Despre lucrurile mărunte ale vieţii

de Laura Căluian  | 1280 vizualizari  | 0 comentarii
Despre lucrurile mărunte ale vieţii

Sursa foto: amitbhagria.com

Periodic, facem curăţenie în casa noastră. Ne privim garderoba, mobilierul, vesela cu un ochi critic şi începem să analizăm lucrurile din ele: „Asta nu mai e de actualitate... Asta nu-mi mai place (Ce-o fi fost în capul meu când am cumpărat-o? Oare de ce mi s-a părut atât de frumoasă în lumina magazinului?)... Asta s-a cam destrămat, deşi aş purta-o şi acum cu mult drag...” Începem să aruncăm lucruri care nu-şi mai au rostul lângă noi, chiar dacă odată cu ele, lăsăm să plece şi nişte poveşti, momente întrepătrunse adânc în ţesături, porţelanuri cu sclipirea stinsă, piele încă mirosind a cremă de calitate etc... Renunţăm şi la poveştile noastre, la clipele de tristeţe sau fericire la care aceste lucruri au fost martori muţi. Le aruncăm şi aşteptăm să ne eliberăm de ele. Câteodată reuşim şi ne bucurăm de golul lăsat în urma lor pe care ne grăbim să-l umplem cu alte nimicuri, convinşi că acestea vor fi mai utile decât precedentele.


Şi la fel încercăm să facem şi când vine vorba de oameni, dar atunci ruptura este dureroasă, chiar dacă ştim că aceasta este singura modalitate de a ne găsi liniştea. Aproape că ne face plăcere suferinţa provocată de persoane aflate în trecere prin viaţa noastră, trăim voluptatea lacrimilor cu maximă intensitate, ne îmbătăm cu gustul propriei dureri şi continuăm să ne agăţăm de sursa ei. Nu putem renunţa la o „ea” sau la un „el” , la ceea ce „am dori” să ni se întâmple, la visele noastre legate de acea persoană chiar dacă ştim că acestea nu vor fi niciodată realitate.

Oare de ce ne place să ne torturăm atât de mult? De ce ne rugăm de cineva să ne umple golul prezentului, în loc să avem puterea de a întrezări strălucirea viitorului alături de altcineva? Preferăm să transformăm o persoană în soluţia la problemele noastre de ACUM, amânând în mod sistematic să renunţăm la ea, deşi nu se întrevede niciun MÂINE pentru noi. Ştim că e o prezenţă meteorică, ca o cometă a cărei traiectorie s-a întretăiat cu a noastră pentru scurt timp, ceva ce ne-a înfrumuseţat viaţa pentru un moment, apoi s-a grăbit să se retragă în trecutul nostru, incapabil(ă) să ne urmeze şi în zilele şi anii ce urmează.

Nu contează motivele pentru care nu poate face asta, dar amintirea lui sau a ei devine un laţ din ce în ce mai scurt care ne împiedică să mergem mai departe. Ne zbatem inutil printre întrebări „Cum ar fi fost dacă...? Oare cu ce am greşit? Se mai putea face / salva ceva?”, ne învârtim în cerc în loc să rupem laţul şi să ne eliberăm. Avem chiar impresia că siguranţa durerii de acum este mult mai confortabilă decât necunoscutul zilei de mâine. Ne învinovăţim, căutăm şi chiar identificăm greşeli în comportamentul nostru, în modul în care ne-am adresat, ne panicăm la gândul că l-am rănit, că am făcut-o să sufere, în loc să ne preocupăm de propria noastră linişte.

Persoana pentru care am fost doar o cunoştinţă de circumstanţă, devine brusc sursa noastră de angoasă şi autoînvinovăţire, speriaţi la gândul că o vorbă sau gest necugetate au îndepărtat-o de noi iremediabil, fără să avem puterea de a recunoaşte că ea sau el, de fapt, nu avea nici cea mai mică intenţie de a zăbovi prea mult pe lângă noi. Am fost doar un moment prezent pentru ei...moment care se transformă într-un trecut din ce în ce mai înceţoşat.

Dar cum ar fi dacă am transforma această tortură într-o flacără din care să renaştem mai puternici? De ce să nu facem curăţenie şi în suflet, nu doar în obiecte, liste de contacte de telefon sau de prieteni virtuali? De ce să nu ne iertăm pe noi în primul rând pentru dragostea pe care am oferit-o cu generozitate în schimbul păgubos al unei simple conversaţii, al unui sărut de moment sau chiar al unei nopţi pasionale? De ce să nu păstrăm toată această povară a iubirii pe care o purtăm în suflet pentru cel sau cea care are nevoie de ea cu adevărat şi care ne va oferi în schimb acelaşi lucru? De ce să nu avem curajul să ne dorim să fim cu adevărat fericiţi pentru mai mult timp, începând cu acel MÂINE care să nu ne mai sperie sau cu acest ACUM care ne-a surprins singuri?

Viaţa este o permanentă cursă cu obstacole, iar relaţiile interumane pe care le dezvoltăm pe parcursul ei sunt tot atâtea lecţii în urma cărora devenim mai puternici...Şi ce bucurie poate fi mai mare decât cea în care, atunci când ne găsim liniştea şi echilibrul lângă persoana aceea atât de minunată, să ne spunem: „S-a meritat aşteptarea!”
 

DRAGOSTE,relatie de cuplu,suferinţă,eliberare,fericire relatie,Putere
Vrei sa scrii pe Studentie.ro? Contacteaza-ne pe adresa info@studentie.ro.
Comentarii (0)
Adauga comentariul tau
Jacheta usoara verde oliv inchis Jacheta usoara verde oliv inchis Descriere produs:Tip: jachetaCuloare: verde oliv inchisMaterial: usorDetalii: margini...
Jacheta usoara violet inchis Jacheta usoara violet inchis Descriere produs:Tip: jachetaCuloare: violet inchisMaterial: usorDetalii: margini...
Camasa alba in dungi Camasa alba in dungi Descriere produs:- camasa alba cu dungi albastre- imprimeu text pe partea din spate- guler...