Gaseste: Master Doctorat
 

Master Strategii comunicationale interculturale-literale si lingvistice

Program: Master
Acreditare: Acreditata
 
Subdisciplina: Studii culturale
Durata: 24 luni
 
 

  • Masteratul intitulat „Strategii comunicationale interculturale – literare si lingvistice“ isi propune sa familiarizeze studentii cu fenomenele multi-, trans- si interculturalitatii, pe care le va aprofunda din perspectiva filologica, respectiv in domeniul literaturii si al lingvisticii.

    Programul se compune din cursuri comune (asa-zisele "trunchiuri comune"), in limba romana, destinate tuturor cursantilor de la toate departamentele (6 ore saptamanal), si cursuri de specialitate, separate (asa-zisele "picioruse"), destinate fiecarui departament, in limbile straine respective (8 ore saptamanal). Semestrial se pot obtine 30 de credite. Trunchiurile comune vor aborda aspecte teoretice si practice de larg interes pentru toti cursantii.

    Astfel, conceptele teoretice si abordarile posibile vor fi insusite in cursuri comune tinute in limba romana pentru studentii tuturor specialitatilor afiliate, cu exemple din toate spatiile culturale relevante, urmand ca materializarea lor in limba si literatura sa fie studiata in functie de spatiul cultural de specialitate a masteranzilor (german, canadian, francez, italian, sarb, polon, bulgar, ceh), in limba fiecarui spatiu specific.

    Ideea de baza este construirea identitatii proprii, specifica fiecarui spatiu cultural si lingvistic, prin impactul perceptiei alteritatii.

    Domenii prioritare: identitate culturala si discurs, interculturalitate in actiune, fenomenul migrational, transculturalitatea intelegerii alteritatii, pragmatica interactionala, stereotipiile in contactul intercultural, identificarea diferentelor culturale, potentialitatea unor conflicte etc.

    Un accent deosebit se va pune pe capacitatea de a identifica si analiza critic conexiunile multi-, trans- si interculturale, de a se adapta si identifica strategiile de optimizare a comunicarii situationale atat din punct de vedere cultural (obiceiuri, traditii, mentalitati) cat si din punct de vedere al contactelor si interferentelor lingvistice.

    Publicul vizat:

    Programul de master  „Strategii comunicationale interculturale – literare si lingvistice“ se adreseaza absolventilor din domeniul filologic: limbi straine, litere, filozofie, istorie, sociologie, relatii cu publicul, biblioteconomie etc., care doresc sa se specializeze in domeniul comunicarii profesionale in epoca interreferentialitatii culturale si economice.

    Calificarea profesionala:

    Prin competentele de actiune interculturala in spatii variate acumulate pe parcursul studiului absolventii pot lucra in urmatoarele domenii:

    - mediere culturala internationala

    - initierea si intretinerea cooperarilor internationale la nivelul firmelor si institutiilor

    - didactica interculturala

    - mediere si consultanta interculturala, inclusiv adaptarea textelor de publicitate in functie de particularitatile culturale

    - institutii educationale (invatamant, mass media, management cultural)

    - departamentele  de comunicare din institutii cu caracter cultural, literar sau redactii culturale, edituri, ONG-uri etc.

    - departamentele de resurse umane, marketing, relatii publice,

    - societati de consultanta in comunicare, de recrutare a resurselor umane, de relatii publice

    - institutii si organisme europene si internationale

    - cariere academice

    - arhive, muzee, biblioteci, centre de cercetare, edituri

    Pedagogia programului:

    Atat cursurile cat si activitatile de seminar sunt concepute pe principiul interactiunii profesor – cursant, o atentie deosebita acordandu-se dezvoltarii autonomiei cursantului in invatare si in rezolvarea sarcinilor de lucru.

    intregul proces de predare-invatare este  orientat asupra nevoilor cursantilor si se adapteaza cerintelor acestora, flexibilitatea programului fiind garantata prin evaluarea sa periodica de catre cursanti.

    Formele de derulare a participarii la cursuri:

    De preferinta, masteranzii vor frecventa direct cursurile oferite. in cazuri si situatii speciale, se vor conveni forme de achitare a obligatiilor didactice prin forme moderne de comunicare: e-mail, bloguri, referate intocmite prin strategii puse de acord cu cadrele didactice.

    Cursurile se programeaza de regula in zilele de vineri si sambata, programul fiind favorabil asadar cursantilor domiciliati in alte localitati.

 
 
 
Programe asemanatoare
Master Studii de romanistica
Universitatea "Ovidius" din Constanta
Master Studii anglo-americane
Universitatea "Ovidius" din Constanta
Master Limba Franceza si Plurilingvism in Spatiul European
Universitatea "Ovidius" din Constanta
Master Politica mondiala si europeana
Universitatea "Ovidius" din Constanta