Aspecte ale crizei de identitate la preadolescenti

Se folosesc in psihologie mai multe concepte care surprind diferite aspecte ale realitatii umane, fiind necesara  delimitarea lor conceptuala.

Conceptul de individualitate se refera la organizarea specifica, diferentiala, irepetabila si ireductibila a individului. Golu Mihai (2000) defineste  individul ca fiind “acea totalitate a elementelor si insusirilor fizice, biochimice, biologice si psihofiziologice - innascute sau dobandite - care se integreaza intr-un sistem pe baza mecanismului adaptarii la mediu". Termenul de individ este folosit pentru a indica omul ca reprezentant al speciei umane.

Persoana desemneaza individul concret, modul in care se manifesta in mediul social si cultural in care traieste.

Personalitatea este o constructie teoretica, abstracta, elaborata de psihologie, in scopul intelegerii si explicarii modalitatilor de fiintare si functionare ce caracterizeaza organismul psihofiziologic pe care il numim persoana umana.  Se poate vorbi de doua dimensiuni ale personalitatii: prima se refera la aspectele universale, generale si comune tuturor oamenilor (componente, functii, calitati, proprietati etc.), iar a doua la modul concret de organizare si structurare a elementelor comune, la configuratia unica, specifica pentru fiecare om, a personalitatii (individualitatea).

Majoritatea autorilor contemporani releva in calitate de radicali comuni ai definirii personalitatii atributele de unitate, integralitate, structuralitate (Golu M. 1993). Desi exista un consens in ceea ce priveste sfera notiunii de personalitate, in cadrul psihologiei intalnim mari diferente intre autori in ceea ce priveste continutul. Diferentele sunt generate, dupa cum remarca Golu Mihai (2000), atat de perspectiva metodologica din care se abordeaza personalitatea ca „obiect" de investigatie stiintifica si de explicare/interpretare teoretica generalizatoare, cat si de natura continuturilor dupa care, si prin intermediul carora, se defineste notiunea ca atare.