REFERAT CHIMIE: ALCHIMIA SI ISAAC NEWTON

Incarcat la data: 30 Iulie 2008

Autor: Claudiu Baltazar

Pret: 50 credite

2,3 (3 review-uri)
Aurul alchimistilor - Basme sau adevar? - Cuvantul "alchimie" este cel mai adesea asociat cu vrajitoria, o imagine fabricata in Evul Mediu, despre niste indivizi dubiosi, care incercau sa obtina, prin mijloace oculte, aur, putere si tinerete eterna. Cu toate astea, la data nasterii ei, in Egipt, pe la anul 300 d.C., ea era considerata o "stiinta a naturii", o baza de cercetare a unor cunostinte medicale si chimice. Abia in mileniul intunecat, dupa anul 1000, alchimia a fost considerata o preocupare vrajitoreasca, si asa a ramas oficial pana astazi, desi stiinta actuala ii datoreaza primele experimente chimice importante, realizate in laborator. Oamenii au folosit din cele mai vechi timpuri unele practici in care se petreceau fenomene chimice, fara a intelege reactiile care aveau loc: acrirea laptelui, fermentatia mustului in vin si apoi a acestuia in otet. Vopselele extrase din unele plante si folosirea lor la colorarea fibrelor de bumbac sau lana si tabacirea pieilor a fost a doua etapa importanta, alta fiind extragerea metalelor din minereuri. in principiu, orice descoperire si orice inventie trec, in mod inevitabil, prin trei judecati de opinie preconcepute: 1. E imposibil (se spune), e impotriva naturii. 2. E o descoperire banala, fara viitor. 3. E depasita - suna verdictul, in cazurile de exceptie, cand descoperirea e recunoscuta de catre oamenii de stiinta. Ei bine, nici o alta ramura a preocuparilor omenesti nu a avut atat de luptat cu atare prejudecati, precum alchimia, respinsa frontal, in toate descoperirile ei, desi chimia actuala ii datoreaza primele cunostinte despre metale si acizi, despre fabricarea alcoolurilor, a tincturilor si-a aliajelor, fixate in retete exacte. Si se pare - chiar daca lucrul acesta nu va fi niciodata recunoscut - ca ii datoreaza chiar si fabricarea aurului, in laborator, un experiment incununat cu succes inca din sec. XIV, descris cu belsug de amanunte in vechile scrieri, pastrate in biblioteci. Uitate sau ignorate dinadins, ele reprezinta o problema extrem de incitanta pentru cei doritori sa dezlege "miracolele" trecutului. inca din antichitate, alchimia s-a preocupat sa obtina Piatra Filosofala, o substanta legendara, cu puteri uimitoare. Ea poate transforma orice metal in aur pur. Tot cu ea, se poate obtine Elixirul Vietii, care il face nemuritor pe oricine il bea. Aparitia acizilor (acetic, sulfuric, azotic, clorhidric si a apei regale) a promis extinderea proceselor chimice spre domenii cu totul noi si extrem de variate. Deasemenea folosirea asa-ziselor laboratoare - extrem de rudimentare - au orientat chimia nu spre calea stiintifica, ci spre alchimie , daca prin aceasta intelegem in primul rand transmutarea metalelor comune in aur. Astfel, unii dintre alchimistii din Africa, Asia si apoi din Europa au devenit robii acestei activitati (cautarea de aur) secole de-a randul, fara a fi putut realiza aur scump din metale ieftine, caci acest lucru nici nu era posibil, iar pe cale chimica nu este posibil nici astazi. Un rol deosebit de important in aceasta cautare pentru aur in alchimie l-au avut arabii care, dupa ce au impanzit Egiptul, Grecia si Bagdadul cu manuscrisele lor vechi, apoi Nordul Africii si Spania, au dus cu ei manuscrisele ebraice si grecesti si au inceput traducerea lor in limba latina, limba curenta atunci in teologie, filosofie si stiinta. Acest amalgam de idei si teorii de atunci a dus la contopirea unor teorii, s-a raspandit apoi rapid in multe tari si, datorita lor, alchimistii au putut convinge pe unii regi si papi ca transmutarea metalelor in aur este posibila, dand astfel un cuvant acestei arte care la inceput se practica in cel mai strict secret, numai de preotii egipteni. Arabii nu aveau restrictii in aceste activitati, iar calugarii catolici si apoi cei protestanti credeau ca ei sunt urmasii de drept ai vechilor preoti egipteni. Aici avem si explicatia pentru ce alchimia avea mai ales la inceput un caracter mistic. Cum putea fi altfel cand cei mai mari alchimisti europeni erau calugar: Albertus Magnus, Roger Bacon, Raymundus Lullus, Arnaldus Velanovanus, Toma d'Aquino etc. Cand intre alchimisti apar medici si farmacisti in frunte cu Paracelsus Van Helmont, Libavius, in alchimie se dezvolta o ramura extrem de importanta, "iatrochimia" sau "chimia in medicina", adica substantele chimice erau folosite ca medicamente. Un alt salt important a fost realizat in alchimie cand au aparut practicienii: Biringucei, Agrieola, Palissy, Glauber, Bottger etc. Privind acum spre nu prea indepartata perioada, nu este de mirare ca multi alti fizicieni si chimisti au acceptat teoria transmutsrii, intrucat chiar Newton, Boyle, Van Helmont, Spinoza si Leibniz credeau ca este posibila. Nicolas Flamel: cartea cu foi de lemn Inteligent si prolific, acest modest scriitor francez din sec. XIV a avut o poveste foarte, foarte interesanta. Parizian (locuia pe cunoscuta "Rue des Ecrivains", chiar in apropierea bisericii Saint Jacques de la Boucherie), casatorit tarziu, la aproape 50 ani, intr-una din cartile sale povesteste cat se poate de clar si de simplu, dar si foarte interesant, cum a cumparat intr-o zi, pentru doi florini, o carte aurita "foarte veche si voluminoasa", care nu era facuta din hartie, ci din scoarta de copac legata in piele batucita. Era lucrarea unui oarecare Abraham Iu daicul, print invatat si filosof, care se adresa tuturor evreilor oprimati, explicandu-le cum sa obtina permutarea metalelor, mai exact, fabricarea aurului, pentru a putea plati tributurile cu care erau impilati. Recitind de mai multe ori manuscrisul, Nicolas a inteles ca autorul oferea foarte clar indicatiile necesare, cu o singura exceptie: primul element ce trebuia folosit in procesul de fabricare lipsea. Dupa ce s-a sfatuit cu mult iubita sa sotie, Pernelle, Nicolas Flamel a hotarat ca trebuie cu orice pret sa gaseasca un savant evreu care sa stie in ce consta "primul element". Pentru aceasta, trebuia sa mearga in Spania, singura tara unde in marile sinagogi putea gasi oameni care sa se priceapa la alchimie. La intoarcere, cand facea un ocol spre sud, a avut marele noroc sa intalneasca in cale un doctor evreu convertit la crestinism, "foarte priceput la stiintele sublime". in final, dupa lungi negocieri, Flamel a acceptat sa-i arate doctorului manuscrisul cel pretios, si cei doi s-au intors in Franta, pe mare. Cand au intrat in port, evreul s-a imbolnavit si a murit "ca un bun crestin", la mai putin de o saptamana. "Gratie lui Dumnezeu si Sfintei Fecioare", dar si sireteniei sale, Nicolas stia, acum, reteta fabricarii aurului. Timp de trei ani a experimentat fara odihna si pana la urma a gasit. Iata ce povesteste: "Era 17 ianuarie, intr-o zi de luni, in anul 1382. in casa eram doar eu cu Pernelle. Urmand cuvant cu cuvant ce scria in carte, am facut permutarea cu piatra rosie pe o cantitate asemanatoare de mercur si, la ora cinci seara, in ziua de 25 aprilie in acelasi an, am obtinut aur pur, mult mai curat decat cel obisnuit." Nicolas si Pernelle s-au imbogatit. Oameni cu suflet bun, dar si intelepti, ei au construit biserici si au restaurant manastiri, au inaltat chiar si un refugiu pentru saraci si nu mai putin de 14 spitale. Scepticii au declarat (si mai declara si astazi) ca Nicolas Flamel se imbogatise in urma unor afaceri banoase. Ce fel de afaceri? Nimeni nu s-a interesat niciodata. Mostenire? Parintii sai, niste cetateni onorabili, murisera in saracie totala, iar Nicolas trebuise sa munceasca toata viata pentru a putea supravietui. De unde bani pentru biserici, ospicii, refugii, ca sa nu mai vorbim despre cele 14 spitale, demne de cartea recordurilor... in mod bizar, cativa biografi au remarcat un fapt de-a dreptul iesit din comun, si anume: toate persoanele care au locuit in casa unde traise Flamel si unde avusese atelierul alchimic s-au imbogatit. Oare Flamel lasase un secret, o formula, un mesaj pe care unii au stiut sa-l inteleaga? Mai trebuie mentionat ceva: Flamel avea 90 ani cand a murit, in 1418, o varsta absolut remarcabila pentru acea epoca. Oare in afara de aur, reusise sa descopere si un elixir al vietii, in cartea cu foi de lemn a evreului Abraham? Un savant si Piatra Filosofala Suntem in sec. XVI. Jean Baptiste van Helmont, nascut in 1577 la Bruxelles, celebru biolog si chemist, unul dintre marii savanti ai vremii, descoperitorul sucului gastric, adversar inversunat al tuturor alchimistilor epocii, era pasionat, in secret, de... Piatra Filosofala, pe care a invatat sa o manipuleze, reusind sa indeplineasca "Marea Opera" de fabricare a aurului. "Am tinut de mai multe ori in mana Piatra Filoso-Fala", spunea el. "Avea culoarea rosie si era grea si stralucitoare precum cristalul". in 1618, in laboratorul sau din Vilsorde, in apropiere de Bruxelles, van Helmont marturiseste ca a primit de la un prieten necunoscut faimoasa Piatra Filosofala. El a explicat cum, cu o singura boaba, adica a sasea suta parte dintr-o uncie, invelita in hartie si apoi asezata deasupra a opt uncii de mercur pus la fiert, a obtinut opt uncii de aur pur. in lucrarea sa despre alchimie, francezul Guillaume Figuier trage concluzia ca van Helmont fusese victima unui sarlatan: acesta il facuse sa foloseasca un creuzet trucat, care continea deja aur. Totusi, greu de crezut ca un savant de talia lui van Helmont, biolog si chemist eminent, sa se lase pacalit asa de usor, confundand mercurul pe care il pusese el singur in creuzet, cu aurul. Pacalit sau nu, van Helmont si-a botezat unicul fiu, Mercur... Cutia cu pietre galbene O alta izbanda legata de fabricarea aurului alchemic s-a petrecut o suta de ani mai tarziu, in sec. XVII. Jean Frederic Helvetius, medicul personal al ducelui Wilhelm de Orania si chemist eminent al epocii sale, a publicat la 1667 o relatare foarte detaliata a unei permutaari reusite, de transformare a plumbului in aur. Si in cazul acesta, exista un fond de adevar ce nu poate fi contestat. Iata imprejurarile: in dimineata zilei de 27 decembrie 1666, medical ducelui de Orania primeste vizita unui necunoscut. Spunand ca numele sau este Elias, omul scoate din buzunar o cutie de fildes sculptat, in interiorul careia se gaseau trei bucati dintr-o substanta galbena, foarte stralucitoare. Helvetius povesteste: "Mi-a spus ca avea acolo suficienta substanta cat sa poata fabrica aproximativ douazeci de tone de aur." intr-o buna zi a batut din nou la usa medicului flamand, oferindu-i chiar o bucatica de roca galbena ca si cadou. Cum intre cei doi nu a existat niciodata vreo afacere sau tranzactie, ne putem intreba ce interes ar fi avut acel vizitator sa il pacaleasca pe Helvetius. Dar sa continuam relatarea sa: "Mi-a dat o bucatica cat un bob de piper, ca si cum ar fi fost vorba despre cel mai important dar de pe Pamant. Cum mi-am exprimat indoiala ca ar fi fost sufficient pentru a permuta patru bucatele de plumb, m-a rugat sa i-o dau inapoi, ceea ce am facut, in speranta ca imi va da in schimb o bucata mai mare. in schimb, el a taiat acea bobita in doua, a pastrat jumatate, intinzandu-mi mie ce ramasese, zicand: Chiar si asa, este suficient pentru dvs.". Dupa cateva zile, convins de sotia sa, Helvetius a incercat sa fabrice aur. "Am rugat-o pe sotia mea sa inveleasca tinctura (bucata de piatra filosofala) in ceara si, in acest timp, eu am pregatit o uncie si jumatate de plumb. Apoi am luat tinctura cu tot cu ceara si am asezat-o peste plumb. Cand ceara s-a topit, s-a auzit un suierat ascutit si lung, iar apoi o efervescenta puternica si, dupa 15 minute, am descoperit uluit ca tot plumbul se transformase in aur extreme de fin. inainte de permutare, amestecul se colorase intr-un verde foarte viu, apoi imediat ce l-am varsat, a devenit rosu ca sangele. Cand s-a racit, stralucea ca aurul. L-am dus imediat la un bijutier, care a declarat ca este aurul cel mai fin pe care l-a vazut vreodata si ca imi oferea 50 florini pe uncie." Pentru a fi sigur ca nu s-a inselat, Helvetius impreuna cu colegii sai de studii, directorul monetariei si un expert aurar, pe nume Brechtel, au realizat un test: "Cand am facut testul, am crezut la inceput ca o mare parte din aur se evaporase. Dar imediat ne-am dat seama ca nu era vorba despre asa ceva, ci, din contra, o parte din argint se transformase in aur!". O alta proba, diferita, a dat un rezultat asemanator: mai putin argint ca la inceput, dar mai mult aur. Ajuns acasa, Helvetius a repetat de mai multe ori aceasta operatiune, marindu-si astfel cantitatea de aur. Omul care a vandut aur guvernului american Stiind ca in America banii se obtin mai usor, S.H. Emmens si-a vandut inventia - o productie de aur fin, variind intre 500 g si 5 kg - guvernului american, si anume luna de luna, timp de mai multi ani, chiar dupa terminarea razboiului. Aurul era de o calitate foarte buna, cu un minimum de impuritati si, cand inventatorul a dovedit politiei ca nu era vorba despre un furt, guvernul american a fost satisfacut si a inceput imediat sa cumpere oferta fara a discuta. Nascut in Anglia, dar devenit cetatean american, doctorul Emmens isi botezase inventia "argentarum", pentru ca, a explicat el, era pur si simplu vorba despre argint transformat in aur, printr-un tratament mecanic de malaxare. Emmens nu a fabricat niciodata cantitati foarte mari de aur, multumindu-se cu o vanzare anuala de 15000-20000 $, ceea ce era un venit foarte important pentru vremea aceea. Emmens a zis o data ca el facea acel lucru pentru castig, nu pentru stiinta. Pe scurt, nu dorea sa aiba nici un fel de discipoli si nu il interesa daca era crezut sau nu de catre savanti sau public. Mai tarziu, a consimtit, totusi, sa dea informatii vagi. Isaac Newton - intre stiinta si adevar - Cel mai mare fizician al sec. al XVII-lea si unul dintre cei mari oameni de stiinta a omenirii a fost in secret un pasionat alchimist, care a amestecat, in creuzetele din laboratoarele sale, stiinta cu ocultismul. Sir Isaac Newton s-a nascut in 1642, chiar in ziua de Craciun si, totodata, ziua mortii lui Galileo Galilei (fizician si astronom italian). A fost singurul fiu al unui mic proprietar de pamant, analfabet, din Woolsthorpe (Lincolnshire), un sat din Anglia. Isaac era un copil introvertit si visator, care avea note slabe la scoala, cu exceptia "filosofiei naturii". Interesul sau pentru acest subiect era asa de mare, incat unchiul sau, un taran ceva mai bogat, s-a hotarat sa-l sustina, ajutandu-l sa se pregateasca pentru examenul de la "Trinity College" din Cambridge, unde a fost admis in 1661. in 1669 a fost ales membru al "Trinity College". in 1665 si-a luat licenta si si-a propus sa continue studiile pentru a obtine doctoratul. Dar, din cauza unei epidemii de ciuma, universitatea a fost inchisa. Newton insusi marturisea: "Eram atunci la apogeul capacitatilor mele de gandire si studiu in matematica abstracta si filosofia naturala (fizica), un apogeu pe care de atunci nu l-am mai atins niciodata." Trei ani mai tarziu a devenit membru al "Royal Society". Se pare insa ca in parallel cu aceasta existenta oficiala de profesor onorabil, preocupat in mod special de publicarea rezultatelor cercetarilor sale in matematica si fizica, Isaac Newton a dus existenta omului de stiinta retras in laboratorul sau, indeletnicindu-se cu savante si secrete experimente in domeniul alchimiei. Cercetari in domeniul alchimiei Newton a lasat un numar impresionant de manunscrise, avand ca subiect chimia si alchimia. Majoritatea acestora sunt extrase din carti si dictionare, dar cateva sunt si originale. in 1669, la Cambridge incepe a experimenta in acest domeniu, cautand a dezvalui secretele care, credea el, se afla in secretele alchimiei. Astfel, Newton credea ca materia este alcatuita din particule minuscule, solide si mobile, create de Dumnezeu. Aceste opinii au fost publicate in lucrarea "Aplicatii", lucrare afiliata tratatului "Optica". O carte pasionanta - "Newton ou le Triomphe de l`alchimie" - semnata de un francez, Jean-Paul Auffray, lanseaza ipoteza indrazneata ca alchimia a fost, de fapt, cheia descoperirilor lui Newton. Sa-i urmarim argumentele: "Cunostintele din domeniul alchimiei i-au permis, fara indoiala, lui Newton, sa abordeze problema gravitatiei cu mai multa acuitate decat contemporanii sai. Studiind principalele tratate de alchimie ale epocii sale, el a realizat personal majoritatea experimentelor descrise ulterior. Practicate la inceput cu mijloace rudimentare, experimentele sale s-au imbunatatit si, departe de privirea autoritatilor, Newton a facut alchimia sa progreseze dincolo de limitele fixate de catre predecesorii sai. intr-un demers cu adevarat stiintific, el a procedat sistematic si a notat cu mare precizie tot ceea ce a descoperit. Dupa moartea sa, survenita in 1727, la resedinta sa a fost descoperita o biblioteca uriasa de lucrari oculte, achizitionate in cel mai mare secret. Si mai interesant, Newton a contribuit cu mai mult de 1 milion de cuvinte la limbajul secret al alchimiei, care nu au fost niciodata publicate integral, reprezinta 70% din tot ceea ce a scris! [...] Isaac Newton nu a incercat niciodata sa transforme metalul in aur, ci a incercat sa descopere legile fundamentale care guverneaza Cosmosul. [...] Creuzetul sau de alchimist i-a inspirat revelatia ca elementele se atrag unele pe altele sau se resping prin forte misterioase. De fapt, Newton a observat aceasta actiune in laboratorul saa. Atunci a facut legatura cu gravitatia. Ceea ce se petrecea in creuzetul alchimistului putea fi transpus la scara planetara, conform formulei: Ceea ce se petrece jos (pe pamant) se petrece si sus (in cer)". Studiul alchimiei si al stiintelor oculte l-au condus pe Isaac Newton spre alte teorii, neexplorate pana atunci. Bazandu-se pe ideea ca forta care atrage corpurile ceresti unul spre celalalt depinde de distanta care le separa si comparandu-le cu fortele degajate in creuzetul de alchimie, Newton a ajuns la concluzia ca o forta invizibila - a carei intensitate scade pe masura ce obiectele se indeparteaza unele de altele - actioneaza asupra oricarui lucru. Principiul gravitatiei fusese descoperit. Mesaje sibiline Fructul cercetarilor efectuate de Newton in zona matematicii, a Bibliei si a astrologiei a fost sintetizat intr-unul dintre cele mai importante tratate stiintifice care au fost scrise vreodata: PHILOSOPHIAE NATURALIS, "Principia Mathematica", publicat in 1867, in care cititorul avizat de astazi poate sa identifice urmele alchimiei newtoniene. Fiecare notiune enuntata contine simultan un discurs "laic", destinat marelui public, si un discurs ezoteric, care se adreseaza initiatilor. Astfel, cand Newton scrie: "Scoatem apa din ocean cu o scoica", nu putem sa nu facem legatura intre aceasta fraza poetica si prima etapa initiatica a adeptilor alchimiei: sa faci calatoria lui Saint-Jacques de Compostelle pentru a gasi o cochilie care sa pastreze ermetic apa oceanului. In incheiere, o idee despre geniul acestui mare om poate oferi urmatorul citat din scrierile sale: "Pare ca am fost doar un copil jucandu-se pe malul marii si distrandu-ma mai intai, am fost atras apoi de o pietricica mai neteda sau o scoica mai frumoasa decat una obisnuita, langa marele ocean al adevarului care se intindea nedescoperit si misterios in fata mea."

Textul de mai sus reprezinta un extras din "REFERAT CHIMIE: ALCHIMIA SI ISAAC NEWTON". Pentru versiunea completa a documentului apasa butonul Download si descarca fisierul pe calculatorul tau. Prin descarcarea prezentei lucrari stiintifice, orice utilizator al site-ului www.studentie.ro declara si garanteaza ca este de acord cu utilizarile permise ale acesteia, in conformitate cu prevederile legale ablicabile in domeniul proprietatii intelectuale si in domeniul educatiei din legislatia in vigoare.

In cazul in care intampini probleme la descarcarea fisierului sau documentul nu este nici pe departe ceea ce se doreste a fi te rugam sa ne anunti. Raporteaza o eroare

Important!

Referatele si lucrarile oferite de Studentie.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.