1377 vizualizari | Fii primul care comenteaza
Scopul unei afaceri este de a se angaja in activitati concepute pentru a-i spori profiturile. Daca acest scop al afacerii este dezirabil, atunci toti cei care lucreaza intr-o afacere au obligatia de a contribui la indeplinirea sa.
Competitivitatea, privita atat la nivel micro-, cat si macroeconomic, depinde in mod hotarator de capacitatea factorilor de decizie de a fundamenta, elabora si aplica o serie de strategii coerente, care sa permita obtinerea unor avantaje competitive, prin care organizatia sa se poata impune in fata concurentilor si sa realizeze o eficienta sporita. Competitivitatea este o functie a efortului si perseverentei in introducerea noului in activitate. Astfel, cheia succesului consta in impulsionarea si directionarea judicioasa a investitiilor in vederea dezvoltarii si implementarii inovatiilor in toate mediile de afaceri.
Asigurarea competitivitatii pe termen lung a firmelor romanesti pe pietele interne si internationale poate fi realizata prin aplicarea la nivelul acestora a unor strategii axate pe calitate, care sa aiba ca element central clientul cu asteptarile (nevoile), dorintele si preferintele sale.
In sprijinul aplicarii unei strategii de ameliorare a competitivitatii prin intermediul calitatii putem aduce urmatoarele argumente:
-calitatea produselor firmei contribuie la imbunatatirea imaginii si notorietatii acesteia;
-produsele de calitate superioara au capacitatea de a crea piata (de a extinde piata firmei);
-calitatea produselor atrage dupa sine obtinerea unor preturi mai bune si implicit a unor profituri mai mari, care la randul lor pot fi reinvestite in activitati de cercetare, dezvoltare (ameliorarea si adaptarea permanenta a caracteristicilor produselor/serviciilor la cerintele clientilor, proiectarea de produse noi, imbunatatirea metodelor si tehnologiilor de fabricatie etc.);
-aplicarea unei strategii axate pe calitate nu atrage in mod obligatoriu dupa sine costuri suplimentare pentru intreprindere, putand fi identificate solutii de imbunatatire pe plan economic.
In prezent, unul dintre cele mai dinamice sectoare economice il reprezinta turismul, care inregistreaza schimbari permanente si o evolutie ascendenta. in perioada cuprinsa intre sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial si pana in prezent, turismul a evoluat de la o activitate cu dimensiuni relativ reduse, de o importanta limitata, la cea mai mare industrie de pe glob. Aceasta evolutie care s-a desfasurat pe parcursul a numai 50 de ani este remarcabila si ofera posibilitatea de a ne imagina importanta industriei turismului in urmatorii 50 de ani, cu conditia, desigur, ca tendinta inregistrata pana in prezent sa continue.
Adauga o cerere pentru cursul sau referatul de care ai nevoie iar noi te anuntam de indata ce cererea ta a primit un raspuns. Daca dimpotriva, esti un student silitor si vrei sa raspunzi unei cereri, vei castiga mult mai multi gold coins!
Participa acum!