Bunuri comune ale sotilor

Aspecte teoretice si practice cu privire la calitatea de bun comun sau propriu a bunurilor sotilor


Cu toate ca legiuitorul, prin dispozitiile art. 30 C.fam., a instituit expres regimul comunitatii de bunuri a sotilor1, iar, prin dispozitiile art. 31 C.fam., a enumerat limitativ bunurile exceptate de la acest regim, in doctina si in practica, nu de putine ori, s-a dezbatut problema caracterizarii unor bunuri ca fiind comune sau proprii.

 
1.Cu privire la valabilitatea conventiei, prin care se stabileste ca imobilul edificat de soti in perioada dinaintea casatoriei este bun comun, instantele au avut de solutionat urmatoarea cauza2:

Reclamanta L.A. a chemat in judecata pe sotul ei, L.V. pentru a se dispune partajarea bunurilor comune, printre care un apartament in Ploiesti.

Paratul a depus o intampinare si cerere reconventionala, prin care a contestat caracterul de bun comun al apartamentului, sustinand ca acesta este bunul sau propriu, fiind achizitionat la 9 noiembrie 1972, anterior casatoriei care a avut loc la 3 iulie 1973.

Paratul a depus la dosar contractul nr. 6273/1972 si chitanta de depunere a avansului, aratand ca a platit, personal, ratele, pana la data incheierii casatoriei. A aratat, in continuare, ca numai sumele achitate in contul ratelor, de la data casatoriei, 3 iulie 1973, pana la data despartirii in fapt, 27 martie 1982, reprezinta contributia comuna, a sa si a reclamantei, la plata imprumutului acordat de CEC in vederea achizitionarii apartamentului. Judecatoria Ploiesti, prin incheierea din 9 iunie 1982, a admis in principiu actiunea si cererea reconventionala, a stabilit ca apartamentul este bun propriu al paratului si ca avansul s-a platit de parat din suma cu care matusa reclamantei a inteles sa-i ajute pe amandoi, in perioada anterioara casatoriei, astfel ca reclamanta are numai un drept de creanta in cota de 1/2 din avans si din ratele platite de la data casatoriei pana la despartirea in fapt.