Latina populara

Limba oficiala a Imperiului Roman a fost latina, limba care la origine era graiul Latium-ului. Aceasta s-a raspandit pe intreg teritoriul vastului imperiu pe doua cai, si anume ca limba literara scrisa (latinitas, sermo scriptus urbanus), utilizata de catre scriitori in lucrarile lor literare, in scoli si in acte oficiale, si ca limba vorbita a negustorilor, ostasilor, meseriasilor, adica a claselor mijlocii ale populatiei, „mai putin atenta la normele corecte, fapt care deschidea drum liber inovatiilor, formulelor mai expresive, termenilor argotici”1.

“Latina vulgara este vorbirea orala a acelor paturi ale populatiei care nu au trecut prin educatia scolara si n-au fost supuse influentei literaturii artistice”2. Latina folosita de masele largi ale populatiei se deosebea de limba lui Vergilius, Cicero, Horatius si a altor scriitori atat prin lexic si frazeologie, cat si prin morfologie si sintaxa, desi lexicul de baza si structura gramaticala a ambelor variante ale latinei erau aceleasi.

Insa deosebirea cea mai importanta dintre latina clasica si cea populara consta, conform lui W. Meyer-Lübke, E. Bourciez, Ramon Menéndez Pidal s.a., in opozitia scris-vorbit.