Cultura si limbile europene

In acceptiunea obisnuita, comunicarea este modul fundamental de interactiune psiho-sociala a indivizilor umani prin care se realizeaza transmiterea de informatii si se obtin modificari de comportament individual. Daca aceasta interac-tiune antreneaza indivizii unui grup intreg (care reprezinta o comunitate umana) sau o parte importanta dintre acestia, atunci modificarile de comportament devin fenomene sociale si produc transformari ce vizeaza intreaga comunitate.

Conceputa astfel, comunicarea, ca fenomen social, ar reprezinta o suma de acte prin care indivizii sau grupurile de oameni se interactioneaza reciproc, stabilindu-se, in final, un oarecare echilibru intre informatiile transmise si informatiile primite de fiecare. Acest echilibru nu insemna insa, ca in lumea fizica, o nivelare, fiindca, de obicei, in actele de interactiune, pe de o parte, partenerii nu actioneaza in mod similar, unul fiind preponderent emanator, iar celalalt preponderent receptor si, pe de alta parte, fiecare dintre ei are particularitati proprii netransmisibile, incit nu se poate realiza o aducere la acelasi nivel a celor doi parteneri, intre ei raminind atit elemente specifice fiecaruia, cit si diferente in posedarea aceluiasi tip de cunostinte.

Ca atare, in lumea culturii, specifica omului, oricit de intens ar fi transferul prin comunicare, fiecare are si ramine cu ceva in plus, atit cel influentat, cit si influentatorul, caci acesta nu poate oferi tot, iar celalalt nu recepteaza tot si, in plus, ceea ce preia adapteaza la propria sa fire, la specificul sau. De aceea, comunicarea ca fenomen social este mai degraba actul sau suma actelor prin care cineva (persoana sau grup) trans-mite, iar altcineva primeste informatiile sau, intr-o formulare generala, cineva actioneaza pentru ca altcineva sa suporte modificari ale propriei existente, fara ca aceste modificari sa reprezinte, de obicei, o pierdere de identitate.

Privita astfel, comunicarea se instituie intr-un mijloc de influentare a indivizilor umani sau a grupurilor de indivizi de catre alti indivizi sau grupuri, iar, prin aceasta influentare, cel influentat este adus la un nivel apropiat de nivelul factorului influentator, niciodata insa la acelasi nivel. Comunicarea se bazeaza deci pe cooperare, in sensul ca atit agentul influen-tator, cit si agentul influentat trebuie sa se afle in relatie directa si sa actioneze, primul prin a oferi (sau a impune), iar celalalt prin a primi. Daca se intrerupe cooperarea, se intrerupe si procesul de comunicare, incit cei doi agenti nu mai cunosc transferul de la unul la altul.