Dragostea la timpul naiv

de Laura Căluian  | 1582 vizualizari  | 0 comentarii
Dragostea la timpul naiv

Sursa foto: theawesomedaily.com

Îi țin minte bine. El era fratele mai mare al bunicii și venea aproape în fiecare zi pe la noi, pentru că ne despărțeau câteva case. Purta pantalonii lui albaștri, în genunchii cărora ea îi cususe niște petice frumos tivite. Ne aducea bomboane și asta îi făcea vizitele așteptate cu mare interes de noi, puștii de atunci.


Îl chema Anghel, iar pentru noi era ”nea Anghel”, cel care ne făcea mereu să râdem. Pe ea o chema Anastasia, dar toată lumea îi spunea ”tanti Țica”. Îmi amintesc obrajii ei cu pielița atât de subțire, încât aveai impresia că pocnesc la fiecare zâmbet. Se înroșea din orice și, atunci când nea Anghel făcea câte o glumă, izbucnea în râs ducându-și sfioasă mâna la gură și zicând doar: ”Vai, Anghele...”. Îi țin minte ochii albaștri, părul alb și ondulat care mai ieșea de sub basma și cerceii grei, de argint, care îi tăiaseră lobii urechilor aproape în întregime. Când dădea din cap, ei se mișcau greoi în toate părțile, iar noi, copiii, o priveam fascinați și ne întrebam cum de nu suferă de tortura pe care credeam noi că i-o provoacă bijuteriile alea imposibile.


Locuiau într-o casă ca din povești, micuță, cu ferestrele cât palma, cu perdele croșetate în spatele cărora se ascundeau pe pervaz niște mușcate cu mirosul lor prăfos și amărui. Ne plăcea să ne ducem la ei în vizită, pentru că acea casă ne fascina cu mirosul ei de vechi, de ”alte timpuri”, cu dimensiunile liliputane și, mai ales, cu bomboanele pe care tanti Țica ni le scotea parcă de nicăieri.


Aia era casa în care se căsătoriseră și în care li se născuseră copiii. Nea Anghel a plecat în război când tanti Țica era însărcinată cu al doilea copil. A lipsit 9 ani, timp în care nimeni nu a știut nimic de el. O perioadă au reușit să țină legătura unul cu celălalt și știa că e undeva, prin Munții Tatra, dar apoi el a căzut prizonier și dus prin măruntaiele înghețate ale Siberiei. Lumea deja îi spunea femeii să-și caute alt bărbat, convinși fiind cu toții că nea Anghel e mort deja de mult timp. Ea i-a făcut pomenile de morți, dar nu s-a măritat pentru că avea un argument infailibil: ”Eu nu am cunoscut pe nimeni la sufletul meu decât pe Angheluță!”, spunea ea tuturor, continuând să-și crească singură copiii. După 9 ani, prin nu știu ce miracol pe care istoria l-a scăpat din arhivele ei, nea Anghel s-a întors și au continuat să trăiască în căsuța aia măruntă.


Gândindu-mă la povestea lor, mă gândesc că tare naivi trebuie să fi fost acești oameni. Tanti Țica și-a așteptat bărbatul 9 ani, fără să aibă habar de concluziile faimoșilor cercetători britanici care susțin că dragostea durează doar 3 ani. Ea nu a știut astea și a continuat să-l aștepte...iar el, la fel de naiv, a luptat să se întoarcă acasă, când putea să-și facă o altă familie prin locurile alea îndepărtate.


La fel de naiv s-au și cunoscut... fără nimic picant, fără fotografii sexy și fără conversații erotice la telefon. S-au văzut prima dată la un bal, acolo unde veneau și părinții pentru a se asigura că tinerii păstrează regulile curtoaziei. Cine se mai duce azi la o petrecere însoțit de părinți? Tanti Țica trebuie să fi fost tare frumoasă, cu ochii ei albaștri și pielea subțire a obrajilor. O vedeam în tabloul pe care-l avea deasupra patului și care o arăta așa cum fusese ea pe la 16 ani: cu o bentiță pe frunte, cu capul înclinat, sprijinindu-se de palmele lipite și cu un zâmber imperceptibil ca de Mona Lisă blondă. Nimic dezgolit, nimic la vedere... bentița era accesoriul care trebuie să-i fi furat inima lui nea Anghel. Bentița și ochii ei albaștri.


Bătrânețea i-a găsit la fel de împreună. Și-au împărțit zilele, nopțile și anii în cel mai simplu și naiv mod de a iubi: adică așa, total, până la sfârșit. Fără plicitseală și pauze, fără ”nevoie de evadare”, ”monotonia rutinei” sau angoasele vremurilor moderne.


În ultimii ani, când cineva se întâlnea cu el pe stradă, îl vedea mereu grăbindu-se să ajungă acasă. ”Unde alergi așa, nea Anghele?”, îl întrebau vecinii mai tineri și mai glumeți. ”Mă grăbesc, taică, mă grăbesc”, le răspunea el pășind greoi din genunchii mai țepeni, dar străduindu-se să ajungă la casa lui albă și măruntă. ”Am uitat poarta deschisă și mă tem să nu-mi fure careva baba.”


Nu i-a furat-o nimeni, nu ar mai fi avut cum. Oamenii ăștia erau atât de lipiți unul de celălalt, încât aproape că nu-i mai puteai deosebi. Erau una. După moartea lui, ea a mai trăit un an. Nu a putut mai mult. Deși nu suferea de nimic, de nicio boală, s-a dus după el ca să împartă veșnicia împreună. Câtă sfântă naivitate...

 

Cuvinte cheie: DRAGOSTEnaivRAZBOIeternitate
DRAGOSTE,naiv,RAZBOI,eternitate
Vrei sa scrii pe Studentie.ro? Contacteaza-ne pe adresa info@studentie.ro.
Comentarii (0)
Adauga comentariul tau
 
 
Inchide
Am uitat parola Cont nou
Conecteaza-te prin Facebook

Acum te poti conecta si prin contul tau de Facebook! Da click pe butonul de mai jos si introdu datele tale:

Login with Facebook