Curs Birocratia

Incarcat la data: 15 Iunie 2010

Autor: lucrari licenta

Pret: 80 credite

Numar pagini: 18

Tip fisier: zip

Marime fisier: 47 kb

Birocratia face parte din limbajul curent si avem cu totii idee la ce se refera. De exemplu, sa ne gandim la primirea rece pe care personalul de la ghiseu ne-o face dese ori la posta, la banca, la metrou, la serviciile de reclamatii etc. Nu este oare aceasta birocratie? Dar daca le-am intreba pe aceste persoane aflate la dispozitia cetateanului, acestea vor spune probabil ca birocratia este atitudinea autoritara si distanta a directorilor.

Daca am pune aceasta intrebare directorilor, este sigur ca ei vor pune in evidenta, printre cauzele birocratiei, sistemul de personal care bineinteles impune conventii colective rigide si nu se gandeste decat la satisfacerea cerintelor sindicatelor si la apararea stricta a intereselor lor privind cariera. in sfarsit, daca am impinge ancheta pana la sindicate, fara indoiala, acestea vor pune birocratia pe seama reglementarilor aparute care demobilizeaza personalul si suscita apatia.

La prima vedere, birocratia reprezinta indiferenta celorlalti, reticienta lor de a lua in serios problemele cotidiene pe care fiecare dintre noi le intampina in munca sa sau in situatia sa de client, utilizatori, pacient, consumator, cetatean sau contribuabil; indiferenta, dar si incetineala, pasivitate, rigiditate, inumanitate si autoritatarism.
Functionarului refugiat in spatele statutului sau i se atribuie un spirit minutios, timorat si marcat de lene si limite, in timp ce administratia ca entitate devine un big brother raufacator.

Cuvantul birocratie are astfel, in sens comun, mai multe reprezentari sociale imprecise si difuze, dar care au toate un sens deplorabil si nefast. Ne putem astepta din partea specialistilor in stiinte publice la o definitie precisa si clara. Dar nu am gasit nimic despre acest domeniu. Chiar si specialistii au sporit confuzia propunand noi semnificatii.

Cuprins

1. Introducere
2. Birocratia ca rationalitate sau modelul lui Weber
3. Principalele caracteristici ale birocratiei
4. Disfunctionalitati
5. Raspunsurile umane asupra birocratiei
6. Forme practice ale birocratiei
7. Modelul „birou” in antiteza cu modelul „firma”
8. Directii de atenuare a birocratiei

Textul de mai sus reprezinta un extras din "Curs Birocratia". Pentru versiunea completa a documentului apasa butonul Download si descarca fisierul pe calculatorul tau. Prin descarcarea prezentei lucrari stiintifice, orice utilizator al site-ului www.studentie.ro declara si garanteaza ca este de acord cu utilizarile permise ale acesteia, in conformitate cu prevederile legale ablicabile in domeniul proprietatii intelectuale si in domeniul educatiei din legislatia in vigoare.

In cazul in care intampini probleme la descarcarea fisierului sau documentul nu este nici pe departe ceea ce se doreste a fi te rugam sa ne anunti. Raporteaza o eroare

Important!

Referatele si lucrarile oferite de Studentie.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Alti utilizatori au mai cautat: CURSBIROCRATIAMax Weber
Sutien Triumph Julia Light Beige Sutien Triumph Julia Light Beige Sutien bej deschis cu detalii din dantela, armatura si bretele ajustabile. 48% poliamida, 44%...
Chiloti Triumph Anna Dark Blue Chiloti Triumph Anna Dark Blue .. 82% poliamida, 18% elastan
Chiloti Triumph Erin Dark Beige Chiloti Triumph Erin Dark Beige .. 82% poliamida, 18% elastan