Istoria Medicinei - Medicina in Dacia

Influenta psihicului este cunoscuta inca de la inceputul secolului al XX-lea, cand pe baza creata de freudism au aparut explicatii ale interrelatiilor psihicului cu fizicul. Medicina dacica era si ea familiara cu practicile psihoterapeutice, dupa cum afirma Platon: “Zalmoxis, regele nostru, care este zeu, spune ca precum nu se cade sa incercam a vindeca ochii fara sa ne ocupam de cap, ori capul fara trup, tot astfel nu se cade sa incercam a vindeca trupul fara sa vedem de suflet si ca, tocmai din pricina asta, sunt multe boli la care nu se pricep doctorii greci, fiindca nu cunosc intregul de care ar trebui sa ingrijeasca. Caci daca acesta merge rau, este peste putinta ca partea sa mearga bine. Toate relele si bunurile trupului si omului indeobste pornesc de la suflet, care inraureste asupra trupului precum capul inraureste asupra ochilor. Prin urmare, intai de toate, si mai presus de orice, trebuie sa ingrijim de suflet, daca vrem sa fie in buna stare capul si trupul intreg”.

Antichitatea greco-romana ne-a lasat multe marturii despre exceptionalii medici daci: chiar Socrate povesteste intr-un dialog al lui Platon, despre un astfel de medic model. Priceperea iesita din comun a vindecatorilor daci in domeniul plantelor medicinale a fost consemnata de doi autori ai antichitatii, care au pastrat liste de denumiri de plante medicinale dacice, impreuna cu proprietatile lor. Cartea reuneste toate informatiile cu putinta despre ceea ce a insemnat medicina pe teritoriul tarii noastre din cele mai uitate timpuri pana la cucerirea romana: de la interventii chirurgicale de tot felul (inclusiv trepanatii craniene), la medicina sacerdotala, la zeii daci patroni ai medicinei, la bai si ape curative, plante medicinale, otravuri si leacuri de origine animala si minerala, la probleme de igiena locuintei, hrana, inmormantari si multe altele.