interdisciplinare si multidisciplinare, intre care cele de psihologie sociala, sociologie, pedagogie a adultului si psihologie a copilului, psihopatologie si psihiatrie sociala, psihoterapie si antropologie detin pozitii prioritare.

In procesul devenirii si desavarsirii de sine, cuplul si familia sunt calea, mijlocul si sansa ca matrice fundamentala a vietii. in si prin familie, omul accede si apoi incorporeaza, asimileaza si participa la valorile spirituale, religioase, culturale, materiale.

Importanta familiei ca institutie, ca microsistem social este confirmata de aparitia unor domenii complementare: sociologia familiei, consilierea si terapia familiei, planingul familial, fiecare cu responsabilitati specifice de natura sa sustina integrarea si armonizarea familiei cu celelalte structuri.

In lucrarea de fata ne propunem sa analizam o serie de aspecte psihologice ale vietii de cuplu: dinamica interactionala si factorii psihosociali ai functionalitatii si stabilitatii maritale, sa prezentam cateva instrumente psihodiagnostice de investigatie a cuplului si familiei si sa descriem cateva curente si scoli de psihoterapie centrate pe familie.

Vor fi prezentate aspecte generale referitoare la relatia dintre consiliere si psihoterapie, etapele fundamentale ale procesului de consiliere, caracteristicile consilierului eficient si o serie de aspecte specifice asistentei sociale a familiei.


Capitolul 1
Repere actuale in psiho-sociologia familiei

1.1. Aspecte psihologice si sociale ale vietii de cuplu

Cuplul devine prin iubire, comunicare si intercunoastere, o structura generativa, deschisa la schimbare, autocreatoare, o unitate prin complementaritate. El angajeaza doua forte energetico-informationale polare (masculin si feminin), care se intercompenseaza, interactioneaza, se cunosc si se confirma mutual, fuzioneaza, se dezvolta si se transforma in fiinte mature, autonome, libere. Iubirea ne ajuta sa ne gasim si regasim pe noi insine prin daruire de sine si sacrificiu, si prin aceasta sa ne situam in dimensiunea transcendentei. A descoperi, trai, practica si dezvolta iubirea ca mod de a fi echivaleaza cu a deveni liber. Casatoria reprezinta o experienta de maturizare a personalitatii.
   

Din punct de vedere psihologic, casatoria sau parteneriatul substitutiv ei este un proces interpersonal al devenirii si maturizarii noastre ca personalitati, de constientizare, redirectionare si fructificare a tendintelor, pulsiunilor si afinitatilor inconstiente de autocunoastere, prin intercunoastere. Scopul ei este cresterea personala prin experienta conjugalitatii si parentalitatii. 

Desprinderea familiei conjugale din familia extinsa implica o noua structura de raporturi ale acesteia cu exteriorul, si in primul rand cu familia de origine. Pe de alta parte, functiile familiale, definitorii pentru existenta acestei forme de comunitate umana se redimensioneaza din perspectiva psihosocial interactionala.

Astfel, functiile sexuale si de reproducere, economice, de instructie, educatie si integrare sociala a descendentilor, de protectie si solidaritate de grup, de dezvoltare a personalitatii se realizeaza in cadrul nucleului conjugal modern de o maniera aparte, angajand si modeland noi conduite de rol marital.

E.Burgess preciza ca in vreme ce familia extinsa are o structura de tip autoritar sau autocratic, in care alegerea partenerului este facuta de parinti, pe baza statutului socio-economic si social, iar subordonarea obligatiilor si urmarea traditiei sunt asteptari majore, in familia nucleara se evidentiaza o structura democratica, bazata pe egalitate, consens si participare crescanda a copiilor, alegerea partenerului se face pe baza de afectiune, scopul sau fiind fericirea indivizilor, dezvoltarea si realizarea personala a acestora.