REFERAT DREPT: DREPTUL MASS-MEDIA

Incarcat la data: 25 Martie 2009

Autor: luminita carol

Pret: 50 credite

Dreptul si mijloacele de comunicare de masa (suporturi ale informatiei si comunicarii) sunt nu numai elemente necesare, ci si constitutive ale oricarei societati organizate. Prin combinarea lor, se pot aprecia importanta si rolul dreptului comunicarii de masa. Acesta reprezinta expresia alegerilor fundamentale in ceea ce priveste organizarea sociala si con tribuie la punerea lor in practica. Exercitarea lui, departe de a restrange libertatea de exprimare, constituie foarte adesea, dimpotriv\, conditia si garantarea ei. Puterile si regi murile politice autoritare nu tin cont de regulile de drept pentru a controla informatia. Prin mijloace de comunicare de masa intelegem aici orice mod de difuzare publica a mesajelor, pe cale scrisa, prin radio sau televiziune, mergand pana la internet. Faptul de a publica sau de a pune informatiile la dispozitia unui public nedefinit constituie criteriul esential. Dreptul mass-media guverneaza exercitarea acestor activitati. El tine cont cu pre cadere de nivelul tehnicilor, de folosirea acestora, de constrangerile economice si de astep tarile publicului. Se refera mai ales la statutul intreprinderilor si al personalului, la regimul de responsabilitate sau statutul continutului, la drepturile de autor si drepturile conexe. Dreptul mass-media era, pana de curand, de natura esentialmente nationala, adica rezultatul si reflectarea diversitatii de forme de organizare politica, de culturi si de traditii juridice. De acum inainte, el nu mai poate fi perceput in acest unic sens, nemaiputandu-si pastra o singura dimensiune. Informatia si programele circula in prezent dincolo de frontiere, lucru ce se petrecea chiar cu mult timp inainte de aparitia internetului. O minima armonizare a legislatiilor nationale pare, prin urmare, indispensabila, data fiind lipsa unui veritabil drept international al mass-media, constitutiv si caracteristic unei reale societati sau organizari internationale. Dar o asemenea organizare nu exista inc\ sau este foarte limitata la nivel mondial si chiar regional european, de exemplu. Dupa ce vom incerca sa punctam anumite principii si caracteristici ale dreptului mass-media, vom prezenta, in linii mari, articularile si continutul s\u esential, plecand in special de la situatia franceza. Principii si caracteristici ale dreptului mass-media Dreptul mass-media se defineste mai curand prin obiectul sau decat prin natura regulilor sale. El apare, in continut, ca fiind un element constitutiv si caracteristic eseniial al unui sistem politic. Sursele si obiectul dreptului mass-media Pentru ca dreptul mass-media se defineste si se caracterizeaza in special prin obiectul sau, trebuie ca mai intai sa-l precizam. Este greu sa observam o reala specificitate juridica in ceea ce-l priveste, lucru care l-ar putea transforma intr-o ramura autonoma a dreptului, asa cum sunt, de exemplu, dreptul muncii, dreptul penal sau dreptul fiscal. Obiectul dreptului mass-media Daca, dincolo de o simpla enumerare (presa, radio, televiziune, cinematograf, publicitate, afise, internet, multimedia etc.), se incearca identificarea, determinarea sau delimitarea obiectului ori a campului de aplicare al dreptului mass-media, criteriul cel mai pertinent este, incontestabil, cel de publicare , oricat de imprecis si de nesigur ar fi el. Indiferent de tehnicile sau suporturile de comunicare utilizate, publicarea publicitate sau punere la dispozitia publicului constituie elementul sau criteriul determinant. Comu nicarea publica, la care se aplica dreptul mass-media, se distinge de schimburile, corespon denta sau conversatiile cu caracter personal ori privat. Mai mult decat prin continutul ei, informarea sau comunicarea publica, obiectul dreptului mass-media, se caracterizeaza prin numarul si caracterul nedefinit al destinatarilor mesajului, prin natura deschisa ori larg accesibila a modului si locului ei de difuzare sau de receptare, . Se observa totusi ca, in functie de sursele sau de elementele de reglementare, notiunea de publicare nu este intotdeauna inteleasa in acelasi fel. Acesta este, printre altele, unul dintre motivele pentru care nu se poate spune ca exista un veritabil drept al mass-media. Sursele dreptului mass-media Dreptul mass-media este partial constituit din reguli specifice (statutul intreprinderilor de presa sau de comunicare audiovizuala, statutul ziaristilor, regimul de responsabilitate). El este constituit din adaptarea sau, pur si simplu, din aplicarea, in acest domeniu de activitate, a regulilor de drept comun, preluate din diverse ramuri clasice ale dreptului (public si privat). Dreptul mass-media apare in prezent ca o disciplina interdependenta, loc de intalnire a regulilor multiple si variate, imprumutate din ramuri si discipline juridice variate. Obiectul sau (mass-media, agentii acestora, utilizarile si continutul lor) pare a fi singurul lui factor de unitate. Mai mult decat particularitatile naturii ori continutului regulilor aplicabile, campul de aplicare sau obiectul lor explica si justifica astazi specializarea in materie, in asteptarea elaborarii unui veritabil drept al mass-media, daca nu autonom, cel putin coerent. Sursele dreptului mass-media continua sa fie dispersate. In absenta unui real cod al comunicarii sau al mass-media care sa reuneasca toate textele, trebuie cautate dispozitiile ce pot fi aplicate in ansamblul ramurilor si disciplinelor juridice (drept civil, drept comercial, dreptul muncii, drept penal etc.). Ele sunt adesea gresit adaptate, atat in ceea ce priveste specificul obiectului lor, cat si unele in raport cu celelalte. Chiar in sistemele de drept scris (cum este, in principiu, dreptul francez), jurisprudenta (ansamblul de decizii date de tribunale) si doctrina (analize si comentarii ale specialistilor) joaca un rol esential in interpretarea si aplicarea regulilor. Este vorba de incercarea de a remedia in acest mod inexistenta sau, cel putin, inadaptarea regulilor de drept comun. Nu suntem, astfel, foarte departe de sistemele de common law sau de drept cutumiar , cum sunt cele anglo-saxone. Acesta este unul dintre elementele de potentiala apropiere si de armonizare a drepturilor nationale in domeniul dreptului comunicarii si, poate, prin el, in altele, in ciuda si din cauza stransei lui relatii cu natura sistemului politic. Dreptul mass-media si sistemul politic Cadrul juridic al activitatilor de comunicare de masa depinde in mare masura de natura sistemelor politice, fiind unul dintre elementele constitutive ale acestora. Istoria si geopolitica demonstreaza afirmatia de mai sus. Preluand din metodele si categoriile stiintei politice, putem distinge, referitor la dreptul mass-media, trei mari categorii de regimuri (sisteme institutionale sau politice) de comu nicare: sistemele autoritare; sistemele pluraliste sau liberale; teoria dreptului la informare sau la comunicare (aceasta nu poate fi considerata cu adevarat un sistem). Sistemele autoritare Sistemele autoritare se manifesta printr-un control permanent si foarte strict al activitatilor de comunicare de masa de catre puterea politica. Nu exista sistem politic autoritar care sa nu supuna mass-media influentei sale. Sistemele autoritare se caracterizeaza prin puterea absoluta a unui conducator, a unui partid, a unui clan, care conduce, ca stapan absolut, toate lucrurile, inclusiv in mass-media. Acestea sunt aservite puterii politice, care le transforma intr-un instrument de propaganda si, prin urmare, de guvernare. Intreprinderile mediatice (presa, radio, televiziune), indiferent de natura lor publica sau privata, in functie de regimuri, sunt in acest caz limitate ca numar, daca nu chiar se afla sub monopol, pentru a fi mai uaor controlate. Infiintarea lor tine de acordul sau autorizarea, daca nu doar de simpla initiativa a conducatorilor politici. In fruntea lor sunt plasati oameni de incredere. Este vorba de o presa foarte concentrata sau centralizata, de organizatii oficiale sau paraoficiale, de partid, de miscarea sau de sindicatul unic. Accesul la profesiunea de jurnalist este strict controlat si rezervat fidelilor regimului. Promovarea lor tine mai mult de consideratii politice decat de dovada aptitudinilor profe sionale sau a capacitatilor de a-si asuma responsabilitati. Sprijinul acordat puterii si spiritul partizan constituie principalele lor calitati. Orice indepartare de la aceasta sarcina, orice veleitate de independenta, exprimarea celei mai mici critici sunt sever sanctionate si antreneaza cel putin excluderea imediata din bransa. Jurnalistul, avand in acest caz statutul de functionar, este inainte de toate un activist, un partizan. O organizatie profesionala unica are monopolul formarii si recrutarii. Ea se bucura de putere disciplinara, pentru a sanctiona greselile, care sunt mai ales de natura politica. Organizatia poate, prin urmare, sa excluda pe unul dintre membrii sai, interzicandu-i astfel sa continue sa-si exercite profesiunea. Este practicat un control preventiv, strict si permanent al oamenilor si al continutului informarii. Difuzarea stirilor este supusa unui regim de cenzura. Nimic nu poate fi publicat fara acordul reprezentatilor puterii politice. Intre informatiile interzise si comunicatele oficiale obligatorii nu exista multe posibilitati de a gasi un spatiu pentru un adevarat continut jurnalistic. Este vorba de informarea maselor cu privire la ceea ce conducatorii politici doresc ca acestea sa cunoasca, de apararea actiunilor guvernantilor si de propagarea ideo logiei. Informarea se transforma in propaganda, l\sand locul dezinformarii . Fara indoiala, ceea ce caracterizeaza sistemele autoritare este slaba importanta acordata dreptului. Daca au fost enuntate cateva reguli si principii, acestea nu sunt decat formale. Vointa de control politic si partizan nu poate fi exprimata in texte oficiale. Statutul mass-media depinde, de fapt, de bunavointa conducatorilor politici. In acest domeniu, ca si in toate celelalte, regula de drept ar veni sa limiteze atotputernicia oamenilor care conduc. Sistemele autoritare de comunicare nu acorda, in realitate, nici o importanta dreptului comunicarii. Sistemele pluraliste Sistemele pluraliste sau liberale, specifice democratiilor de tip occidental, se bazeaza pe principiul libertatii: facultatea de a actiona fara a fi constrans sau impiedicat abuziv ori inutil de catre cineva care nu are oficial aceasta misiune. Dreptul constituie garantia si expresia acestei libertati. Sistemul politic in intregime este fondat pe diversitatea punctelor de vedere, pe confruntarea de idei, pe existenta unei opozitii, pe controlul guvernantilor de catre guver nati, lucruri care ar fi imposibile fara libertatea de expresie si de comunicare prin mass-media. Fiind obligata sa se impace cu alte drepturi si libertati de aceeasi valoare (apararea drepturilor individului si a anumitor interese colective), aceasta libertate de expresie presu pune totusi existenta unor limite necesare. Determinate juridic, aceste limite sunt cunoscute de toti si sunt aceleasi pentru toata lumea. Doar judecatorul, independent de puterea politica, poate, intr-un control a posteriori, sa constate si sa sanctioneze abuzurile de libertate. Articolul 11 al Declaratiei Drepturilor Omului si Cetateanului, din 26 august 1789, reprezinta, cu siguranta, una dintre formularile sau consacrarile cele mai fericite si mai reusite ale acestui principiu al libertatii: Libera comunicare a gandurilor si a opiniilor este unul dintre drepturile cele mai valoroase ale omului; orice cetatean poate deci vorbi, scrie si tipari liber, cu conditia sa raspunda pentru a fi abuzat de aceasta libertate in cazurile stabilite de lege . In acest tip de sistem politic si juridic, pentru a respecta in totalitate principiul libertatii, dreptul comunicarii de masa nu trebuie, practic, sa se raporteze decat la continutul informarii si al mesajelor, pentru a determina si sanctiona abuzurile de libertate. Principiile libertatii de initiativa si de actiune prevaleaza. Transpusa sau aplicata la activitatile de comunicare, conceptia liberala clasica exclude orice regim particular privind intreprinderile si profesio nistii comunicarii de masa (in special jurnalistii). Pentru a da acestei libertati mai multa substanta, adoptarea unui statut specific, vizand sa garanteze sau sa intareasca libertatea, se indeparteaza de principiile si de elementele constitutive ale unui sistem liberal. Principiul libertatii de expresie si de comunicare se aplica, de asemenea, si la circulatia internationala a informatiei si a programelor, fie ca provin din strainatate, fie ca sunt destinate str\in\t\iii. Diverse texte internationale referitoare la drepturi si libertati (Declaratia Universala a Drepturilor Omului si Pactele Natiunilor Unite, Conventia europeana de aparare a drepturilor omului) mentioneaza libertatea de informare si comunicare printre drepturile esentiale. In cadrul european, acorduri specifice se refera la libertatea de comunicare, in special cea audiovizuala (Conventia Consiliului Europei asupra televiziunii transfrontaliere, Directiva comunitara numita televiziunea fara frontiere ).

Textul de mai sus reprezinta un extras din "REFERAT DREPT: DREPTUL MASS-MEDIA". Pentru versiunea completa a documentului apasa butonul Download si descarca fisierul pe calculatorul tau. Prin descarcarea prezentei lucrari stiintifice, orice utilizator al site-ului www.studentie.ro declara si garanteaza ca este de acord cu utilizarile permise ale acesteia, in conformitate cu prevederile legale ablicabile in domeniul proprietatii intelectuale si in domeniul educatiei din legislatia in vigoare.

In cazul in care intampini probleme la descarcarea fisierului sau documentul nu este nici pe departe ceea ce se doreste a fi te rugam sa ne anunti. Raporteaza o eroare

Important!

Referatele si lucrarile oferite de Studentie.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.